Ion Cristoiu: Poate veni un moment cînd un partid să aibă succes promiţînd nu o viaţă mai bună, ci o viaţă mai morală

1. Pentru o carte despre Corneliu Zelea Codreanu, pe care aş fi intitulat-o Între cruce şi pistol, am citit şi studiat cartea lui Armin Heinen „Legiunea «Arhanghelului Mihail»”. Avantajul de a fi deoparte de ciorba opărindă a politicii româneşti şi, poate, chiar absenţa surselor din arhive, îl face pe autor să fixeze Legiunea în contextul social politic şi economic al interbelicului. De un deosebit interes pentru actualitate mi se pare observaţia că Mişcarea a prins aripi după năruirea speranţei numite Guvernarea PNŢ, fenomen avîndu-şi cauza nu atît în proasta gestionare a economiei, cît mai ales în eşecul unui alt fel de a face politică.

PNŢ-ul parvenise la Putere, în 1928, cu un vot apropiat de unanimitate. Valul de simpatie îşi avea sursa în regimul Ionel Brătianu. Pragmatic, fiul lui I.C. Brătianu scosese din politică morala, dar mai ales fie şi teatrul jocului democrat. În Opoziţie, PNŢ cîştigase capital politic promiţînd o Putere net diferită de cea a liberalilor. O putere mai democrată, mai transparentă, mai morală, într-un cuvînt, o Putere mai puţin politicianistă în sensul negativ dat politicianismului de opera lui Caragiale.

După venirea la Putere, PNŢ nu s-a confruntat cu criza economică, aşa cum grăbit susţin mulţi istorici.

PNŢ s-a confruntat cu Criza morală, adusă în prim-plan de criza economică europeană.

Că era stîngace în administrarea ţării prin raportare la Puterea brătienită – asta se intuia despre Puterea PNŢ şi înainte de parvenirea la Guvernare.

Dar că va repeta, în chip uluitor, toate năravurile, blestematele năravuri liberale, nimeni nu putuse să prevadă.

Ţărăniştii se trădează rapid drept bravi politicieni români: ciorovăitori pentru ciolanul puterii, îmboldiţi să fure, să fie corupţi, tentaţi de autoritarismul brătienist.

Pe acest fond, atenţia românilor se îndreaptă spre Legiune din două motive:

a) E o formaţiune nouă, afirmată ca antisistem.

b) Şi-a concentrat politica pe morală: demnitate, cinste, sacrificiu.

Lecţia pentru actualitate.

Poate veni un moment cînd un partid să aibă succes promiţînd nu o viaţă mai bună, ci o viaţă mai morală.

2. După lectura cărţii lui Larry Watts, Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, consacrată războiului dus de Blocul comunist împotriva României reţin, pentru cîteva posibile eseuri, următoarele:

a) Rolul deosebit jucat de Emil Bodnăraş în bătălia angajată de România pentru a-şi cîştiga Independenţa faţă de puterea colonială numită URSS.

O ipoteză pe care nu contenesc a o defini surprinzătoare la cel suspectat de mulţi – inclusiv de subsemnatul – a fi fost, în perspectiva lui 23 august 1944, agent sovietic paraşutat în România.

b) Neobişnuita insistenţă a autorului pe ceea ce el numeşte măsurile active iniţiate şi desfăşurate de serviciile secrete ruseşti pentru a micşora importanţa dizidenţei româneşti în cadrul Tratatului de la Varşovia.

Larry Watts descoperă mai multe planuri ale campaniei de dezinformare duse de Moscova:

– sugestia că România nu e o rebelă reală, ci una care o face pe rebela, cu aprobarea Moscovei, desigur;

– teza că România e, de fapt, calul Troian al URSS în pântecele Occidentului. Sub acoperirea de dizidenţă, România lucra pentru Moscova.

De reamintit:

Teza unei dizidenţe de ochii lumii a fost folosită, după decembrie 1989, de staliniştii reveniţi în fruntea ţării după Lovitura de Stat regizată de Kremlin.

c) Încercarea Moscovei de a-şi crea în interiorul conducerii PCR o grupare Pro-sovietică, gata să iasă la luptă în numele internaţionalismului proletar.

Larry Watts îi suspectează ca fiind agenţi ai Moscovei pe: Constatin Pârvulescu, Alexandru Drăghici, Chivu Stoica.

Dincolo de insistenţa exacerbată pe ipoteza unei Românii mai pro-NATO decît unele ţări membre NATO, Larry Watts nu ne explică de ce ţineau Dej şi Ceauşescu să fie total independenţi faţă de URSS.

Eu cred că un cuvînt greu de spus l-a avut grija de a nu fi schimbaţi de Moscova mai rău decît nişte şefi de gubernii.

d) Desprinderea de ruşi n-a început în 1964, nici măcar în 1958, cînd am scos din ţară trupele sovietice, ci mult mai devreme, în 1953, după moartea lui Stalin.

Semnalele de independenţă au fost receptate la Washington cu mare întîrziere.

Motivele?

– Analiştii CIA, pentru România erau de etnie maghiară.

– Măsurile active luate de sovietici prin agenturi din SUA de a contracara acţiunea noastră înfăţişînd-o ca fiind răzvrătire cu voie de la Stăpîn.

e) Declaraţia din aprilie 1964 ţintea mult mai departe decît justificarea independenţei noastre faţă de Moscova.

Proclamînd egalitatea între partidele comuniste, ofeream şi altor ţări socialiste argumentele teoretice – marxist-leniniste – pentru a ieşi de sub tutela PCUS şi, prin asta, de sub stăpînirea colonialistă a Rusiei.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro