Ion Cristoiu: Lecţie pentru politicienii de azi: Nicolae Ceauşescu a căzut şi pentru c-a ascuns românilor adevărul despre proporţiile Crizei

  • Ion Cristoiu: Una dintre cauzele transformării unei Crize social – economice într-o explozie care a prăbuşit întreg regimul a fost dezastrul de comunicare. La fel ca în atîtea rînduri în ultima vreme, Nicolae Ceauşescu a optat pentru ascunderea adevărului pe parcursul Crizei.
  • Ion Cristoiu: Acoperirea realităţii cu clişee, cu formulări învăţate pe de rost e una dintre cauzele victoriei în bătălia cu comunicarea oficială a comunicării din partea duşmanilor lui Nicolae Ceauşescu.
  • Ion Cristoiu: Printre ziariştii străini se găseau şi profesionişti care voiau să afle adevărul. Şi acestora li se refuza investigarea realităţii, din considerentul că toţi ziariştii străini sînt unelte ale duşmanilor ţării, dacă nu chiar spioni
30130 afișări
Imaginea articolului Ion Cristoiu: Lecţie pentru politicienii de azi: Nicolae Ceauşescu a căzut şi pentru c-a ascuns românilor adevărul despre proporţiile Crizei

Ion Cristoiu: Lecţie pentru politicienii de azi: Nicolae Ceauşescu a căzut şi pentru c-a ascuns românilor adevărul despre proporţiile Crizei

În explicarea Căderii lui Nicolae Ceauşescu, trebuie luat în considerare şi dezastrul care a fost Congresul al XIV-lea, din 20-24 noiembrie 1989.

Despre desfăşurarea Congresului al am beneficiat mult timp de relatările postdecembriste ale celor prezenţi. Atît delegaţii, cît şi ziariştii români n-au reuşit însă redarea atmosferei în chip obiectiv. Partizanatului encomiastic de la vremea ţinerii Congresului i-a locul partizanatul pamfletar de după decembrie 1989.

Privirea obiectivă nu putea să aparţină decît ziariştilor străini. Şi nu tuturor ziariştilor străini prezenţi la Congres, ci doar celor veniţi din ţările socialiste, cunoscători ai realităţilor specifice ale partidelor comuniste, capabili să surprindă din interior slăbiciunile unui Congres de partid comunist.

Nikolai Morozov se numără printre ziariştii din ţările socialiste în stare să ofere o descriere obiectivă şi competentă a atmosferei de la Congresul al XI-lea. Cunoaşterii din interior a comunismului, în calitate de corespondent al TASS, Nikolai Morozov îi adaugă talentul său de prozator.

Serialul Corespondentul Agenţiei TASS care a văzut totul a fost publicat de Nikolai Morozov în Zig-Zag şi Expres Magazin în 1990, ca urmare a insistenţei mele, la vremea respectivă director al celor două reviste. Ulterior, serialul a fost tipărit sub formă de carte la Editura Fundaţiei Culturale Române, în 2002. Relatarea Congresului are loc, aşadar, la nici un an de la ţinerea sa în noiembrie 1989. O putem considera astfel ca una făcută chiar în timpul reuniunii.

Una dintre cauzele transformării unei Crize social – economice într-o explozie care a prăbuşit întreg regimul a fost dezastrul de comunicare. La fel ca în atîtea rînduri în ultima vreme, Nicolae Ceauşescu a optat pentru ascunderea adevărului pe parcursul Crizei. Ar fi fost necesar în primul rînd abordarea unei politici curajoase de recunoaştere a Crizei în presa oficială. În privinţa comunicării ar fi trebuit înlocuirea clişeelor propagandistice oficiale cu interpretări inteligente, convingătoare. Acoperirea realităţii cu clişee, cu formulări învăţate pe de rost e una dintre cauzele victoriei în bătălia cu comunicarea oficială a comunicării din partea duşmanilor lui Nicolae Ceauşescu. Ziarist onest, Nikolai Moruzov dezvăluie dilema reporterului străin interesat să afle adevărul despre România lui Nicolae Ceauşescu pus faţă-n faţă cu două viziuni partizane:

„Am auzit cele mai contradictorii păreri despre ce se întîmpla în România. Autorităţile au început să-i transforme pe ziariştii străini în propagandişti ai politicii oficiale a lui Ceauşescu, oferindu-le «scenariul» laş al unei ţări înfloritoare. Presa occidentală, la rîndul său, răspîndea mitul despre România transformată de un despot sîngeros într-o «închisoare a popoarelor», mit care suferea şi el de un primitivism tendenţios. Cum putea un ziarist străin care încerca să rămînă obiectiv şi onest să evite alunecarea spre una din aceste două extreme şi să vadă o Românie adevărată?”

Printre ziariştii străini se găseau şi profesionişti care voiau să afle adevărul. Şi acestora li se refuza investigarea realităţii, din considerentul că toţi ziariştii străini sînt unelte ale duşmanilor ţării, dacă nu chiar spioni:

„Acest mecanism al minciunii totale nu crea pur şi simplu dificultăţi în munca unui corespondent în România. S-a ajuns pînă la dispariţia graniţei dintre minciună şi adevăr. De exemplu, cum puteai afla adevărul despre sistematizarea satelor, care a dus la strămutarea forţată a populaţiei săteşti şi distrugerea monumentelor istorice? Adevărul despre sistematizare parvenea corespondentului străin în forma unor zvonuri răzleţe şi imposibil de confirmat. Presa şi funcţionarii de stat ofereau relativ raţionala argumentare a proiectului, iar «Europa Liberă» îl făcea praf. Celui care voia să rămînă obiectiv nu-i era greu să observe că exagerează ambele părţi, vădit părtinitoare, şi nu-ţi venea să dai crezare nici uneia. Problema propriei investigaţii nu se punea. Locuitorii aşa-numitelor centre agro-industriale, de exemplu, la Snagov, se temeau să vorbească cu străinii. Corespondentul risca să aibă necazuri cu miliţia şi cu Securitatea.”

O parte substanţială din descrierea atmosferei de la Congres o consacră Nikolai Morozov comportamentului delegaţilor în faţa ziariştilor străini. Conferinţele de presă de pe parcursul congresului s-au dovedit în realitate confruntări între organizatori şi ziariştii străini:

„Pe parcursul congresului, pentru ca să fie totul «cum trebuie», s-au organizat şi conferinţe de presă în cadrul cărora demnitari cu părul cărunt debitau fără nici o jenă nişte minciuni sfruntate. La o privire mai atentă însă, pe feţele unora dintre ei, se putea zări cîte o grimasă – semn că nu-şi pierduseră totuşi complet conştiinţa. Alţii, dimpotrivă, intraseră bine în rol şi jucau teatrul cu un fel de inspiraţie şi chiar cu agresivitate. De regulă, demnitarii lui Ceauşescu reuşeau să facă faţă în două feluri: ori cu ajutorul unei minciuni obraznice şi neruşinate, ori înlocuind, mai mult sau mai puţin abil, subiectul discuţiei. La unele întrebări puse tranşant, ei totuşi erau nevoiţi să spună: «Această problemă reprezintă un secret de stat, nu pot să vă răspund».”

Teoretic, delegaţii la Congres făceau parte din elita PCR. Erau toate datele pentru a crede că ştiau politica partidului, că în orice moment puteau s-o explice şi s-o apere în faţa oricărui ziarist străin. Cu toate acestea: pe culoarele Congresului se încinge o adevărată întrecere între ziarişti şi delegaţi. Ziariştii străini ţin neapărat să-i pună în încurcătură pe delegaţi prin întrebări la care ei se temeau să răspundă. Delegaţii la Congres foloseau tot felul de tertipuri pentru a-i evita pe ziariştii străini. Unul consta în refuzul de a răspunde:

„O adevărată panică a stîrnit întrebarea corespondentei japoneze care cu o expresie asiatic-impenetrabilă a cerut oficialilor români să comenteze «Scrisoarea celor 6». Prezidiul a şuşotit vreo zece minute, iar apoi unul dintre membrii a răspuns: «Ne-am consultat şi am ajuns la concluzia că nimeni dintre noi nu ştie nimic despre nici o Scrisoare a celor 6!» Unii dintre corespondenţii străini părăseau sala indignaţi, alţii rîdeau ironic, notîndu-şi în agende răspunsuri mai idioate, iar terţii se amuzau deschis punînd întrebări «cu şopîrle»”

Un alt mijloc la dispoziţia celor abordaţi era fuga pur şi simplu:

„Un corespondent englez, pentru prima dată în România, s-a hotărît să obţină un interviu de la un delegat la congres. Deşi am încercat să-l conving de zădărnicia intenţiei, nu s-a descurajat şi într-o pauză s-a dus curajos în vestibul. Ascunzîndu-mă după o coloană de marmură urmăream nu fără un interes maliţios cum el se adresa întîi delegaţilor în costume naţionale, care îi păreau probabil mai de culoare, apoi şi altora, punînd o invariabilă întrebare: «Do you speak Ehnglish?» Toţi ca unul o luau la fugă, speriaţi şi prefăcîndu-se că nu au auzit nimic. În jurul englezului, s-a format repede o «zonă zero», iar el, complet derutat, a fost nevoit să recunoască că am avut dreptate.” (idem)

Erau toţi delegaţii idioţi?

Fireşte că nu.

Evitau presa străină, pentru că se temeau de Nicolae Ceauşescu, nu de ziarişti.

 

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici