Ion Cristoiu: Stilul şcolii britanice de azi de a face Istorie

De excepţie. Am luat de la Poştă cele două volume ale cărţii La seconde guerre mondiale, din seria scoasă pe vremuri de Larousse – Paris Match. Abia cînd am ridicat cutia (stînd de vorbă cu diriginta despre imprimanta nouă primită de toate oficiile poştale – mare eveniment, s-a scris şi în presă – costă o sută de lei şi foloseşte tonere de 300 de lei bucata), mi-am dat seama cît de grele sînt şi am compătimitit-o pe Ioana, conştient că i-a fost destul de greu să le pună la poştă. Ajuns la BAR, le-am aruncat privirea verificatoare, cea menită a mi face o imagine pe scurt pentru a şti despre ce-i vorba. Fiecare volum are un vînzător diferit. Aşa se explică deosebirile dintre pachete. Primele pagini din primul volum sînt consacrate fenomenului Hitler, sub titlul Iată acest Austriac, Adolf Hitler, scos din mizerie prin mobilizare şi integrat în armata bavareză. Urmează două pagini de excepţie prin pozele de excepţie:

Niciodată cultul personalităţii n-a atins această amploare şi această frenezie.

Dominate de fotografii, cele două pagini de format mare au drept text cîteva rînduri, din care extrag acest amănunt:

„Pe treptele scării de la Cancelarie zac grămezi de flori aduse de femei şi copii”.

O lovitură procurarea cărţii!

Evident, mă grăbesc să văd cum e tratat Stalingradul. Bătăliei, incluzînd Contraofensiva sovietică, îi sînt rezervate 15 pagini, sub genericul Dramaticul Stalingrad. De la simpla privire sesizez că mari noutăţi în amănunte şi viziune nu sînt. Deosebit faţă de alte abordări mi se pare Grupajul de fotografii de două pagini intitulat: În Stalingradul în ruine, Nemţii şi Ruşii continuă experienţa Madrid, aluzie la prima confruntare dintre Germania şi URSS, mai puţin amintită, cea din vremea Războiului civil spaniol.

*

Familia Giustiniani. Am primit în fine şi La Caduta di Constantinopoli. Il Capitano Giovanni Giustiniani. A. D. 1453, comandată la Amazon.it. Are 200 de pagini, tipărită la Genova („finita di stampar in Genova nel mese din febbrario 2017”, în colecţia Genova nella Storia). Primele zece capitole sînt despre Giovanni Giustiniani, din cîte pipăi, un nucleu de date despre personaj răsturnate în cada cu apă a amănuntelor despre familie, despre Maona, despre Genova şi despre Chios. Fotografiile nu sar peste graniţele banalului. Ciudat rămîne că nici una nu trimite la Familia Giustiniani măcar, la Giovanni nici vorbă, deşi dacă autorul e genovez, Palatul Giustiniani e la o zvîrlitură de băţ de el. Am reuşit să traduc (comparînd variantele italiană, română şi franceză) Prefaţa. Autorul recunoaşte că Giovanni Giustiniani e văzut ca un personaj minor în istoriile oficiale. Textul anunţă o viziune de roman popular asupra eroului:

„În fapt el n-a acceptat o muncă sigură şi bogată, pentru că spiritul său l-a purtat către un destin mai înalt. El a ales meseria armelor, pentru că i-a fost scris s-o aleagă chiar din momentul în care s-a născut; în fine, el n-a dat înapoi din faţa pericolelor unei întreprinderi, considerată imposibilă de către naţiunile europene puternice, care se confruntau cu o armată sigură de predestinarea sa şi ca atare invulnerabilă, un nou Achile contra Sarazinilor.”

Cu chiu cu vai, cred că o voi citi. Am făcut aseară un experiment. Am citit varianta italiană. Acolo unde mă împiedicam, puneam dispozitivul care-mi dădea traducerea în franceză.

*

Titlu academic. Sub puterea năravului meu blestemat de a epuiza un subiect din punct de vedere documentaristic, am cumpărat de pe Kindle Store varianta electronică a cărţii Constantinople. The Last Great Siege. 1453 de Roger Crowley. De pe Internet aflu că în varianta tipărită cartea poartă un titlu academic, descurajant în plan comercial: 1453: The Holy War for Constantinople and the Clash of Islam and the West, apărută la Hachette Books, în 2005. Varianta electronică se publica în 2009. La început mi-am zis să mă rezum doar la Giustiniani. Am pus la Search cuvîntul Giustiniani şi răspunsul m-a surprins niţel:

Condotierul e unul dintre personajele principale ale cărţii, văzut ca adevăratul comandant al Apărării.

După primele pasaje despre Giustiniani, am simţit nevoia să iau cartea de la început. Pînă acum au fost suficiente pagini pentru a-mi da seama că e o carte în stilul Şcolii englezeşti de azi de a face Istorie. Chiar de la început mă atrage Harta Constantinopolului din 1453. Îmi e de mare folos în refacerea drumului lui Mehmet din cartea franţuzilor. Regăsesc în carte elogiul Zidurilor, făcut şi de mine. Acest elogiu e justificat prin aura de legendă a Zidurilor în cei o mie de ani de Bizanţ. Construcţiei omeneşti i se atribuie puteri Dumnezeieşti. Zidul dă măreţie Bizanţului. Autorul imaginează pe nebizantini venind din pustietăţi şi dînd deodată cu ochii de Contantinopol sub înfăţişarea Zidurilor. Ar trebui să adaug însemnările autorului la textul deja scris de mine despre Zid, ca erou de seamă al Bizanţului.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro