Ion Cristoiu: Proletcultismul criticii anticomuniste

  • Ion Cristoiu: În stalinism se lupta împotriva izolării artistului, înţelegînd prin izolare refuzul sau incapacitatea de a fi un soi de activist de partid cu condeiul. Dacă scriai cumva doar poezii de dragoste riscai acuzaţia de intimism.
  • Ion Cristoiu: Valoarea unei opere literare era dată nu de talentul de scriitor al autorului, ci de măsura în care contribuia la convingerea oamenilor muncii să depăşească Planul de stat. Nu doar scriitorii prezentului, dar şi cei ai trecutului erau valorizaţi după criterii politice.
  • Ion Cristoiu: După decembrie 1989 s-a produs un fenomen asemănător celui din stalinism. Şi anume efortul de a rescrie ierarhia de valori a trecutului prin înlocuirea valorii literare în sine cu valoarea activistică a autorului. Comunismul n-a fost o perioadă istorică uşoară pentru creaţie.
Urmărește
403 afișări
Imaginea articolului Ion Cristoiu: Proletcultismul criticii anticomuniste

Ion Cristoiu: Proletcultismul criticii anticomuniste

Printre alte cărţi înghesuite pe rafturi (rău e să fii carte într-o librărie strîmtă, trebuie să stai umăr la umăr cu o carte duşmană, ca de exemplu, una despre Corneliu Zelea Codreanu lîngă una despre Carol al II-lea!) văd la librăria din Sinaia studiul Dincolo de regulile jocului. Trepte şi limite ale compromisului intelectual în perioada 1948-1964. Mihai Ralea, G. Călinescu, Tudor Vianu, apărută la Corint, în 2022. Despre autoare – Ruxandra Câmpeanu – nu ştiu nimic. Prezentarea de pe pagina de gardă mă previne că e vorba de o TeFeListă şi nu de o cercetătoare veritabilă, capabilă să priceapă complexitatea personalităţii unui George Călinescu. O cumpăr, deşi e scumpă şi deşi n-am nevoie de ea. O iau pentru eventualitatea unei reluări a lucrului la Istoria literaturii proletcultiste.

După cum o mărturiseşte titlul, cartea se înscrie în lungul marfar de producţii postdecembriste menite a urechea pe marii scriitori – de la Tudor Arghezi pînă la Mihail Sadoveanu – pentru simplu fapt că n-au fost Monica Lovinescu. Să fugă din ţară adică şi în loc de Securitate să asculte de CIA. Am asistat şi asistăm astfel la o revizuire a valorilor naţionale dintr-o perspectivă îndrăgită de stalinişti:

Cea potrivit căreia intelectualul trebuie să fie pe baricade şi nu în turnul de fildeş, văzut de critica proletcultistă ca un soi de mansardă fără ferestre, ca să nu vadă forfota clasei muncitoare.

În stalinism se lupta împotriva izolării artistului, înţelegînd prin izolare refuzul sau incapacitatea de a fi un soi de activist de partid cu condeiul. Dacă scriai cumva doar poezii de dragoste riscai acuzaţia de intimism. Nu exista dragoste pură, ci doar dragoste legată de producţie. Valoarea unei opere literare era dată nu de talentul de scriitor al autorului, ci de măsura în care contribuia la convingerea oamenilor muncii să depăşească Planul de stat. Nu doar scriitorii prezentului, dar şi cei ai trecutului erau valorizaţi după criterii politice. Mihai Eminescu era mustrat că nu văzuse lupta proletariatului, în timp ce Cezar Bolliac era elogiat, pentru că scrisese Clăcaşul. S-a ajuns astfel la o scară de valori aparte, potrivit căreia A. Toma, un poet interbelic de un oarecare talent, să fie peste Tudor Arghezi, condamnat ca poetul putregaiului. Deşi puternic susţinută teoretic, noua scară de valori ascundea un interes practic meschin:

Împingerea în plan secund a talentului pentru a fi înlocuit cu activitatea politică.

După decembrie 1989 s-a produs un fenomen asemănător celui din stalinism. Şi anume efortul de a rescrie ierarhia de valori a trecutului prin înlocuirea valorii literare în sine cu valoarea activistică a autorului. Comunismul n-a fost o perioadă istorică uşoară pentru creaţie. Mai ales în anii proletcultismului deşănţat – 1948-1953 – creaţiile autentice au fost puţine. Şi nu pentru că ar fi lipsit talentele, ci pentru că oricît de talentat ai fi fost normele oficiale, obligatoriu de aplicat, pustiau de talent orice operă literară. Cu toate acestea, au fost şi au rămas opere de căpătîi ale literaturii române. Scara de valori din anii Ceauşescu a fost cît de cît apropiată de scara de valori autentică a creaţiei de talent. Asupra acestei scări s-a năpustit neoproletcultismul postdecembrist. În aprecierea unui scriitor din comunism n-avea importanţă valoarea operei; avea importanţă dacă el făcuse compromisuri.

Ce sînt compromisurile după noii proletcultişti?

Concesiile făcute ideologiei comuniste de la un moment dat. Au fost într-adevăr multe cărţi scrise sau semnate sub semnul compromisului. Sînt compromisuri şi compromisuri cînd vine vorba de un scriitor. Singurul compromis pe care un scriitor n-are voie să-l facă vizează valoarea literară a operei. Mitrea Cocor e dovada grăitoare a dezastrului care e compromisul literar. La Sadoveanu de condamnat nu e nici tema, nici personajul, nici scopul politic. E de condamnat mediocritatea estetică a cărţii. Nu mai întîlneşti nimic din marele Sadoveanu. Nici măcar talentul de a conferi naturii trăirile sufleteşti ale omului. Am scris pagini întregi în Istoria literaturii proletcultiste despre cumplita artificialitate a prozei proletcultiste. În sine tema nu e primejdioasă. Poţi descrie cu talent frămîntările ţăranului mijlocaş în faţa presiunilor de a intra în GAC. Mă întreb însă dacă n-au fost şi ţărani care au acceptat cu entuziasm înfiinţarea de GAC-uri. Problema pentru scriitor apare cînd vine vorba de a aborda tema. Unul dintre ticurile prozei proletcultiste constă în redarea puterii cuvîntului de a influenţa un comportament al maselor sau al individului. În realitatea istorică s-au petrecut multe astfel de influenţări. Nu trimitea Marat la ghilotină printr-un simplu articol? Nenorocirea în stalinism venea de la obligativitatea ca toate cărţile să redea influenţa cuvîntulu asupra vieţii. Şi nu oricum, ci lesnicios, rapid, ca într-o revelaţie provocată de un discurs sau de o poezie. Aşadar, în aprecierea unei opere literare din comunism trebuie să funcţioneze exclusiv criteriul estetic. Vînătoare de lupi a lui Petru Dumitriu abordează victimele nevinovate ale celor din Munţi. Cei din munţi au fost cîntaţi după decembrie 1989 ca nişte eroi ai luptei anticomuniste. Au fost, pentru că acum sînt mai puţin, după intrarea în joc a criteriului apartenenţei la Mişcarea legionară. E lipsită de valoare nuvela Vînătoare de lupi doar pentru că vede în cei din Munţi nişte bandiţi? Fireşte că nu. Criteriul trebuie să rămînă cel estetic. Din acest punct de vedere Vînătoare de lupi rezistă examenului estetic.

Cartea Ruxandrei Câmpeanu are drept premisă denunţarea colaborării a trei mari personalităţi cu statul comunist. Eu cred însă – şi am scris asta de sute de ori pînă acum – că aşa-zisa colaborare a marilor scriitori cu statul comunist a fost salutară. Oricît de mari ar fi fost compromisurile politice, oricît de angajaţi propagandistic ar fi fost scriitorii de seamă, textele lor au fost în epocă faruri călăuzitoare pentru tînara generaţie de scriitori şi mai ales pentru cititori. Colaborarea lui Arghezi, Sadoveanu, Călinescu, Camil Petrescu, Tudor Vianu au dat posibilitatea păstrării operelor lor interbelice în circuitul publicistic şi editorial activ. Şi asta a fost pentru cultura română unul dintre medicamentele care au ţinut-o în viaţă. Oricît de tendenţios ar fi fost Călinescu în publicistica sa din anii comunismului, totuşi textele sale erau ale lui George Călinescu. De îndată ce le comparai cu cele ale lui Dan Deşliu realizai că e vorba de gheara leului.

Sînt de acord că ne trebuie o Istorie obiectivă a literaturii din anii comunismului. Ea trebuie să aibă drept esenţă Judecarea oricărui text numai şi numai din perspectiva talentului literar.

 

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici