Ion Cristoiu: Cînd Sadoveanu stă de vorbă cu cîinele său, Cezar

  • Ion Cristoiu: După papagalul Coco al lui Tudor Arghezi, prin Sadoveanu dau de un alt necuvîntător pus la lucru din motive publicistice: Cezar, cîinele marelui prozator. O tabletă din volumul 19 Publicistică mi-l arată pe Sadoveanu corespondînd cu Cezar pe o anume temă.
  • Ion Cristoiu: Şi eu m-am gîndit la născocirea unui personaj necuvîntător pentru a-l folosi în publicistică. Avantajele unui asemenea partener de scris, găsite de mine în cazul faimosului Coco, sînt indiscutabile.
  • Ion Cristoiu: Poţi angaja cu el dialoguri. Poţi pune pe seama lui gînduri mai ciudate. Îi poţi atribui întrebări, nedumeriri şi gesturi ivite din întîmplările lumii din jur. Într-un timp m-am gîndit la un pisoi. Are însă în româneşte conotaţii deşucheate. Cîinele Max e mai greu să-l folosesc: E acasă, la Găgeşti.
2006 afișări
Imaginea articolului Ion Cristoiu: Cînd Sadoveanu stă de vorbă cu cîinele său, Cezar

Tezismul literaturii ruse. Profit de o insomnie de dimineaţă şi consum mai departe porţiile de lectură din cele trei cărţi de pe masa de lucru:

Publicistica lui Arghezi, Domnii Goloviov de Saltîkov-Şcedrin şi Extrem Occident de Petru Dumitriu.

 

Depăşesc norma de 10 file pe zi pentru a termina cartea satiricului rus. Această ultimă parte o fuşăresc, deoarece Şcedrin o ia razna în stilul marilor ruşi. Descrierea realităţilor ruseşti cu bisturiul de satiric lasă locul pisălogelilor pedagogice, profeţind astfel tezismul realismului socialist. De fapt, realismul socialist se trage tocmai din pedagogismul literaturii ruse clasice. În concepţia stalinistă despre artă găsim şi notele militantismului social tipic marilor clasici ruşi. Da, numai că marii clasici făceau asta împotriva Puterii şi nu de dragul Puterii, cum cereau teoreticienii proletcultismului.

Cu Arghezi ajung la celebrul pamflet Baroane. Recitit azi, nu mi se pare atît de antifascist cum îl vopseau propagandiştii din anii comunişti. Mă surprinde însă faptul că, după ce-a stat în Lagăr o lună, Arghezi se întoarce la Bucureşti şi-şi reia scrisul zilnic la Informaţia zilei. Păi cum vine asta? Ce fel de dictatură e aia în care un lăgărist pentru pamfletul împotriva Germaniei, Partenerul nostru strategic de la vremea respectivă, are permisiunea de a publica nestingherit, de parcă nimic nu s-ar fi întîmplat. După 1946, Arghezi s-a apucat să-i înjure pe comunişti încredinţat, probabil, că va avea acelaşi tratament binevoitor ca şi în Dictatura fascistă. Prin pamfletul lui Sorin Toma, comuniştii i-au arătat ei ce-i aia dictatură.

Romanul lui Petru Dumitriu mă plictiseşte de moarte prin concesiile făcute de un prozator de tip shakespearean buricismului de tip franţuzesc. Înzestrarea personajelor cu patimi metafizice (asasinate din motive filosofice) nu-l prinde pe Petru Dumitriu. Excepţie făcînd deosebitele descrieri de realităţi din Vest cu mijloacele descrierilor de realităţi din Est, romanul Extrem Occident e plicticos ca o baltă fără broaşte.

 

*

 

Dialog. După papagalul Coco al lui Tudor Arghezi, prin Sadoveanu dau de un alt necuvîntător pus la lucru din motive publicistice: Cezar, cîinele marelui prozator. O tabletă din volumul 19 Publicistică mi-l arată pe Sadoveanu corespondînd cu Cezar pe o anume temă. Şi eu m-am gîndit la născocirea unui personaj necuvîntător pentru a-l folosi în publicistică. Avantajele unui asemenea partener de scris, găsite de mine în cazul faimosului Coco, sînt indiscutabile. Poţi angaja cu el dialoguri. Poţi pune pe seama lui gînduri mai ciudate. Îi poţi atribui întrebări, nedumeriri şi gesturi ivite din întîmplările lumii din jur. Într-un timp m-am gîndit la un pisoi. Are însă în româneşte conotaţii deşucheate. Cîinele Max e mai greu să-l folosesc:

E acasă, la Găgeşti.

Dan Andronic, căruia i-am supus problema, m-a sfătuit să folosesc un şoricel. Cred că asta ar fi soluţia. Un şoricel s-ar nimeri bine în contextul de cărţi aruncate peste tot. În plus, aş putea face multe consideraţii amuzante pornind de la existenţa pisoiului în casă. Ar trebui, totuşi, să citesc cîte ceva despre şoareci pentru a-mi luat un şoricel partener de dialog public.

 

*

 

Reluarea firului rupt. După cum mă temeam, mă adîncesc nepermis de mult în tema numită de comunişti Realuarea firului rupt după 23 august 1944. Prin asta se înţelegea rescrierea Trecutului în aşa fel încît Uniunea Sovietică să apară drept prietenă din totdeauna a României. Am ajuns deja la ARLUS, organizaţie care n-a fost studiată temeinic pînă acum. Înainte de decembrie 1989, făcea parte dintre chestiile despre care era bine să nu scrii, pentru că oricum ieşea scandal. După, n-a fost abordat, deoarece trimitea automat la arsenalul anticomunist.

 

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici