ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea. 2001, ”anul ghiftuiţilor”. Acum douăzeci de ani, în vremea regimului Iliescu - Năstase (I)

2001 era primul an de guvernare PDSR. Acum trăim după un an de guvernare PNL – parţial USR-PLUS – UDMR, legitimată prin alegeri. Sînt timpuri nu departe, dar care, în aceste vremuri ale pandemiei, în care oamenii mor lîngă noi, a sărăcirii accentuate şi a lipsei de perspectivă pe care le trăim, ne par la ani-lumină. Aveam parcă totuşi o viaţă mai bogată şi mai liniştită, faţă de cum ne este ea acum, cu un preşedinte mai degrabă din cale afară de fudul şi mărginit, decît rău intenţionat, cum a fost de pildă Ion Iliescu, care ne voia din nou supuşi ai Moscovei, cu un premier de paie, faţă de un altul, de acum două decenii, arogantul Năstase. Dar, în mod esenţial, în 2001, după un an de guvernare PDSR, România era la fel de ”eşuată” ca acum, o ţară captivă în mîinile unui clan de foşti comunişti hrăpăreţi.

13442 afișări
Imaginea articolului ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea. 2001, ”anul ghiftuiţilor”. Acum douăzeci de ani, în vremea regimului Iliescu - Năstase (I)

Poporul, veşnic sub zodia ”picioarelor de porc”

Acum douăzeci de ani, fiul cel mic al domnului Adrian Năstase, premierul României, era elev în clasa a V-a, iar cel mare în clasa a XI-a, ai Şcolii Americane Internaţionale din Bucureşti. Pentru studiile pruncilor săi, Adrian Năstase plătea anual între 5.000-6.000 dolari (pentru cel mic) şi 15.000 dolari, pentru cel mare. Este evident că, în atare condiţii, dacă se mai puneau la socoteală cheltuielile cu vila şi ferma lui de găini şi ouă de la Cornu şi a celor patru vile din Bucureşti, premierul avea un venit substanţial, peste salariul său de la guvern. Altfel, ar fi fost dator vîndut la întreţinere. 
 
În acele vremuri, cînd declaraţiile de venit şi interese erau un vis îndepărtat al societăţii civile, nimeni nu ştia cît cîştigă, de fapt, prim ministrul şi toată lumea socotea că ar fi fost mai mult decît interesant ca domnul Năstase să îşi facă publică declaraţia pe venit, să se ştie cît şi cum făcea atîţia bani marele om de stat, în vreme ce amărîţii abia dacă-şi puteau permite să pună, de Crăciun, în oală o bucată de carne. Ca şi acum. 
 
Şi pe atunci, marfa cea mai căutată, ca în vremea lui Ceauşescu, ca şi în prezent, redeveniseră picioarele de porc, o permanenţă şi un indice al condiţiilor de trai în România. Ieftine şi spornice, răciturile au stat, precum o năpastă şi un simbol al sărăciei, la loc de cinste pe masa românului de rînd. Sărbătorile care se prefigurau acum două decenii stăteau şi ele sub aceeaşi zodie a picioarelor de porc. Ele arătau, în continuare, cît de mult se căscase prăpastia între guvernanţi şi guvernaţi, între copiii domnului Năstase şi cei ai familiei Ionescu, din Drumul Taberei. 
 
Diferenţa, perpetuată pînă azi, cînd nu mai există PDSR, ci PSD este tot consecinţa unor ani de dezastre poleite, în care incompetenţa şi-a dat  mîna cu corupţia, iar minciunile celor ce ne conduceau şi ne conduc sînt întrecute doar de dispreţul pe care ei îl arată faţă de lege şi, nu în ultimul rind, faţă de cei conduşi.
 

În 2001, Iliescu ignora Constituţia şi Năstase inventa ”pesedizarea” 

Acum douăzeci de ani, generalii Stănculescu şi Chiţac au fost trimişi în închisoare, în urma soluţiei date de judecători în ”dosarul Otopeni”, unul din puţinele dosare ale Revoluţiei care au fost soluţionate de instanţe. Iliescu n-a suportat să-i vadă pe cei doi foşti miniştri şi apropiaţi ai săi  de la începutul anilor ’90 după gratii şi a declarat că sentinţele date în acest caz reprezintă ”o mare greşeală politică şi o incorectitudine juridică”.  Deşi “Justiţia se înfăptuieşte în numele legii” şi “judecătorii sînt independenţi şi se supun numai legii”, spunea şi spune şi acum articolul 123 al Constituţiei. 
 
Ion Iliescu a ”atentat” în mai multe rînduri, la principiul separaţiei puterilor în stat, prin diverse comentarii, care funcţionau adesea ca un soi de indicaţii date instanţelor de judecată, sfidînd legea fundamentală, cum o făcuse şi înainte de 1996, prin amestecuri grosolane în deciziile justiţiei şi chiar prin influenţarea magistraţilor (este relevantă „declaraţia” de la Satu Mare, prin care Ion Iliescu indica procurorului general să introducă recursuri în anulare în cazurile retrocedărilor de imobile, lucru care s-a şi petrecut). 
 
Dar lucrurile erau totuşi departe, faţă de ceea ce se întîmplă în zilele noastre, cînd, interpretînd într-o notă absolut personală Constituţia, Klaus Iohannis ignoră rezultatele votului la alegeri, ale votului parlamentului la o moţiune de cenzură, insistînd în amestecul în treburile executivului, sub semnul unei unice obsesii: de a avea ”guvernul meu”. Şi nici în asta n-a prea reuşit: el e cel care a numit, în calitatea lui de preşedinte, trei premieri de la PSD. De aici, probabil, multe din frustrările şi refulările lui actuale.
 
În 2001, primul an de guvernare PDSR, după cei patru ani ai Convenţiei Democratice, a început un val de epurări pe criterii politice. Se petrecea exact ceea ce PDSR condamnase, la instalarea CDR la putere. Şi ce se întîmplă, de atunci încoace, la fiecare ciclu electoral în România. 
 
În 1997, mai precis la 27 ianuarie, în urma unei şedinţe a Biroului Executiv Central al PDSR, referitoare la problema epurărilor politice, partidul a emis o declaraţie, în care se arăta că practica epurării pe criterii politice ”nu mai constituie doar cazuri izolate şi regretabile, ci o politică de stat în România de astăzi, o politică ce este concepută la cele mai înalte nivele ale puterii. Sîntem convinşi, că dacă nu se va pune stavilă acum acestei politici, ea va influenţa profund negativ caracteristicile sistemului democratic şi funcţionarea instituţiilor statului din ţara noastră. În acest moment, există pericolul ca România să se transforme într-o partidocraţie, în care apartenenţa politică este decisivă pentru traiectoriile profesionale, iar la fiecare ciclu electoral aparatul de stat să fie înlocuit prin arbitrariul învingătorilor în alegeri. Acest model nu are nimic de-a face cu sistemul democratic european în care tindem să ne integrăm”. Exact aşa au stat lucrurile. ”Partidocraţia” a luat definitiv locul democraţiei acum douăzeci de ani, la capătul primului an de putere a cuplului Iliescu – Năstase în România.
 

”Funcţionar public” -  o ficţiune, pentru placul UE,  cumetriile – o realitate

Imediat după preluarea puterii, PDSR, rebotezat atunci PSD a început înlocuirea personalului din administraţia publică cu membri sau simpatizanţi. Prima ordonanţă de urgenţă semnată de Adrian Năstase în anul 2001 a fost cea referitoare la ”restructurarea administrativă” a Palatului Cotroceni, în urma căreia marea majoritate a funcţionarilor publici de la Preşedinţia României au fost concediaţi. Schimbările au afectat nu numai aparatul de stat, ci şi serviciile publice descentralizate. Sute de funcţionari publici au fost concediaţi, fiind înlocuiţi pe criterii politice, inclusiv directorii întreprinderilor cu capital majoritar de stat, destul de numeroase încă, pe atunci. 
 
Articolul 4 din legea 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, “selectarea funcţionarilor publici se face exclusiv după criteriul competenţei” se dovedea, chiar de pe vremea în care fusese scris, o ficţiune imposibil de aplicat în România. Degeaba a cerut Uniunea Europeană în repetate rînduri României adoptarea cadrului legal care să asigure stabilitatea funcţionarilor publici, independenţa politică a acestora, egalitatea şanselor la intrarea şi la promovarea în corpul funcţionarilor publici. A fost ca şi cu normele europene de asomare a porcului, pe care nimeni nici măcar nu se gîndeşte să le respecte, în România, de Crăciun. În cazul posturilor ”la stat”, se respectă ”tradiţia”, inoculată în România încă din vremea interbelică: ”pleacă ai voştri, vin ai noştri”.  
 
Dar PDSR/PSD a ridicat satisfacerea clientelei sale politice la rang de politică exclusivă, eludînd total litera legii sau normele europene. Cum s-a petrecut de fapt şi în timpul guvernărilor liberale din ultimii doi ani – ne amintim cu toţii de scandalul de la ”Apele Române”, sau de modificarea legii şi numirea politică a prefecţilor.
 
Noii demnitari aveau nevoie în 2001 şi de case. PSD a trecut atunci 57 de vile de lux în domeniul public al statului, ca să nu poata fi retrocedate foştilor proprietari. Ele au fost repartizate guvernanţilor. Ministrul Agriculturii, Alimentaţiei si Pădurilor, Ilie Sîrbu, a primit de pildă o astfel de vilă cu opt camere, cu grădina şi garaj. 
 
Au fost numite în funcţii pînă şi rudele premierului. Sora lui Adrian Nastase, Dana Barb, a ajuns în Consiliul de încredere al SIF Muntenia. Cumnata premierului, Rodica Nicolescu, a fost numită director general adjunct la Tarom. Gabriel Ionescu, nepot al soţiei premierului, Dana Năstase a devenit şef al Biroului de Informatizare din cadrul Ministerului Informaţiilor Publice şi consilier al ministrului informatiilor. Ca o culme a ipocriziei, premierul Adrian Nastase declara ulterior acestor numiri că va lua măsuri împotriva membrilor PDSR/PSD de la nivel local, dacă se vor folosi de funcţiile pe care le deţin, pentru a-şi aduce în acele structuri rudele sau prietenii. 
 
Dar erau vorbe. Printr-un ordin al ministrului turismului, Dan Matei Agathon, începînd cu 1 iulie 2001, la Biroul de Turism al României de la Londra a fost trimisă Ioana Ramona Rus, de 23 de ani, nepoata ministrului de interne, Ioan Rus. Angajaţii care se aflau la birourile de turism ale României din străinătate primeau un salariu lunar imens pe atunci, de circa 1.200 de dolari. 
 
Şi contrar avertismentor, nepotismul practicat de Năstase a devenit rapid o politică de cadre a PSD-ului. Prefectul de Mehedinţi, Dan Trancotă, şi-a angajat soţia pe post de şefă de cabinet, În cele din urmă, în urma unor articole din presă, soţia lui Dan Trancotă si-a dat demisia. Despre soţia prefectului Trancotă, Octav Cozmâncă a declarat, stupid, că ”s-a insistat de alţii să fie angajată, tocmai pentru a-l compromite”.
 
Pesederizarea la cea mai mare bancă rămasa sub controlul statului, Banca Comercială Română, s-a produs prin alegerea în Consiliul de Administraţie a vicepreşedintelui partidului şi fostului ministru de finanţe, Florin Georgescu. De altfel, întregul consiliu de administraţie a fost “infiltrat” cu membri PSD. La Bacău, Laurentiu Hrebenciuc, care avea calitatea de frate al lui Viorel Hrebenciuc a fost numit “prin concurs” directorul sucursalei Eximbank. De asemenea, director al Spitalului Judetean Bacau a devenit Leonard Roşu, finul aceluiaşi Viorel Hrebenciuc. 
 
Un alt băcăuan, Sergiu Sechelariu, fratele primarului Dumitru a devenit secretar de stat al ministrului Miron Mitrea, în Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei. Corneliu Iacobov, fost preşedinte al FPP II Moldova, devenit prosper om de afaceri, i-a botezat un copil primarului Sechelariu. Iacobov era cumătru cu Viorel Hrebenciuc, senator de Bacău, cu preşedintele PSD Bacău, Constantin Apostol şi cu senatorul PSD Octavian Opriş. Iacobov, un ”naş activ”, l-a cununat pe Neculai Lupu, presedintele Consiliului Judeţean, dar şi pe Gabriel Vlase, subprefectul de Bacău. Neculai Lupu l-a cununat pe Dumitru Sechelariu cu a doua nevastă, de care primarul a divorţat, iar la a treia căsătorie naş i-a fost Corneliu Iacobov. Miron Mitrea nu s-a lăsat nici el mai prejos şi i-a botezat o fată lui Dumitru Sechelariu, întregind cercul cumetriilor de partid şi de stat. De altfel, din acest punct de vedere Bacăul era sugestiv pentru structurarea reţelelor “marilor familii”, precum cele de tip mafiot, dezvoltate în interiorul PSD. 

N-a scăpat nimic PSD-ului: nici spitalele, nici vînătoarea, nici măcar istoria 

Nu trebuie să facem eforturi prea mari, de pildă, spre a ne imagina cum se alocau acum douăzeci de ani licitaţiile la marile investiţii din bani publici – emblematic e cum s-a întîmplat cu un obscur SRL din localitatea băcăuană Podu Turcului, beneficiar al unor contracte de zeci de miliarde de lei, acordate cu dărnicie de ”naşul” Mitrea către patronul firmei. 
 
Peste tot, la conducerea insituţiilor locale au fost instalaţi pesedişti. La Galaţi, de pildă, s-au făcut mai multe schimbări în conducerea instituţiilor, printre acestea numărîndu-se Direcţia Agricolă, Direcţia Sanitară, Spitalul Judeţean. Şi brusc, toţi conducătorii pesedişti au dezvoltat, copiindu-l pe premier, o pasiune comună: vînătoarea. Pînă şi Nicolae Văcăroiu a devenit membru al filialei AGVPS din Ploieşti. 
 
Premierul Adrian Nastase era preşedintele de onoare al AGVPS pe ţară, ministrul agriculturii, Ilie Sîrbu era preşedintele filialei Timiş, iar fostul colonel de securitate Ristea Priboi, omul de casă al lui Adrian Năstase şi naşul fiului său cel mare, a fost ales membru in Consiliul de Administraţie al AJVPS Dolj. 
 
Întreprinderile cu capital de stat nu au scăpat nici ele de ”pesedizare”. La combinatul de îngrăşăminte chimice Turnu SA din Turnu Măgurele, care înainte de 1996 fusese administrat catastrofal de grupul EuroColumna, cu sprijinul guvernului PDSR de atunci, au revenit în forţă foştii conducători, de astă dată ca mandataţi ai APAPS, agenţia care controla activele statului din economie. De altfel, foştii directori ai PDSR-ului, care s-au făcut remarcaţi prin slabele capacităţi manageriale au revenit la majoritatea întreprinderilor cu capital de stat din ţară. 
 
Pînă şi celebrului medic, pe atunci, Ioachim Oană, zis ”Nurofen”, fostul medic al lotului feminin de gimnastică, cel care ne-a văduvit de o medalie olimpică, i s-a oferit de către partidul din care făcea parte un loc călduţ, în funcţia de Director General al Casei Judeţene de Asigurări Sociale de Sănătate din Hunedoara. 
 
Luptele pentru posturi de conducere au afectat, ca şi azi, spitalele. De pildă, demisia de la conducerea Spitalului de Psihiatrie “Alexandru Obregia” a directorului Dan Prelipceanu a declanşat lupta pentru ocuparea postului între cinci candidaţi, a căror trăsătură comună a fost apartenenţa lor la PSD.
 
De altfel, în genere, medicilor competenţi le-au fost preferate “competenţele” cu carnete de partid PSD. Consiliul de Administraţie al Directiei de Sanatate Publică Iaşi l-a înlocuit, cu avizul prefectului, pe conf. dr. Teodor Stamate, director la Spitalul de Urgenţă, cu colegul acestuia, prof. dr. Ştefan Mihalache, membru PSD. Directorul Spitalului de Recuperare, prof. dr. Cristian Popescu, a fost de asemenea înlocuit cu dr. Octavian Petrescu, membru PSD. La Cluj, Spitalul Clinic de Adulţi avea în 2001 un nou director, dr. Cornel Iancu, membru al PSD. Direcţia Sanitară Gorj avea şi ea un nou director general, în persoana medicului Sanda Mischie. Sanda Mischie era soţia liderului PDSR Nicolae Mischie, fost deputat şi senator PDSR, preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj din 1996. Decizia Ministerului Sănătăţii de numire a sa în funcţia de director al Direcţiei Sanitare a fost dată în aceeaşi zi în care premierul Adrian Năstase le cerea demnitarilor din judeţe să nu îşi promoveze rudele în funcţii…
 
Pînă şi istoria a fost pesedizată. Astfel, concursul pentru ocuparea postului de director al Institutului de istorie “Nicolae Iorga”, cea mai mare instituţie de profil din România, a fost cîştigat de Ioan Scurtu, consilierul de stat pe probleme de cultură şi învăţămînt al preşedintelui Ion Iliescu. Istoria contemporanã a României, în care era specialist noul director, nu a reprezentat niciodatã o direcţie de cercetare la Institutul “Nicolae Iorga”, axat pe cercetarea istoriei universale. Acuzat de politica de pedeserizare, Adrian Năstase a răspuns în luna iulie a anului 2001, sec şi cinic: “Nu se mai poate vorbi de pedeserizare, pentru că PDSR nu mai există”. 
 
În 2001 s-a patentat şi ”recrutarea” primarilor din alte partide. La aproximativ un an de la alegerile locale, PSD înregistra un număr total de primari de 1677 (57%), ceea ce reprezenta o creştere de 49%, faţă de rezultatul obtinut la alegerile locale din 2000. La finele anului 2001, în mai mult de jumătate din judetele ţării (22), PSD deţinea peste 50% din numărul de primari. PSD justifica racolarea de primari care nu au fost aleşi pe listele partidului de guvernămînt prin fraze antologice: ”convinşi fiind de rolul important pe care-l deţine partidul în crearea unei societăţi civile stabilă şi durabilă, avînd ca baza de pornire Programul de Guvernare al Cabinetului Adrian Năstase, tot mai mulţi primari, viceprimari, consilieri municipali şi locali aparţinînd altor formaţiuni politice au solicitat prin adeziuni primirea în partidul de guvernămînt” (comunicat al PSD Sibiu). 
 
Oamenii descrişi mai sus, ai altei epoci, oamenii care conduceau pe atunci în 2001 România, foşti comunişti, securişti (despre care voi vorbi mîine) sau slujbaşii ori rubedeniile lor nu aveau nimic de împărţit cu cei simpli. Nu făcea parte dintre ei. Erau şi au fost întodeauna o rasă străină – a ghiftuiţilor. Anul 2001 a fost anul lor. Cum e şi anul 2021, cum au fost, parcă, toţi anii din 2001 încoace.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici