COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: De îndrăgosteală...

O sărbătoare a îndrăgostiţilor, a iubirii în general, cu atât mai mult cu cât e în pragul primăverii, bucură pe toţi.

Chiar şi pentru cei care nu sunt îndrăgostiţi, că nu au de cine sau le-a mai trecut, tot e bine.

Măcar, îşi mai aduc aminte de îndrăgostelile lor şi-şi fac speranţe că li se va mai întâmpla.

Cei mai conectaţi la sărbătoarea asta, sunt cei cu „fluturi în stomac”.

Ei sunt entuziaşti cu  capu-n nori, optimişti, aparent şi deocamdată incurabili, romantici, topiţi, empatici şi fatalmente, beţi de… fericire.

Adică, îndrăgostiţi !

Pe ei, „jumătatea” în care îşi pun speranţele şi cred ei,  chiar viaţa, îi face să se simtă norocoşi navigatori precum Magellan sau Columb, descoperitori de lagune albastre.

Ziua asta, a îndrăgostiţilor, are o legendă veche de mii de ani.

Este povestea preotului creştin Valentinus, devenit ulterior Sfânt, care sfidând un ordin al împăratului Claudiu, a continuat să oficieze cununiile soldaţilor romani.

Nu prea am cum să ştiu ce-o fi fost în capul războinicului împărat roman Claudiu când a decis ca soldaţii săi să nu se mai căsătorească.

El credea că în felul ăsta, le taie legionarilor dorul de femeile lor, de copii, de casă şi-i va face mai aprigi în lupte.

Cam riscant…

Şi dacă se îndrăgosteau legionarii între ei ?!

În sfârşit… Bine că îndrăgostiţii l-au avut pe Valentinus Sfântul.

Îndrăgostiţii de azi, slavă Domnului, n-au problema asta.

Azi, ei sunt preocupaţi să ajungă mai repede acasă la „aleşii” lor (evident, nu mă refer la aleşii constituţionali), cu braţele pline de flori, ciocolată şi şampanie.

Uitaţi-vă-n jur şi-i veţi recunoaşte cu uşurinţă.

PS Mă grăbesc şi eu s-ajung acasă…