Marius Oprea: ISTORIA FĂRĂ PERDEA / Operaţiunea ”Îmbogăţirea”: cum au ajuns activiştii comunişti şi securiştii colecţionari de artă

Pe 26 mai 1968 la Muzeul Brukenthal din Sibiu a avut loc cel mai mare furt de opere de artă din România: opt tablouri, semnate de mari maeştri, au dispărut din expoziţia muzeului, iar hoţii nu au fost niciodată prinşi. Ele au fost estimate la cel puţin 25 milioane de dolari.

7292 afişări
Imaginea articolului Marius Oprea: ISTORIA FĂRĂ PERDEA / Operaţiunea ”Îmbogăţirea”: cum au ajuns activiştii comunişti şi securiştii colecţionari de artă

COMENTARIU Marius Oprea: ISTORIA FĂRĂ PERDEA

Un efect al acestui furt a fost că autorităţile comuniste au realizat ceea ce nici prin cap nu le trecuse, cu trei decenii în urmă: anume, că au stat, fără să ştie, pe un sac de bani, din care a luat cine a vrut şi cine n-a vrut. Ca urmare, Securitatea a demarat la cererea partidului o nouă operaţiune, ”Îmbogăţirea”: puterea comunistă încerca să dea de urma operelor de artă, care au fost risipite de ea însăşi. Din prostie şi hoţie.

Picu Assner şi Wolf Ada de la Sfatul Popular Bucureşti au furat aurul lui Argetoianu

Criteriile de selecţie în Partid şi în Securitate cereau să fii prost. ”Dosarul” era esenţial şi, pentru ”rezerva de cadre” erau preferaţi cei ce încălţau, pentru prima oară, pantofii: proletariatul, mai ales agricol, tinerii săraci de la oraş sau de la ţară, majoritatea cu patru clase intrau în şcolile de partid şi ale MAI-ului, unde învăţau să construiască socialismul, o societate bazată pe ”ura de clasă”. Învăţau, deci, în primul rînd, să-i urască pe burghezi, pe moşieri şi tot ceea ce aceştia reprezentau.
Comunismul nu a distrus numai destine ale oamenilor, ci şi valorile patrimoniului cultural, pe care cei ajunşi ”duşmani de clasă” le-au deţinut. Odată cu naţionalizarea peste noapte a imobilelor şi a tuturor bunurilor acestor ”duşmani”, tinerele ”cadre” din partid şi Securitate au distrus nenumărate biblioteci, obiecte de mobilier şi opere de artă a căror valoare nu va putea fi vreodată estimată.
La percheziţiile de peste noapte din casele foştilor demnitari arestaţi, la evacuarea ;I ocuparea conacelor ”moşierilor” în zilele de 2/3 martie 1949, cînd au fost deportate 4.375 de familii, noii ”apostoli” ai secerii şi ciocanului au arătat interes doar pentru o singură valoare pe care o cunoşteau, dintre bunurile acestora: aurul.
Dar şi aurul s-a furat uneori: la finele lunii mai, în 1968, Securitatea constata că au dispărut bijuteriile confiscate de la foştii miniştri de externe, Constantin Argetoianu sau Mihai Antonescu: ”de la locuinţa lui C. Argetoianu din str. Ana Ipătescu nr. 24·26, la data de 30 iunie 1950 s·au ridicat bijuterii de aur în cantităţi apreciabile, de către Picu Assner şi Wolf Ada din Sfatul Popular al Capitalei, care le-ar fi predat la Banca de Stat a R.S.R., fără însă să existe la dosar acte justificative din partea instituţiei respective, că ar fi primit bunurile despre care s-a făcut vorbire mal sus”. La fel, la Banca Republicii se presupunea că au fost primite ”o serie de bunuri ce au aparţinut lui Mihai Antonescu, ca aur sub formă de inele, tabachere, ceasuri, monede, brăţări, stilouri etc. în cantităţi apreciabile, fără ca la dosar să existe acte justificative emise de Banca de Stat, prin care să se ateste primirea obiectelor de valoare”.

Tablouri de Petraşcu şi Schweitzer-Cumpăna au ”pavoazat” Piaţa Domenii

În afara aurului, pe securişti şi activişti nu i-a interesat la început nimic, fiind prea inculţi. Astfel că numeroase tablouri ajunse în proprietatea statului, ca urmare a sutelor de mii de arestări efectuate au ajuns fie în posesia unor oameni ceva mai înzestraţi intelectual ai regimului, fie să putrezească sau mucezească încet, în magazii anonime, ca simple numere ale unui inventar nefolositor. Alte bunuri, cum s-a întîmplat de pildă cu biblioteca plină de cărţi rare a Brătienilor de la Florica, din Argeş, au fost pur şi simplu puse pe foc de activiştii cu patru clase ai partidului, care se întreceau să-şi arate, prin aceste semne ale urii îndreptate spre obiecte, spre mobile vechi, tablouri şi cărţi rare, devotamentul faţă de partidul care-i încălţase şi îi îmbrăcase şi, mai presus de toate, îi îndemna să-şi dezlănţuie toate resentimentele faţă de cei pe care, pînă nu demult, îi salutau umili, cu căciula-n mînă.
Acest adevărat război împotriva obiectelor a provocat, cum am spus, pagube imposibil  de estimat. El nu a fost accidental, ci simptomatic. Dispreţul arătat de comunişti faţă de posesorii lor s-a răsfrînt şi asupra acestor bunuri de mare valoare. Colecţii particulare de artă au fost pierdute pe vecie. Autorităţile au manifestat o lipsă totală de interes faţă de aceste valori, dintre care multe, după confiscare, au ajuns unde nu te puteai aştepta.  Constantin Doncea, fost muncitor la turnătoria de la Atelierele Griviţa şi apropiat al lui Dej, ajuns viceprimar al Capitalei pentru o scurtă perioadă de timp şi avînd de gestionat un patrimoniu imens de bunuri de artă confiscate a dat ordin ca fosta şi actuala piaţă Domenii din Bucureşti, redenumită la aniversarea a 30 de ani de la revoluţia bolşevică ”7 Noiembrie”, să fie frumos împodobită, cu tablouri reprezentînd naturi moarte şi peisaje ţărăneşti. O singură filă a acestor ”diverse bunuri” ajunse să împodobească piaţa, conţinea descrierea a 7 tablouri semnate de Petraşcu, Mojardic, Schweitzer-Cumpăna şi Lowendal.
Tablourile erau ”picturi în ulei care au fost predate de Stelian Ionescu de la Sfatul Popular al Capitalei, administratorului pieţii 7 Noiembrie, la data de 4 decembrie 1947” şi au rămsas să ”decoreze” piaţa, pînă cînd au dispărut pe rînd, ori s-au distrus. Pierdute au rămas şi obiectele de artă care au fost trimise la Asociaţia Română pentru strîngerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică (ARLUS), care ”la data de 10 februarie 1947 a primit prin reprezentantul său, Ilie Stroescu, de la procurorul Petre Ionescu din cadrul Tribunalului Ilfov o serie de bunuri, printre care 12 tablouri, picturi în ulei, semnate de Tonitza, Luchian şi alţii şi 3 icoane din argint suflate cu aur”. Toate acestea erau confiscate de la ”duşmanii de clasă” arestaţi, cu ocazia percheziţiilor. Asemenea bunuri au fost date şi la Casa Prieteniei Româno-Bulgare la data de 10 ianuarie 1948, care a primit de la Sfatul Popular al Capitalei, prin Vasile Vîlcu, delegatul său (comunist român de origine bulgară, ajuns general de securitate şi şef al spionajului RPR), ”o serie de bunuri”, între care şi cinci tablouri, picturi în ulei, unul semnat de Luchian.
Cum constata Securitatea la o analiză sumară în 1968, şi alte ”diferite organizaţii socialiste au primit de la Secţiunea Administrativă, Serviciul Bunuri din Sfatul Popular al Capitalei (S.P.C.) numeroase picturi de valoare semnate de pictori celebri, pentru care la dosare nu există acte justificative care să ateste primirea bunurilor respective de către organizaţiile socialiste”. Tablourile au dispărut, pur şi simplu. Din ele au rămas doar inventarele şi o descriere de un rînd.

Comori de artă pentru cunoscători, luate pe semnătură: de la Valter Roman şi Ion Popescu Puţuri, pînă la colonelul american Tucker

Au fost şi oameni care cunoşteau şi preţuiau aceste valori, care pentru autorităţile comuniste nu însemnau mai nimic. Şi au profitat din plin de prostia îngîmfată a celor din jur, în condiţiile în care ei înşişi ajunseseră privilegiaţi ai regimului. Ion Popescu-Puţuri, care locuia în Bucureşti, b-dul Aviatorilor nr. 57, a primit în custodie de la Gavrilă Constantin din S.P.C. o serie de bunuri, printre care 275 cărţi rare. Cînd în 24 iulie 1964 lista cu inventarul acestor cărţi a fost găsită în arhivele Primăriei, Popescu-Puţuri a înapoiat în locul lor o notă explicativă, în care ”arată că nu le mai are, deoarece s-ar fi risipit cu prilejul unor împrejurări independente de voinţa sa şi că le·a înlocuit cu alte volume de cărţi”.
Ministru al sănătăţii comunist din 1948 pînă în 1952, prof. dr. Vasile Mârza a primit şi el ”în custodie” printr-un delegat al său din Ministerul Sănătăţii o serie de bunuri, printre care ”mobilă fină, 11 tablouri, pictură în ulei şi altele”. Tablourile sînt doar descrise. Se mai spune că ”bunurile au fost proprietatea numitului Adalbert Marcus, fugit în străinătate”.
La poziţia 10, dintr-o listă întocmită în ultimele zile ale lunii mai 1968 de către Consiliul Securităţii Statului, în acţiunea ”Îmbogăţirea” a Securităţii, figura Valter Roman: ”În baza dispoziţiei Consiliului de Miniştri ai R.P.R. nr.13013 din 26 decembrie 1964, a primit fără plată o serie de bunuri, însumînd 33 poziţii, ce au fost evaluate la suma de 8.715 lei, între care mobilă fină, 3 tablouri pictură şi altele”. În baza unei alte aprobări din 13 mai 1961 a mai primit de la Secţia Gospodărie de Partid a Comitetului Orăşenesc PMR în mod gratuit bunuri în valoare de 19.802 lei, printre care ”mobilă fină, un pian cu coadă scurtă şi claviatură de fildeş şi altele”.
Nu numai demnitarii comunişti s-au bucurat de acest jaf al patrimoniului de artă al vechii Românii. Şi americanii din Comisia Aliată de Control au primit, cu cinism, ”în custodie” opere de artă, a căror provenienţă nu aveau cum să nu o cunoască: ”Misiunea Americană în România a primit de la Secţia Administrativă din S.P.C. o serie de bunuri, printre care 5 tablouri picturi în ulei, 9 icoane, mobilă fină, covoare persane (Buhara, Samarkand), candelabre ş.a.” Bunurile au fost predate de acelaşi Stelian Ionescu, inspector administrativ la Sfatul Popular al Capitalei, care răspundea de toate aceste comori de artă, ajunse pe inventarele sale şi de care ”se descărca de gestiune”.
El a predat şi ”lt.col. Tucker, de la Misiunea Militară Americană, la data de 16 iunie 1945 o serie de bunuri, printre care mobilă fină, 25 tablouri semnate de Luchian, Th. Aman, Grigorescu, 7 tablouri diferite picturi în ulei, 4 icoane vechi, covoare persane”. Comuniştii încercau să-l mituiască astfel pe colonelul american, dar n-au reuşit. Voiau să-l menţină în stare de arest pe generalul Rădescu, fostul prim-ministru şi să-l trimită mai apoi la Moscova, iar misiunea lui Tucker era să împiedice asta. Dar asta este o altă poveste, care nu-şi are locul aici. Oricum, bunurile primite de colonelul american de la delegatul comunist au dispărut pentru totdeauna.


Acţiunea ”Îmbogăţirea” şi eşecul ei: ”îmbogăţiţii” erau chiar din Securitate

Lista cea mai lungă de ”noi proprietari” ai unor asemenea opere de artă întocmită în 1968 de Consiliul Securităţii Statului este însă tocmai cea a ofiţerilor de securitate şi a celor ce lucrau în diverse funcţii în M.A.I., în administraţia Internelor sau în sistemul penitenciar. Generalul Mihai Burcă, şeful Direcţiei Politice a Securităţii, de pildă, a primit prin Gospodăria de Partid 19 tablouri şi ”mobilă fină”.
În genere, fiecare dintre aceşti noi proprietari putea să îşi aleagă ”marfa”. Nicolae Moraru, un asemenea ”om de la Interne” a primit la data de 23 iunie 1949 în custodie de la Secţiunea Administrativă, Serviciul Bunuri din Sfatul Popular Bucureşti, ”prin delegaţii Iordache Ion şi Chelu Ilie, o serie de bunuri, printre care 12 tablouri diferite, dintre care unul semnat de Verona şi altul de Pallady; 2 covoare şi alte obiecte, însumînd 151 de poziţii”.
Unul dintre securiştii cei mai modeşti, ”maiorul Gherghel V. Viorel” de la Securitatea Capitalei, ”domiciliat în Bucureşti, Intrarea Romană nr. 1, la data de 13 aprilie 1950, a primit de la Serviciul Bunuri din S.P.C., prin Cojocaru Ion, o serie de bunuri, din care 22 tablouri picturi în ulei şi acuarelă. semnate de I.A.Keller, Ananescu, G.Gr. Ghiaţa, Cosmovici, I. Stemer şi alţii; mobilă finIă etc”. Altul, Soran Anton, ”salariat la M.A.I., Directia Construcţii şi Domenii”, la data de 16 octombrie 1953 a primit 12 tablouri în ulei, dintre care un Grigorescu, 3 acuarele şi nelipsita ”mobilă fină”.
Dar şi funcţionarii din primării, cei care dispuneau de aceste bunuri, dacă au vrut, şi-au ”făcut parte” din comorile de artă care zăceau în depozitele Serviciului Administrativ de la Sfaturile Populare, după confiscarea lor. De pildă, funcţionarul Blîndilă Florea ”la data de 21 septembrie 1948 a primit în custodie o serie de bunuri de la Direcţia Bunurilor din S.P.C., prin Marin Popescu, printre care 5 tablouri picturi în ulei, 4 tablouri litografiate, 2 covoare româneşti, un covor oriental; mobiliă fină, veselă etc. Bunurile în custodie provin de la criminalul de război Vulcănescu Mircea”.
*
O soartă similară au avut tablourile, mobilierul, argintăria, covoarele, bibliotecile rare şi în genere toate bunurile celor arestaţi şi condamnaţi de noul regim, în toate cazurile condamnarea politică aducînd şi confiscarea averii. Majoritatea au rămas doar cu ce aveau pe ei la arestare, iar colecţiile lor de artă au ajuns în proprietatea activiştilor de partid mai răsăriţi şi interesaţi, ori a securiştilor ”iubitori de frumos”, fiind primită de la gospodăria de partid pe liste de inventar. Majoritatea acestor comori artistice sau bunuri de preţ, altfel de o valoare reală imposibil de estimat în zilele noastre, dar şi de pe atunci, au dispărut. Valoarea totală de inventar cu care noii proprietari le primeau nu depăşea cuantumul salariului lor pe o lună şi le puteau oricînd achita.    
Pornită la finele lunii mai 1968 de către Securitate după furtul de la Muzeul Bruckental din Sibiu, cînd în sfîrşit comuniştii şi-au dat seama cît însemau în bani toate valorile de artă împrăştiate şi pierdute tot de ei, acţiunea "Îmbogăţirea" nu a durat mult. Un exemplu i-a edificat pe securişti: Horvath Alexandru, ”fost inspector general la M.A.I., în prezent domiciliat în oraşul Arad” primise în custodie 8 tablouri, picturi în ulei, din care unul semnat de Ranzzoni, mobilă florentină şi alte obiecte. ”Din verificările efectuate de Inspectoratul de securitate judeţean Arad, a rezultat că Horvath Alexandru a vîndut 5 din cele 8 tablouri”. Nu se putea recupera decît valoarea lor de inventar, care era cu totul insignifiantă.
Acţiunea ”Îmbogăţirea”, demarată de Consiliul Securităţii Statului, care vizase la mijlocul anului 1968, pornind de la jaful de la Muzeul Bruckenthal, atît recuperarea unor bunuri de patrimoniu irosite după 1945, dar avea şi un scop politic (compromiterea unor demnitari din vremea lui Dej) s-a oprit brusc, înainte de a începe: primite pe inventar, la un preţ de nimic de la Gospodăria de partid sau Serviciile Administrative ale Sfaturilor Populare, toate comorile de artă confiscate i-au înzestrat pe toţi - de la activiştii comunişti la securişti, într-o măsură în care jaful de la Bruckental era doar o glumă nevinovată.

După 1989, partidul comunist a murit fără certificat de deces. ”Colecţionarii de artă” din partid şi Securitate, cît şi moştenitorii lor au ajuns fericiţii proprietari legitimi ai acestor bogăţii. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici