COMENTARIU Marius Oprea: O pandemie fără sfîrşit

Azi, la intrarea într-o piaţă am avut 32 cu 5. Apoi, am repetat testul într-un magazin, înainte de a înhăţa coşul. Am întrebat cît am, aşa de curios. Omul de la pază a ridicat din umeri şi mi-a comunicat scurt, cu un zâmbet amar pe buze: ”nu vă spun, că n-are rost!” Am insistat şi am aflat că, de la trei sute de paşi de mers, temperatura îmi crescuse cu trei grade. Ajuns acasă, aflu de la preşedintele Iohannis că, pentru elevii găsiţi cu febră la evaluarea naţională se va organiza o a doua sesiune de examene. Nu-i paşte niciun pericol: n-am găsit pînă acum, peste tot pe unde mi s-a luat temperatura, niciun un termomentru care să ofere date corecte. Cine a avut de cîştigat de pe urma importului masiv de asemenea aparatură inutilă, şi de ce se mai folosesc, dacă tot nu indică mai niciodată temperatura corect sînt amănunte care nici nu mai contează. De fapt, nu au contat niciodată. E ban public. ”Avuţie naţională”, ca în vremea lui Ceauşescu, una de-a dreptul fabuloasă şi pe care nu a văzut-o nimeni, care e a tuturor şi a nimănui. Care a dispărut, purtată de vorbe şi campanii electorale, într-o tranziţie în care prostia şi hoţia au fost regulile care au făcut jocul.

Cînd am ajuns acasă de la piaţă, am mai aflat de la ştiri că se importă şoricei modificaţi genetic, cu o mie de dolari bucata, din Statele Unite, ca să testăm şi noi un ipotetic vaccin. Asta, în condiţiile în care Institutul Cantacuzino şi-a pierdut de ani buni licenţa pentru producţia de vaccinuri şi va dura tot atîţia ani pînă să şi-o recapete, pentru că nu e o procedură precum cea a achiziţiilor pe timp de pandemie. În altă ştire, se vorbeşte iarăşi despre metroul din Drumul Taberei, ceea ce mă face să-mi amintesc de alte legende ale tranziţiei: autostrăzile, spitalele regionale, centura ocolitoare a Bucureştiului. Sau, la un nivel superior, care ţine de ”buna guvernare”, de înfiinţarea unui departament anti-birocratizare la Guvern, de taxe şi impozite plătibile pe internet, ori de împiedicarea tăierilor ilegale de pădure. N-am avut însă niciodată o bună guvernare: ori că guvernanţii au fost prea hoţi, ori că au fost prea proşti. Ori ambele. N-am auzit niciodată în treizeci de ani vreo laudă la adresa unui guvern precedent. Poate că într-adevăr nici n-a meritat. Dar, paradoxal, tot de atîţia ani încoace e împămîntenită şi ideea că ”înainte era mai bine”.

Într-un fel, aşa e. Dar va fi bine şi în viitor: toate se vor rezolva, în felul lor. Nu vom mai avea şomaj, pentru că se deschid graniţele şi parte din populaţia activă a ţării pleacă din nou să creeze plus-produs în vest, atîta vreme cît la noi pandemia prostiei şi a hoţiei nu dă semne că ar bate în retragere. Tăierile ilegale, care asigură cu materie primă firmele-mamut cu capital străin de prelucrare a lemnului vor lua sfîrşit curînd, pentru că nu vom mai avea păduri. Nu numai ele ne vor lipsi; altele ne lipsesc deja. De fapt, nu avem mai nimic din cele promise în campania electorală, de la fostele alegeri. Şi nu ne-am învăţat minte. Foştii guvernanţi vor spune, cum au mai spus, aşa cum e previzibil, că nu au avut timp să-şi ducă la bun sfîrşit programul electoral, iar actualii că principala lor preocupare a fost siguranţa cetăţeanului, în condiţii de pandemie. Vom avea noi loturi de promisiuni, din categoria celor vechi neonorate, ”reambalate” şi livrate, cu noi termene de garanţie, către alegători. Iar noi le vom crede iar, pentru că vrem să le credem. Nici nu mai ştii să spui unde zace prostia: la cel care o spune, sau la cel care o crede.

Prostia nu e, în cazul nostru, una simplă, de la natură, din naştere. Ea are multe forme, de la aceea care se împleteşte cu hoţia ”importatorilor de şoricei” (e o etichetă), şi pînă la naivitatea credulă, senină. Sau ia o formă resemnată, mioritică. Mă întreb acum de ce m-am mai lăsat controlat la intrarea în piaţă, cu acelaşi aparat de temperatură care îmi spune de fiecare dată că sînt un cetăţean mort. Şi totuşi mă las testat las în continuare, pentru că aşa face toată lumea. E pandemie.