Ion Cristoiu: Măscăricii din presă ai Boierului

  • Ion Cristoiu: Am găsit în folderul Editoriale de publicat, fragmentul din Caragiale despre măscăricii de pe vremuri, care aveau ca sarcină, pe lîngă înveselirea boierului, şi de a arunca cu murdării în duşmanii Stăpînului în trecere prin faţa porţii.
  • Ion Cristoiu: "În loc de Hugo, avea un taraf de lăutari şi un măscărici. Slujba acestuia era să spuie caraghioslîcuri la chef, să păcălească musafiri şi chiar pe stăpînu-său şi să spună pe greceşte cocoanelor ceea ce damele aud azi pe franţuzeşte la Hugo."
  • Ion Cristoiu: „Cînd boierul avea necaz pe cineva, cînd era mahmur din cine ştie ce pricină, cînd era scîrbit pînă în suflet că l-a scos Vodă de la ipolipsis, atunci punea pe măscărici la poarta curţii să pîndească pe rival sau pe prietenii ori simpaticii acestuia, să le dea cu huideo, să le arunce murdării şi să-i înjure năstruşnic."
6288 afișări
Imaginea articolului Ion Cristoiu: Măscăricii din presă ai Boierului

Ion Cristoiu: Măscăricii din presă ai Boierului

Alături de grămătici. Întîmplător, dar absolut întîmplător, am găsit în folderul Editoriale de publicat, fragmentul din Caragiale despre măscăricii de pe vremuri, care aveau ca sarcină, pe lîngă înveselirea boierului, şi de a arunca cu murdării în duşmanii Stăpînului în trecere prin faţa porţii. Cred că l-am dat la bătut pentru un comentariu trecător despre servitorii prezidenţiali din presa postdecembristă. De altfel şi Caragiale folosise istoria cu măscăricii de pe vremuri care apelează azi, cînd scria el, la hîrtie şi cerneală. Îl redau însă aici, pentru că el dă seamă de graniţa subţire dintre proză şi publicistică în cazul lui Caragiale. A fost publicat în Gazeta poporului, 7/19 noiembrie 1895:

„Afară de grămătic, însă, orice boier care se respecta mai avea încă un alt slujbaş intelectual, tot atît de neapărat unei curţi boiereşti cu întinse relaţii sociale. Pe atunci, cînd nu se pomenea de viaţă publică şi cînd elita socială şi high-life se numea protipendadă, boierul, în loc de Capşa şi de Bar, avea sindrofie şi chefuri acasă, numa-n işlicel şi-n meşi; în loc de Hugo, avea un taraf de lăutari şi un măscărici.

Slujba acestuia era să spuie caraghioslîcuri la chef, să păcălească musafiri şi chiar pe stăpînu-său şi să spună pe greceşte cocoanelor ceea ce damele aud azi pe franţuzeşte la Hugo.

Dar în afară de această îndatorire artistică, măscăricii, recrutaţi mai totdeauna dintre robi, pe lîngă că mai făceau boierului şi servicii intime la împrejurări sentimentale, aveau şi o sarcină politico-socială.

Cînd boierul avea necaz pe cineva, cînd era mahmur din cine ştie ce pricină, cînd era scîrbit pînă în suflet că l-a scos Vodă de la ipolipsis, atunci punea pe măscărici la poarta curţii să pîndească pe rival sau pe prietenii ori simpaticii acestuia, să le dea cu huideo, să le arunce murdării şi să-i înjure năstruşnic.

Boierul şedea cu ciubucul în pridvor şi striga: «Hahaha! Înjură-l, mă! înjură-l bine, mă!»

S-a dus acea epocă patriarhală; s-a dus epoca de aur şi de lapte dulce; astăzi avem epoca de hîrtie şi de cerneală violentă.”

 

*

 

Doar faptele. Din noua carte despre Căderea Constantinopolului, La chute de Constantinople: 29 mai 1453 (French Edition) Kindle Edition, de Maurice şi Marilène Chavardès, vecină cu popularizarea, reţin portretul favorabil făcut lui Luca Notaras. Alte scrieri despre ultimele zile ale Bizanţului îl descriu în culori vitriolante. Mă conving încă o dată că faimoasa Cădere a Constantinopolului rămîne în Istorie drept unul dintre cele mai nebuloase evenimente. Mai ales în privinţa ultimului asalt, al ienicerilor, ne lipsesc mărturiile directe. Asta, dar mai ales patima de care n-a fost scutit nici un istoric, a făcut ca principalele personaje ale tragediei să ni se păstreze în memoria posterităţii în imagini diferite urieşeşte de la un cercetător la altul.

Singurele care rămîn aceleaşi sînt faptele.

Şi acum, citind despre cele 57 de zile de asediu, dar şi despre pregătiri, între care se detaşează ridicarea peste noapte, pe malul european al Bosforului, a cetăţii Rumeli Hissar, mă întreb încă o dată de ce nu s-a făcut un serial tv de tip hollyoodian.

 

*

 

Aş mai merge odată. Chiar în timp ce scriu aceste rînduri, îmi năvăleşte în minte imaginea de azi a Constantinopolului. Şi mă apucă brusc nevoia de a mai vedea o dată această privelişte unică în lume şi în viaţa unui om care e Bosforul, cu al său Corn de Aur, cu Galata, cu Scutari, cu Fanar, cu Palatul părăsit dinspre Marmara, cu Zidul şi cu locul la care m-a dus ghidul pe motiv că acolo a dispărut pentru totdeauna Împăratul Constantinos, ultimul Împărat Bizantin. Sînt puţine priveliştile din lumea asta care să se fixeze în memoria ta sentimentală. Eu, cel puţin, deşi am călătorit mult, reţin puţine dintre ele.

Printre acestea se numără şi cea a Bosforului.

 

*

 

Sleirea. Întors de la o nouă emisiune obositoare, care m-a convins încă o dată de adevărul oportunismului românesc, mă uit mai întîi la ultimul episod produs din Star Wars, aproape de final, dînd din picioare la bicicleta medicală. Se intitulează Ultimul jedi şi nu face altceva decît să reîncălzească la foc mic ciorba episoadelor şi filmelor de pînă acum. Despre Star Wars am scris cu ceva timp în urmă entuziasmat de dezlănţuirea de născociri a producătorilor. Nu în planul tehnologiei, oricum obositoare prin cerinţele de specialitate, ci în planul vieţii. Chiar şi în acest episod, apar fiinţe noi şi medii noi – un cazinou planetar –, un fel de parodie galactică a cazinourilor de pe Pămîntul de acum. Numai că deja forţa de invenţie s-a sleit, proces fatal, dacă ne gîndim că orice ar născoci autorii, tot la ce a apărut anterior trebuie să facă trimitere. Şi mai e ceva. Distanţa în timp între episoade, de un an uneori, face ca spectatori ca mine, uituci de la mînă pîn’ la gură, să nu mai înţeleagă nimic, pentru că nu mai ţin minte nimic din episoadele anterioare, la care face trimiteri noul episod.

 

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici