Ion Cristoiu: Dezastrul produs de nevoia de a da o Lovitură de presă

  • Ion Cristoiu: Am urmărit cu sufletul la gură episoadele dedicate în serialul Newsroom scandalului cu materialul fals despre atacul cu gaz sarin. Recapitularea a tot ce s-a întîmplat în acest caz poate fi o remarcabilă lecţie de jurnalism.
  • Ion Cristoiu: Ca şi în cazul dezbaterilor despre folosirea torturii pentru a preîntîmpina un atac terorist, dilema e cea a alegerii: lăsarea celor doi americani în mîinile talibanilor sau folosirea armei ilegale.
  • Ion Cristoiu: Lovitura e atît de mare încît gîndul c-ar putea renunţa la material din cauza unor scrupule profesionale îi face pe ziarişti nu să investigheze, ci să influenţeze probele astfel încît ele să le permită publicarea.
843 afișări
Imaginea articolului Ion Cristoiu: Dezastrul produs de nevoia de a da o Lovitură de presă

Ion Cristoiu: Dezastrul produs de nevoia de a da o Lovitură de presă

Necesara reeditare. Editorul a venit azi cu textele din noul volum de eseuri corectate deja pentru a verifica cu mine cîteva lucruri neînţelese de el. Ajuns la Apocalipsa meteo pe mare, text despre Pasărea furtunii, am ţinut să remarc uriaşul talent al lui Petru Dumitriu. Ce film uriaş, incredibil, s-ar putea face din acest roman (Pasărea furtunii) din care reţin în mod obsedant, încă de la prima lectură, contactul sexual al lui Adam cu Liliana, deja femeie măritată cu duşmanul lui, contact nesatisfăcător pentru el, deoarece Liliana nu mai e demult fata după care era mort, fata inocentă, dăruită doar lui! Sînt convins că un film mare ar putea face şi Hollywoodul. Romanul are toate ingredintele unui scenariu de tip hollywoodian, mai ales prin caracterul cinematografic al descrierii, dar şi prin intriga de tip telenovelistic:

A imposibilităţii de a mai iubi o femeie acum matură cu ardoarea din tinereţe.

N.B. De ce n-o fi reeditat nimeni pînă azi Pasărea furtunii?

*

Lecţia de Jurnalism. Am urmărit cu sufletul la gură episoadele dedicate în serialul Newsroom scandalului cu materialul fals despre atacul cu gaz sarin. Recapitularea a tot ce s-a întîmplat în acest caz poate fi o remarcabilă lecţie de jurnalism. Dacă aş fi şef de seminar la facultatea de Jurnalistică, aş dezbate cu studenţii episoadele, pentru a vedea împreună cu ei unde au greşit cei din redacţie. Şi după opinia mea au greşit prin nevoia puternică, irezistibilă aproape, de a da o lovitură de presă. Subiectul e cam aşa. Ca producător executiv în locul lui Jim, plecat s-o facă pe reporterul de campanie la Romney, în locul unui simplu reporter, nu pentru că fără el nu se putea, ci pentru că îşi dorea o alinare după un eşec în amor, vine de la Washington, staţia locală a ACN, cu sediul la New York, un tip ambiţios, mort să dea lovitura vieţii. De la un ofiţer prezent într-una din emisiuni, el află un pont despre folosirea gazului sarin la o extragere de americani (doi soldaţi), prinşi de talibani şi pe cale de a fi decapitaţi. Folosirea gazului sarin e interzisă sub pedeapsa la închisoare pe viaţă sau cu moartea. Din start în redacţie se naşte controversa, tipic americană – interesul naţional versus respectarea legii. Ca şi în cazul dezbaterilor despre folosirea torturii pentru a preîntîmpina un atac terorist, dilema e cea a alegerii: lăsarea celor doi americani în mîinile talibanilor sau folosirea armei ilegale. Biruie, după cum era de aşteptat, punctul de vedere dominant în presa americană, cel potrivit căreia nici un scop de pe lumea asta, nici cel vizînd preîntîmpinarea Apocalipsei, nu justifică mijlocul ilegal folosit pentru atingerea lui. Începe apoi munca de realizare a anchetei. Printre altele, redacţia are o echipă care stă deoparte, pentru ca la punerea în discuţie a probelor să aibă privirea limpede, neinfluenţată. Jim, întors din călătorie, pricopsit cu o amoreză, e cel mai îndîrjit adversar al reportajului. Pentru a-i ieşi lovitura, ambiţiosul producător, care ia un interviu crucial unui general american, falsifică materialul, astfel încît generalul să spună c-a fost utilizat gaz sarin. Pentagonul nu reacţionează imediat. Cum se întîmplă de obicei, el îşi convoacă avocaţii. Materialul era fals şi pentru că sursa redactorului şef, experimentatul Charlie, îl intoxică dinadins, drept răzbunare. Cu toate temerile ivite din gravitatea acuzaţiei, materialul e difuzat, într-o atmosferă redacţională tensionată, pentru că e vorba de o bombă deosebit de periculoasă dacă se dovedeşte falsă.

De ce e dat materialul în cele din urmă?

Pentru că documentarea în vederea lui nu e propriu-zis o documentare lucidă, interesată doar de descoperirea adevărului, ci una prin care ditamai jurnaliştii speră să obţină argumente pentru difuzare. Lovitura e atît de mare încît gîndul c-ar putea renunţa la material din cauza unor scrupule profesionale îi face pe ziarişti nu să investigheze, ci să influenţeze probele astfel încît ele să le permită publicarea. Altfel spus, în orice moment, investigatorii nu caută probe menite a vedea dacă pontul e adevărat sau nu, ci probe menite să-i încredinţeze că din punct de vedere profesional au respectat toate procedurile. Pînă aici episoadele respective ar putea fi predate ca lecţie pentru tinerii jurnalişti. Cînd vine vorba de efectele asupra redacţiei serialul e neverosimil pentru ai noştri. Constatarea că era un fals, deşi reportajul rupsese audienţa, îi loveşte cumplit pe cei din redacţie, convinşi că a avut loc sfîrşitul lumii. Cei din conducere, în frunte cu moderatorul vedetă, vor să-şi dea demisiile, susţinînd în faţa patronatului că au terminat-o cu credibilitatea postului, că au pierdut un număr uriaş de telespecatori. Pînă la urmă patronii nu le acceptă demisiile. Rămîne însă ca reală, adevărată suferinţa ziariştilor, pentru că au luat-o în bot.

Îşi imaginează cineva la noi o astfel de atmosferă?

Fireşte că nu.

Presa noastră dă ştiri false dinadins, fără pic de remuşcare, dar mai ales fără să se teamă o clipă că pierd cititori sau telespectatori. Păi cum să-şi facă probleme cîtă vreme cititorul sau telespectatorul român nu consumă presă pentru a afla adevărul, ci pentru a fi păcălit cu bună ştiinţă.

*

Scriam pe 10 aprilie 2014

Tovarăşul Ion Iliescu ia poziţie de drepţi în faţa Tovarăşului Ponta

Sîmbătă, 4 aprilie 2014, Ion Iliescu a fost solicitat de site-ul stiripesurse.ro să se pronunţe asupra anchetării de DNA a unor lideri PSD. Fostul preşedinte al României, actualmente preşedinte de onoare al PSD, un soi de capac pe oala de noapte care e partidul Penalilor, s-a pronunţat împotriva tentativelor de a-i apăra pe şobolanii Corupţiei: stiripesurse.ro: Mai multi presedinti de Consilii Judetene ai PSD au dosare la DNA. Ce inseamna acest lucru pentru PSD? Ion Iliescu: Justitia trebuie sa-si faca datoria, indiferent despre cine este vorba si partidul nu poate sa apere oameni care intra in conflict cu legea. Asta nu compromite partidul, ba din contra. Deci fiecare, indiferent de pozitia lui in partid sau in afara partidului, in acelasi timp este responsabil in fata legii si respectarii legilor, de aceea nu este nicio contradictie intre interesul de partid si respectarea legilor si institutiilor statului. Presa s-a grăbit să salute această opinie ca una normală în corul de aberaţii ce se poate auzi de la conducerea PSD. Miercuri, 9 aprilie 2014, acelaşi Ion Iliescu susţinea public o opinie contrară celei de sîmbătă: Preşedintele de onoare al Partidului Social Democrat, Ion Iliescu, este de acord cu declaraţiile premierului Victor Ponta, conform cărora anchetele DNA sunt orientate către membrii PSD. "Eu sunt de acord cu declaraţia pe care pe care a facut-o domnul Ponta, in calitatea sa de presedinte de partid si premier. Nu vreau sa nominalizez nimic, dar ceea ce a spus domnul Ponta este pertinent si realist. Nu intru in detaliu, dar in principiu sunt de acord cu ceea ce a exprimat domnul Ponta", a declarat Ion Iliescu, intr-o interventie telefonica la Antena 3. De ce-a zis miercuri Ion Iliescu altceva decît a zis sîmbătă? A uitat să ia necesara doză de licitină? A simţit nevoia să le facă o bucurie celor de la Antena 3, în neobosită căutare de ghionturi date Justiţiei? Răspunsul e simplu. Luni şi marţi, şeful lui Ion Iliescu în PSD, Victor Ponta a sărit în apărarea arestaţilor preventiv. Şi Ion Iliescu s-a grăbit să fie de acord cu Tovarăşul Ponta. Nu de alta, dar i-a intrat în sînge să fie de acord cu Tovarăşul de pe vremea celuilalt Tovarăş, Nicolae Ceauşescu!

Alte titluri din 10 aprilie 2014

Crin Antonescu dă din colţ în colţ cînd e vorba de anchetarea parlamentară a lui Victor Ponta

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici