Ion Cristoiu: Ce înseamnă pentru Mişcarea Legionară un bun ziarist

Miercuri, 18 decembrie 1940, Universul publică o amplă relatare de la Inaugurarea cursurilor Universităţii libere de ziaristică. Chiar din introducere dibuim că e o vorba de o instituţie legionară. Mişcarea a ajuns la putere. O împarte du Generalul Antonescu, desigur, dar deţine în sfîrşit puterea după ani de hăituire de către autorităţi. Mişcarea şi-a făcut o şcoală de ziaristică. O şcoală care să scoată nu orice fel de jurnalişti, ci jurnalişti legionari. Cel puţin aşa se înţelege din reportajul tipărit de Universul :

„Ieri după amiază s-a făcut la facultatea de litere inaugurarea cursurilor Universităţii libere de ziaristică.

La această solemnitate au fost prezenţi d-nii Al. Constant, subsecretar de Stat al presei şi propagandei, d. prof. P.P. Panaitescu, rectorul Universităţii din Bucureşti şi director al ziarului «Cuvîntul», prof. Al. Marcu, decanul facultăţii de litere; Victor Medrea, secretar general al presei: Em. Bulbuc, secretar general al propagandei; prof. Gheorghe Brătianu, prof. Caracostea, prof. Andrieşescu, prof. Lambrino, prof. T. Capiden, prof. Găzdaru, dr. Schikert (agenţia D.N.B.), Franco Trandafilo (Agenţia «Stefani»); Horia Cosmovici, şeful Presei şi Propagandei Legionare, M. Vergatti, şeful contenciosului mişcării legionare, M. Renda, Viorel Trifa, preşedintele studenţilor din întreaga ţară. Cornel Irimia, preşedintele studenţilor în Litere, etc. şi toţi consilierii şi secretarii de presă din Direcţia Presei.”

Cuvîntarea lui Al. Constant, lider al Mişcării Legionare, care va fugi la Berlin după Rebeliune, marchează un punct de răscruce în Istoria presei româneşti prin avansarea disocierii dintre ziarist şi ziarist român:

„După cuvîntarea d-lui Cornel Irimia, preşedintele studenţilor facultăţii de Litere, a luat cuvîntul d. Al. Constant, subsecretar de stat al Presei şi Propagandei. Dsa a spus:

«O Universitate liberă de ziaristică este un act inedit la noi. Foarte firesc deci să ne întrebăm: Ce doriţi să faceţi?

Răspunsul pare simplu: ziarişti superiori.

Dacă la aceasta ţintiţi, vă greşiţi scopul. Dacă urmăriţi să formaţi ziarişti români, vă aflaţi pe calea dreaptă.

Dar ce este un ziarist în general? Fără pretenţie, l-am defini: interpretul evenimentelor pentru înţelegerea marelui public. Realitatea concretă, curgătoare nu are sens pentru toţi cei care o trăiesc.

Ziaristul proiectează asupra ei farul înţelegerii, îi dă sens. Acesta este ziaristul profesionist, valabil pe orice meridian geografic, şi în orice climat politic, ziaristul democratic, iudaizat. Ziaristul Român sau ziaristul german, italian, francez, este altceva, trebuie să fie altceva. Şi el este un interpret al evenimentelor şi el caută sensul în complexul indiferent al realităţii fluide pentru a-i transmite marelui public, dar cu o deosebire:

El are o perspectivă, aceea pe care i-o dă conştiinţa etnicităţii, poziţia sa în mijlocul şi istoria unei anumite naţiuni. Este ziaristul care are şi crede într-o „Weltauschaunung”, condiţionată de datele etnice şi istorice ale unui neam.

Acest ziarist nu oferă marelui public numai sensul, nu este numai un furnizor talentat de hrană intelectuală, nu satisface numai curiozitatea cititorului; acest ziarist oferă un anumit sens, care pătrunde dincolo de stratul subţire al inteligenţei, adînceşte şi întregeşte conştiinţa naţională. În acest fel, ziaristul depăşeşte funcţiunea de informator şi instructor şi devine educator; acţiunea lui zilnică relevă cititorului permanenţele intime ale realităţii, îl orientează şi îl integrează în viaţa comunităţii şi a istoriei naţionale.

Cred că o Universitate liberă de ziaristică într-un stat legionar şi din iniţiativa unei studenţimi legionare, acest tip de ziarist trebuie să urmărească.

Dacă ne-am opri puţin la metoda dvs. de lucru, mi-aş îngădui să arăt că ar trebui ţinut seama de trei elemente: talent, cultură, tehnică.

Un bun ziarist trebuie să poată prezenta lucrurile cu talent, să aibă o serioasă cultură generală şi să posede tehnica ziaristicei.

Sînt trei elemente care nu merg decît împreună pentru a face un bun gazetar.

Nu orice învaţă paginaţia sau denumirile literelor sau alcătuirea formală a ziarului poate fi ziarist. Aceştia sînt funcţionari la un ziar. Nu orice om de cultură generală poate fi şi un bun ziarist: el poate fi cel mult om de ştiinţă, poate face studii, dar nu ziaristică. De asemenea nu orice facilitate a scrisului poate face un ziarist; aceasta poate face, în cel mai bun caz un copist intelectual:

Ziaristul este el însuşi un alchimist al valorilor de cultură; lui i se cere un efort critic şi creator, nu o simplă transpunere cu talent.

De aceea, pe această poartă deschisă a Universităţii libere de ziaristică, pot intra mulţi curioşi, dar nu pot rămîne decît puţin viitori ziarişti.

Urez iniţiatorilor să formeze ziarişti români, diploma ce o vor da să nu însemneze un drept, ca majoritatea diplomelor noastre, ci o consfinţire.

Cu aceste gînduri am venit aici şi nu regret prilejul de a le fi putut exprima.»”

Din cîte se vede, Mişcarea Legionară vedea în ziarist un educator. Un educator va vedea în ziarist şi Mişcarea comunistă.

Bietul ziarist!

Toţi îl vor altceva decît ceea ce este:

Un om care informează.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro