Ion Cristoiu: Cum adică?! Deşi recunoaşte că preşedintele încalcă grav Constituţia, PSD nu iniţiază procedura de suspendare, pentru că nu e oportun!

  • Ion Cristoiu: Cazul Ion Iliescu din iulie 1994, cînd pentru nişte amărîte de declaraţii făcute la Bihor, Ion Iliescu a fost supus unei proceduri de Suspendare în Parlament, ne semnalează că iniţierea procedurii de suspendare poate fi asumată de Opoziţie şi ca sancţiune dată preşedintelui, de tipul Cartonaşului Galben.
  • Ion Cristoiu: Oglindirea în presă, consemnarea abaterilor comise de preşedinte, dezbaterile despre hotarele constituţionale ale funcţiei de preşedinte într-o republică semiprezidenţială, posibilitatea ca Opoziţia să impună agenda publică sînt văzute din perspectiva trecerii timpul ca tot atîtea dovezi că iniţiativa Opoziţiei a fost reuşită.
  • Ion Cristoiu: Stîlpul noii Puteri, Klaus Iohannis, a încălcat şi încalcă Constituţia, zi de zi şi ceas de ceas. Marţi seara, Marcel Ciolacu a recunoscut că preşedintele încalcă grav Constituţia. Cu toate acestea, domnia sa reafirmat că PSD nu va iniţia procedurile de suspendare. Nu pentru că i-ar lipsi majoritatea, ci pentru că nu e oportun.
2778 afişări
Imaginea articolului Ion Cristoiu: Cum adică?! Deşi recunoaşte că preşedintele încalcă grav Constituţia, PSD nu iniţiază procedura de suspendare, pentru că nu e oportun!

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că deşi liderul PSD, Marcel Ciolacu,  admite că preşedintele Iohannis a încălcat Constituţia, social-democraţii nu declanşează procedurile de suspendare din funcţie a şefului statului, pe motiv că nu e oportun, ratând astfel ocazia de a se comporta ca un partid de Opoziţie care supraveghează puterea pentru a preveni derapajele de orice fel, aşa cum a făcut PNŢCD  cu Ion Iliescu în 1994.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

 

„Marţi, 16 februarie 2021, seara, la emisiunea România 9 de la TVR, moderată de Ionuţ Cristache, Marcel Ciolacu a susţinut, fără să clipească şi fără să nuanţeze, că PSD nu va iniţia şi nici nu va ajuta AUR să iniţieze procedura de Suspendare a lui Klaus Ioannis pentru grave încălcări ale Constituţiei.

În numărul anterior al cristoiublog.ro, am comentat pe larg declaraţia, făcînd un deosebit efort pentru a explica de ce ea se constituie într-un Breaking News. Şi nu într-unul de fală, devenit obişnuinţă din nevoia de rating a televiziunilor de ştiri, ci unul adevărat. Acel Breaking News care dă seama de o ştire surprinzătoare şi, evident, menită să clatine scena noastră politică.

Ori de cîte ori s-a pus în ultimii ani chestiunea Suspendării lui Klaus Iohannis pentru deja sfidătoarele încălcări ale Constituţiei, conducerea PSD a justificat refuzul de a iniţia procedura invocînd eşecul previzibil din Parlament deja al procedurii. Potrivit Constituţiei, Suspendarea nu e un act în sine, ci unul gîndit în perspectiva Referendumului. Pentru ca Referendumul să nu fie influenţat de preşedintele supus aflat în exerciţiul puterii, dacă Parlamentul votează ţinerea Referendumului, pînă în ziua scrutinului preşedintele e suspendat din funcţie, lipsit adică de prerogative. Istoria a dovedit că măsura e lipsită de eficienţă. Chiar dacă suspendat, preşedintele beneficiază de sprijinul logistic al Sistemului instituţiilor de forţă care pariază mai departe pe Jupînul de la Cotroceni.

Cazul Ion Iliescu din iulie 1994, cînd pentru nişte amărîte de declaraţii făcute la Bihor, Ion Iliescu a fost supus unei proceduri de Suspendare în Parlament, ne semnalează că iniţierea procedurii de suspendare poate fi asumată de Opoziţie şi ca sancţiune dată preşedintelui de tipul Cartonaşului Galben. Opoziţia din 1994, PNŢCD în speţă, ştia că n-are în Parlament majoritatea pentru a-l suspenda pe Ion Iliescu. Şi totuşi, 167 de Parlamentari ai Opoziţiei au semnat cererea de suspendare. În şedinţa din 7 iulie 1994, cererea a fost respinsă de către majoritate.

A fost un eşec al Opoziţiei?

Dacă şi-ar fi propus să se ajungă la Referendum, iniţiativa ar putea fi considerată un eşec. Opoziţia, întruchipată de PNŢCD, nu asta a urmărit. Ştiind că n-are majoritate, ea a iniţiat totuşi procedurile de suspendare sub semnul necesarului mesaj transmis electoratului că ea veghează la respectarea Constituţiei şi lui Ion Iliescu că nu-şi poate face de cap în România ca într-un sat fără cîini.

Din acest punct de vedere, iniţiativa a fost o reuşită.

Decizia de a iniţia procedurile de suspendare a fost anunţată în data de 11 iunie 1994. Din acel moment şi pînă în 7 iulie 1994, cînd s-a dezbătut cererea, scena noastră politică a fost dominată de iniţiativa suspendării. Evenimentul zilei de la vremea respectivă, aflat sub conducerea mea, a oglindit felul în care iniţiativa suspendării a devenit un eveniment de amplitudinea unui seism politic, deşi el a fost concurat amarnic de succesele echipei noastre de fotbal la Campionatul mondial din America:

Sîmbătă 11 iunie 1994, stînga sus, unde cade privirea cititorului Evenimentul zilei titra:

 O decizie care va ridica brusc tensiunea politică.

 PNCD anunţă ca va declanşa procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui Ion Iliescu. Cererea va fi făcută în conformitate cu Constituţia României.

Pagina trei, la care făcea trimitere ştirea de pagina întîi, cuprindea un amplu grupaj realizat de Bogdana Păun şi Dan Andronic despre impactul deciziei asupra scenei politice. Se dădeau amănunte de la şedinţa Biroului de Coordonare şi Conducere al PNŢCD (cititorul afla că iniţiativa a fost pusă în discuţie de chiar Corneliu Coposu), se publicau reacţiile liderilor politici şi reacţia preşedinţiei, consemnată de ziar ca <dură>.

Marţi, 14 iunie 1994, pagina a patra găzduia grupajul PNŢCD a declanşat procedura de suspendare a preşedintelui Ion Iliescu. Cu o zi înainte, la sediul PNŢD, în prezenţa presei, a început semnarea Cererii de suspendare. Primul a semnat Răzvan Dobrescu, iniţiatorul acţiunii. Au semnat apoi Valentin Gabrielescu, Radu Vasile, Ion Raţiu. Ion Diaconescu şi Corneliu Coposu semnaseră deja, înainte de a pleca la Paris.

Miercuri, 15 iunie 1994, ziarul relata despre şedinţa Opoziţiei de la Sala Dacia (iniţiativa fusese doar a PNŢCD) pentru luarea unei poziţii comune. O declaraţie adoptată de participanţi şi care l-a scos din minţi pe Ion Iliescu îi cerea acestuia să vină în Parlament şi să se explice. Dacă refuza, întreaga Opoziţie susţinea demersul PNŢCD. Şedinţa, declaraţia, reacţia preşedinţiei (Ion Iliescu a refuzat violent) amplifică evenimentul suspendării.

Vineri, 17 iunie 1994, ziarul informa că Grupurile parlamentare ale Opoziţiei i-au adresat lui Ion Iliescu invitaţia de a se explica în Parlament. Pe pagina a patra e reprodusă în facsimil scrisoarea Grupurilor parlamentare.

Sîmbătă, 18 iunie 1994, pagina a patra, dedicată politicii, titrează Joi noaptea la Cotroceni, Ion Iliescu a fost sfătuit de senatorii şi deputaţii PDSR să nu vină în faţa Parlamentului.

Joi, 23 iunie 1994, Evenimentul zilei scrie: Ofensiva Opoziţie împotriva preşedintelui continuă prin strîngerea de semnături.

Sîmbătă, 25 iunie 1994 ziarul anunţă, Cu toate că <nu şi-a schimbat poziţia cunoscută de deschidere spre dialog>, Preşedintele Ion Iliescu nu va veni în faţa Parlamentului să dea explicaţii.

Miercuri, 29 iunie 1994, ziarul titrează S-a declanşat procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui Ion Iliescu.

Dat fiind că sesiunea ordinară se încheia pe 30 iunie 1994, se decide ţinerea unei sesiuni extraordinare pentru a se discuta cererea de suspendare.

Vineri, 1 iulie 1994, pagina a patra e dominată de grupajul În vederea dezbaterii cererii de suspendare din funcţie a preşedintelui Ion Iliescu, a fost convocată sesiunea parlamentară extraordinară!

Luni 4 iulie 1994, ziarul consacră aproape întreg numărul rezultatului de la Campionatul mondial de fotbal Aseară la Los Angeles, România- Argentina 3-2!!!

Evenimentul suspendării e totuşi urmărit cu atenţie:

Astăzi, în prima din cele 4 zile ale sesiunii extraordinare, Parlamentul dezbate cererea de suspendare a preşedintelui Ion Iliescu

Scorul obţinut de România nu scapă lui Ion Iliescu. Evenimentul zilei de marţi, 5 iulie 1994, de fapt, ediţie specială, avînd pe manşetă titlul Ieşiţi pe străzi de zeci de ori mai mulţi decît la Revoluţie sute de mii de români au găsit soluţia pentru salvarea României <Hagi- Preşedinte!!!> Consemnează, totuşi, Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Cotroceni, Preşedintele Ion Iliescu a recunoscut că fotbaliştii noştri fac mai mult pentru imaginea României decît alte misiuni politice şi diplomatice. Multe dintre întrebările ziariştilor s-au referit la meciul de miercuri seara.

Miercuri, 6 iulie 1994. Titlu: Cu două zile înainte de a fi dezbătută în Parlament, PDSR consideră că cererea de suspendare a preşedintelui Ion Iliescu creează o imagine negativă a României în străinătate.

Joi, 7 iulie 1994: Azi în Parlament, bătălia finală pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui Ion Iliescu. Analizînd declaraţiile de la Satu Mare, Curtea Constituţională a ajuns la concluzia că Ion Iliescu e curat ca lacrima. Un alt titlu În cadrul Delegaţiei Permanente de marţi noaptea, PDSR a stabilit ca cererea de suspendare a preşedintelui Ion Iliescu să fie dezbătută pe un ton decent.

Vineri, 8 iulie 1994, titlu semnificativ: Dezbaterile parlamentare asupra solicitării de suspendare din funcţie a preşedintelui au demonstrat ieri că Pentru coaliţia majoritară, preşedintele Ion Iliescu este un sfînt.

Potrivit relatării <partidele din arcul guvernamental au văzut în acţiunea celor 167 de parlamentari din Opoziţie «un adevărat scenariu demolator pentru ţară, orchestrat cu sprijinul puterilor străine şi avînd ca unic scop aducerea pe Tronul României a Regelui Mihai» .>

Oglindirea pe larg în presă, consemnarea abaterilor comise de preşedinte, dezbaterile despre hotarele constituţionale ale funcţiei de preşedinte într-o republică semiprezidenţială, posibilitatea ca Opoziţia să impună agenda publică sînt văzute din perspectiva trecerii timpul ca tot atîtea dovezi că iniţiativa Opoziţiei a fost reuşită.

Cu doi ani înaintea uriaşei victorii din 1996, Opoziţia din regimul Iliescu (1990 - 1996) a demonstrat c-a înţeles esenţa Opoziţiei într-un stat democratic.

În raport cu Puterea, Opoziţia nu-şi propune venirea la guvernare, la următorul scrutin, ci permanenta veghe ca Puterea să n-o ia razna. Din acest punct de vedere, nu contează forţa numerică a Opoziţiei în Parlament. După alegerile din 2016, Opoziţia a fost copleşită numeric în Parlament de către majoritate. Da, dar PNL, şi mai ales USR, au dat bătăi de cap uriaşe Puterii zdrobitoare în Parlament şi în Administraţia publică a PSD-ului condus de Liviu Dragnea. E mai mult decît semnificativ că, apelînd şi la mişcări de stradă, Opoziţia, firavă în Parlament, a reuşit să blocheze încercările PSD de a impune amnistia şi graţierea. PSD a dat înapoi în februarie 2017. Deţinea majoritatea absolută în Parlament. Alegerile urmau să se ţină abia în 2020. Şi cu toate acestea, Opoziţia n-a renunţat.

De ce?

Pentru că la fel ca în perioada 1990 - 1996, Opoziţia a înţeles că misiunea ei principală constă în ţinerea Puterii sub supraveghere fermă, astfel încît aceasta să nu-şi facă de cap.

Sîntem în februarie 2021. Opoziţia întruchipată de PSD şi AUR e depăşită numericeşte de coaliţia de Guvernare. Pînă la alegeri mai sînt patru ani. Înseamnă că Opoziţia trebuie să se resemneze, să nu mai facă nimic?

Fireşte că nu.

Noua Putere a început să-şi facă de cap. Stîlpul noii Puteri, Klaus Iohannis a încălcat şi încalcă Constituţia, zi de zi şi ceas de ceas.

Marţi seara, Marcel Ciolacu a recunoscut că preşedintele încalcă grav Constituţia.

Cu toate acestea, domnia sa reafirmat că PSD nu va iniţia procedurile de suspendare. Nu pentru că i-ar lipsi majoritatea, ci pentru că nu e oportun:

<Marcel Ciolacu: Ca să ai şi un demers care să meargă pînă la capăt trebuie să ai şi o majoritate. În acest moment PSD-ul şi formaţiunea AUR n-au această majoritate.

Ionuţ Cristache: Dar nu trebuie să-l duceţi pînă al capăt, poate fi doar un semnal politic pe care îl trageţi că uite derapajele de la Constituţie sunt penalizate.

Marcel Ciolacu: Asta vorbim din punct de vedere tehnic. Ca şi oportunitate îmi asum ceea ce spun, nu cred că în acest moment este oportună declanşarea unei proceduri de suspendare a domnului preşedinte Klaus Iohannis.

Ionuţ Cristache: De ce? Din cauză de pandemie? Din cauză de date economice?

Marcel Ciolacu: Şi de pandemie, şi de criză economică şi de context internaţional, şi de o perioadă mult prea mică care a trecut de la alegeri. Partidul Social Democrat a mai iniţiat...

Ionuţ Cristache: Dar aceasta nu e un semnal pe care îl daţi unui preşedinte – cum bine aţi spus şi dumneavoastră şi vede toată lumea care vrea să vadă – pentru viitoare abuzuri constituţionale?

Marcel Ciolacu: A depăşit o linie roşie. Ştie şi preşedintele că a făcut acest lucru. Acum, fiecare politician, fie el şi preşedinte al României, hotărăşte singur cum vrea să iasă din istorie. Din punctul meu de vedere a făcut o greşeală majoră implicîndu-se în campanie. (...)

Marcel Ciolacu: Corect. Aveţi perfectă dreptate. Consider că nu este oportună şi este o temă falsă în acest moment. Derapajele de la călcarea la Constituţiei, mai ales că nu sînt nişte fapte care se prescriu, maestre, ele pot fi invocate şi într-un moment oportun.>

Cum adică, nu e oportun?!

Da, preşedintele încalcă grav Constituţia. Constituţia e Legea fundamentală a României. Prin încălcarea ei Klaus Iohannis se dovedeşte un infractor. Cînd cineva comite o infracţiune, Poliţia intervine de îndată. Nu doar pentru a-l sancţiona potrivit legii, dar şi – dacă nu mai ales – pentru a nu-l mai lasă să comită infracţiunea respectivă.

Imaginaţi-vă un criminal în serie descoperit de Poliţie. Are la activ deja cinci crime. Ce face Poliţia? Îl arestează pentru ca el să nu mai comită noi crime.

Marcel Ciolacu e de acord că Preşedintele e un infractor.

Ba mai mult că va continua să încalce Constituţia.

PSD nu intervine însă pentru a-şi îndeplini rolul de partid de Opoziţie:

Cel de a împiedica Puterea s-o ia razna.

De ce nu intervine?

Pentru că nu e oportun.

V-aţi imagina o Poliţie care nu face nimic pentru a opri un criminal în serie pe motiv că intervenţia sa nu e oportună?!”

 

 

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici