Ion Cristoiu: Înmormîntarea lui Ionel Brătianu – un eveniment istoric

Cînd ura dispare. Pentru editura Mediafax am pregătit, în colecţia pe care am numit-o Cărţi reedescoperite de Ion Cristoiu, reeditarea cărţii „Cuvintele unui mare român: Ion I.C. Brătianu”, apărută la editura Ramuri după moartea lui Ionel Brătianu, o splendidă culegere de citate din intervenţiile publice ale marelui politician. Textului propriu zis i-am adăugat mai multe pagini de fotografii mai deosebite despre Ion C. Brătianu. Printre acestea se numără şi un număr însemnat de instantanee de la înmormîntarea lui Ionel Brătianu, găsite de mine în revista România ilustrată.

Imaginile m-au surprins.

Cînd a murit, Ionel Brătianu era prim-ministru. La dorinţa testamentară a dispărutului, exprimată pe patul de moarte lui I. G. Duca, la şefia Guvernului a venit Vintilă Brătianu, fratele lui Ionel Brătianu. Ionel Brătianu i-a spus lui I. G. Duca:

„Socotesc că şefia partidului ţi se cuvine Dumitale şi cred că, de altfel, lucrul este în asentimentul pritenilor noştri politici, dar, avînd în vedere, serviciile aduse de Vintilă, eu cred că este în interesul chiar al Dumitale că, dacă precum este firesc, eu mor înaintea lui, să-i cedezi locul. Vei veni astfel în fruntea partidului mai tîrziu, dar cu mai multă experienţă şi cu mai multă autoritate.”

În noiembrie 1927, după cinci ani de guvernare, Ionel Brătianu stîrnea în rîndurile Opoziţie, dar şi ale Presei independente, ura. Atotputernicul şef la PNL era acuzat de dictatură mascată, de încălcarea democraţiei. Supravieţuia la putere nu prin susţinere populară (aceasta se erodase dramatic după atîţia ani de guvernare), ci prin geniul de a-i manevra pe politicieni români contemporani, amici sau inamici. Cu toate acestea Înmormîntarea lui Ionel Brătianu s-a constituit într-un eveniment istoric. Şi-au spus cuvîntul, cred, şi cutremurul provocat de moartea neaşteptată, în plină putere, dar şi nelinştea că venită după cea a lui Ferdinand, dispariţia marelui politician, lăsa impresia unui ghinion istoric al naţiei.

*

Îndatoririle Împăratului. Din Tacitus, pentru vremurile de azi:

„Exemplul său fu urmat de cei slabi prin vîrstă şi sex şi de cei pentru care dorinţa de a trăi avea mult preţ decît gloria”.

E vorba de o căpetenie a Tracilor, Dinis, care depune armele şi „se predă învingătorului împreună cu soţia şi copii”.

Cînd Seianus îi cere să se însoare cu Livia, văduva lui Drusus, fiul lui Tiberiu, Împăratul îi trimite o scrisoare prin care îi solicită să-i dea timp de chibzuinţă. Motivul?

„Pentru orice muritor hotărîrile de luat atîrnă de folosul personal pe care nădăjduieşte să-l aibă; soarta împăraţilor este însă cu totul deosebită; în cele mai însemnate fapte din viaţa lor, ei trebuie să ţină seama de va spune lumea despre dînşii.”

Seianus se adresa socrului Liviei, îi răspunde însă Împăratul pe motivul, valabil şi azi, că cei aflaţi în fruntea popoarelor trebuie să ia în calcul şi opinia publică.

*

Statul şi morţii. Scînteieri argheziene geniale: „Statul, se ştie, n-are bani destui pentru vii, care ţipă şi înjură, doar pentru morţi, care dorm şi tac”. (O idei genială, în Bilete de papagal, 15 septembrie 1928)

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro