ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea. Dosarele agenţilor sovietici din România socialistă au ”dispărut” în decembrie 1989 – printre ele, cel al lui Ion Iliescu. E timpul să reapară

18808 afișări
Imaginea articolului ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea. Dosarele agenţilor sovietici din România socialistă au ”dispărut” în decembrie 1989 – printre ele, cel al lui Ion Iliescu. E timpul să reapară
Generalul Victor Neculicioiu a condus, din 1983 şi pînă în 1989 serviciul de contraspionaj pentru ţările estice, cu indicativul UM 0110. L-am cunoscut la Braşov în decembrie 1992, cu prilejul unor festivităţi publice, organizate la unitatea locală a SRI, unde m-am numărat şi eu printre invitaţi, ca redactor-şef al unui cotidian local din opoziţie. În 1994, cînd ne-am revăzut, a conchis explicit ceea ce la alte două discuţii precedente sugerase, mai mult sau mai puţin subtil: ”domnule Oprea, cei pe care îi urmăream eu înainte de 1989, acum conduc România. Şi au avut grijă să-şi rescrie trecutul, ascunzîndu-şi colaborarea cu ruşii”. Aveam să aflu, în anii care au urmat, şi cum au făcut-o.

”Lovitura de stat kagebistă” şi unitatea antikaghebistă a Securităţii

Generalul Neculicioiu era un om care semăna, cumva, ca prestanţă (şi chiar o oarecare eleganţă) cazonă, cu generalul Victor Atanasie Stănculescu: chiar dacă era îmbărcat în haine civile, puteai lesne ghici militarul şi chiar şi gradul. Ceea ce i-am sugerat, la ultima noastră discuţie (cînd a venit la Braşov şi s-a înscris în PSM-ul lui Ilie Verdeţ, lansînd totodată un atac public dur la adresa lui Ion Iliescu, după care însă s-a retras din nou în solitudine, în casa din comuna natală, Cristian) a fost să-şi înregistreze pe un reportofon memoriile – pentru posteritate. I-a plăcut ideea şi mi-a spus că se gîndeşte serios la ea, dar n-am primit niciun semn că ar fi făcut-o. A murit în 16 decembrie 2013, iar eu am aflat de decesul său abia la cîteva luni, după aceea.
 
În acele zile din decembrie 1989, ofiţerii din unitatea de contraspionaj pe ”ţările de est”, mai bine-cunoscută ca ”anti-KGB” au intrat ”în adormire”. De ani buni, de aproape două decenii, UM 0110 acţiona independent de restul Securităţii – cu ofiţeri conspiraţi chiar în aparatul de contraspionaj al acesteia, dar cu sarcini specifice. Erau cîte 2-3 ofiţeri în fiecare judeţ, cu asemenea ”însărcinări” şi chiar mai mulţi, în centre industriale mari, în zone de interes strategic sau în oraşe precum Bucureşti, Constanţa ori Cluj, unde erau reprezentanţe diplomatice ale ”ţărilor frăţeşti” din Pactul de la Varşovia. 
 
Neculicioiu a ajuns în fruntea UM 0110 cînd ea funcţiona deja de un deceniu şi jumătate, dar în anii ’80 aceasta a avut cea mai intensă activitate. Şef al Inspectoratului de Securitate Braşov, a fost avansat în 23 august 1984 la gradul de general maior şi promovat în conducerea acestei unităţi. În zilele Revoluţiei, a fost silit să predea o parte din arhiva unităţii generalului Militaru, sub ameninţarea armei şi sub presiunea execuţiei echipajelor conduse de ofiţerul USLA Trosca, în faţa MApN, execuţie la care a fost silit să asiste de la o fereastră a ministerului, după cum el însuşi mi a mărturisit. ”Militaru mi-a pus pistolul la tîmplă şi m-a silit să privesc, cum erau profanate cadavrele”, mi-a mărturisit generalul, pierzîndu-şi puţin cumpătul. Astfel încît ”i-am dat ce voia el” – adică propriul dosar. ”Dar nimeni nu a avut vreodată certitudinea că nu mai există şi alte exemplare”, a adăugat şi el. ”E uşor să microfilmezi un dosar, iar noi aveam toată tehnica necesară şi independenţa de a o face. Dacă ar fi existat această certitudine, eu n-aş mai fi astăzi în viaţă. Un angajament militar de păstrare a secretului, nu funcţionează el singur, în asemenea cazuri. Mai e nevoie şi de poliţe de asigurare”. 
 
UM 0110 avea 264 de ofiţeri, opt ofiţeri specialişti în comunicaţii şi tehnică operativă, 15 subofiţeri şi 17 angajaţi civili. Dispunea de propria ”tehnică” (posibilităţi de interceptare de convorbiri telefonice, instalare de microfoane, serviciu de filaj şi de urmărire a corespondenţei), astfel încît unitatea avea ”autonomie” în cadrul Securităţii. Prima problemă, după fuga lui Ceauşescu, a fost punerea la adăpost a cadrelor unităţii. Din ordinul lui Neculicioiu, au fost distruse dosarele de cadre ale unităţii. Ulterior, mai aproape de zilele noastre, generalul Vasile Lupu, adjunct al generalului, a declarat procurorilor în ”dosarul Revoluţiei”: ”din ordinul şefului, s-a dispus distrugerea arhivei şi în special a informaţiilor privind pe ofiţerii activi. A fost o operaţiune dificilă, întrucît nu dispuneam de un crematoriu şi nu am reuşit, ca doar prin incendiere, să distrugem materialele existente, de aceea, s-a folosit şi apa, transformînd astfel hîrtia într-o masă amorfă”. 
 
Se aplica de fapt un ordin existent în organizarea UM 0110, ”pentru preîntîmpinarea intrării materialelor în mîini neautorizate”,  cum spunea Vasile Lupu. Ofiţerii au ”topit” dosarele de cadre, legitimaţiile şi celelalte documente de serviciu, folosind între altele un amestec de apă cu sodă caustică. Şi-au reluat identităţile ”civile”. Acelaşi ordin prealabil, în asemenea situaţii, a funcţionat şi în teritoriu, în baza unei proceduri prestabilite. Ofiţerii aveau deja ”ordine” în fişete, cred că încă dinainte de decolarea elicopterului lui Ceauşescu de pe clădirea Comitetului Central: ştiau ce va urma, pentru că erau mai bine informaţi decît alţii. Şi mai cred că ei au fost cel mai puţin surprinşi, de evoluţia lucrurilor, după 22 decembrie 1989. Fiecare a fost pus la adăpost de distrugerea evidenţelor unităţii, iar comandanţii lor s-au asigurat prin aceea că nimeni nu ştia ce armată comandaseră, şi nici unde şi cum poate aceea să acţioneze. 

Ce s-a întîmplat de fapt cu arhiva UM 0110

De fapt, arhiva UM 0110 nu a fost precum arhiva Securităţii, aşa cum o ştim de la  CNSAS. Documentele au circulat în unitate în ”format fizic” doar atît cît era nevoie – erau microfilmate şi apoi distruse. Documentele erau puse ”pe hîrtie” atunci cînd trebuiau sintetizate, pentru ”tovarăşul” sau ”tovarăşa”. Unitatea întocmea şi materiale care nu prea aveau legătură cu realitatea, cuprinzînd exagerări, care să fie pe placul celor doi Ceauşeşti, care-i considerau pe toţi cei pe care nu-i agreau, din aparatul de partid şi de stat,  drept spioni ai lui Gorbaciov, ori ai ungurilor.  
 
UM 0110 a avut anumite dosare microfilmate, care să arate ca dosare de urmărire informativă, ”clasice ” – aşa cum întocmea Securitatea, după toate canoanele. Aceste microfilme, ale principalilor ”emanaţi” ai Revoluţiei, în frunte cu Ion Iliescu, au fost zidite şi ele, în spatele unui perete fals, în sediul unităţii. Un alt set de microfilme, cu ştiinţa doar a trei persoane (cei doi adjuncţi ai săi, Vasile Lupu şi Vasile Ionescu şi un tehnician din unitate, care a dat o gaură în tavanul biroului generalului Neculicioiu, au fost zidite acolo. 
 
Vasile Lupu a declarat în ”dosarul Revoluţiei”:  ”îmi amintesc că, în momentul în care în 22 decembrie 1989 am luat cunoştinţă de fuga lui Ceauşescu, Generalul Neculicioiu a ordonat salvarea unui număr de circa 50-75 role (o aproximaţie cam mare – n.n.), ce conţineau microfilme ale unor materiale operative importante şi astfel, în cabinetul său de lucru a fost chemat un maistru militar, tehnician, care a practicat un orificiu în tavanul fals al încăperii şi în care au fost introduse aceste microfilme. Tot tehnicianul a reparat locul respectiv, iar secretul acestei operaţiuni era cunoscut doar de Neculicioiu, de mine, de celălalt locţiitor – Vasile Ionescu si de către tehnician”. După care, în unitate s-a aşternut liniştea. 
 
În clădirea de pe strada Roma, Neculicioiu şi oamenii săi aşteptau deznodămîntul. Generalul a declarat: ”din 20, n-am mai lucrat, stăteam în sediu pe Roma, să ne apărăm. Nu aveam nicio armă cu lunetă, cum s-a spus că aveau securiştii. Am cumpărat şi cozi de mături, să ne apărăm, dacă vin huliganii peste noi”. Dar ”trădarea” a venit din interior. Nu e clar dacă a fost într-adevăr o ”trădare” sau doar o ”combinaţie operativă”, prin care generalul Neculicioiu şi-a cumpărat supravieţuirea şi liniştea – a sa, şi a subordonaţilor săi.
 
Cînd ”roata” s-a schimbat, Vasile Lupu s-a gîndit să-şi salveze pielea: ”După preluarea structurii noastre de către MApN, i-am raportat viceamiralului Dinu Ştefan de existenţa acelor microfilme”. Dinu Ştefan era comandantul Direcţiei de Informaţii a Armatei. Ca urmare a ”trocului”, Lupu a fost păstrat în ”structuri”,  în subordinea Armatei. Începînd cu 9 ianuarie 1990, şeful UM 0110, generalul Victor Neculicioiu, a fost trecut în rezervă, iar Vasile Lupu a preluat comanda unităţii, devenită de fapt o fantomă. 
 
Viceamiralul Dinu l-a înştiinţat pe Virgil Măgureanu de existenţa microfilmelor, iar acesta, însoţit de viitorul său prim-adjunct Mihail Stan, şeful Serviciului Dezinformare din Securitate, au venit şi au luat microfilmele. 
 
Unde au ajuns ele? Stan l-a acuzat pe Măgureanu, în declaraţia dată la în faţa procurorilor militari: ”bănuiesc faptul că, în acest moment, microfilmele se află la Moscova, deoarece ştiu că ulterior Virgil Măgureanu a făcut o vizită la Moscova”. Vizita lui Măgureanu la Moscova a avut loc la cîţiva ani distanţă, iar generalul Stan a lansat această ”petardă” ca să-şi răzbune demiterea de către Măgureanu, în urma scandalului ”Berevoieşti” – de care lumea a cam uitat, prin care SRI a încercat să distrugă şapte tone de documente din arhivele Securităţii. 
 
Cum-necum, informaţia din declaraţia dată de Stan procurorilor a ajuns la Aurel Rogojan, fostul şef de cabinet al lui Iulian Vlad, care l-a acuzat public în 9 mai 2019 pe Măgureanu de ”trădare”. Acesta a replicat acid, dar reţin doar esenţialul: ”m-am informat către cine era în măsură să ştie, şi documentele se află acolo unde le era locul, adică în arhivele SRI”. Aşteptăm. Conform declaraţiei recente a lui Eduard Hellvig, directorul Serviciului Român de Informaţii, dacă domnul Măgureanu n-a minţit şi domnul Hellvig îşi ţine promisiunea, putem să le consultăm curînd la CNSAS.
 
Aşa, vom şti cine minte, sau cine nu spune decît o parte de adevăr – ceea ce e aproape acelaşi lucru.

Se schimbă roata, dar nu şi spiţele ei 

E evident că imediat după ce s-a văzut la putere, noua echipă a ”conspiratorilor” în frunte cu Ion Iliescu a inclus, ca prioritate, odată cu operaţiunile de gestionare atentă a ”moştenirii Securităţii”, propriul interes pentru dosarele care le-au fost făcute de Securitate. De partea cealaltă, ofiţerii de la UM 0110 se pregătiseră să-şi asigure adăpostul, la această schimbare de putere: cei urmăriţi de ei au obţinut ceea ce doreau. Adică dosarele lor. Dar în acelaşi timp, ofiţerii UM 0110 au lăsat loc suspiciunilor că au avut tot timpul din lume, să copieze documente pe care oricum ei le întocmiseră. 
 
Astfel încît, înainte de episodul ”microfilmelor” din tavanul biroului generalului Neculicioiu (aceea fiind ”combinaţia” care i-a asigurat succesiunea şi ascensiunea generalului Lupu în SRI şi inclusiv protecţia fostului său superior), a mai avut loc un altul. Încă un perete din sediul UM 0110 a fost garnisit cu documente microfilmate, de astă dată privind ”cadre” care lucraseră pe ”extern”, în special din ”reţeaua Caraman”. Şi aceste dosare au fost ”găsite” de cei interesaţi, care şi le au primit. 
 
De astă dată, a acţionat Ştefan Costică, un ofiţer acoperit din fosta unitate anti KGB 0110 a Securităţii, care lucra înainte de 1989 la Direcţia Penitenciarelor, în subordinea generalului Ionel Gal, pe linie politică (de fapt, îl supraveghea pe acesta, care era căsătorit cu o rusoaică şi a fost bănuit de legături cu GRU). Ştefan Costică a fost omul care a sustras în noaptea de 23 decembrie 1989 şi a pus la dispoziţia lui Mihai Caraman – vestitul spion care a devoalat KGB ului cele mai ascunse secrete ale NATO şi care avea să ajungă şeful Serviciului de Informaţii Externe, documente de ”interes operativ” ale fostei UM 0110. Adică, dosarul lui (şi al altora) lor întocmite de fosta unitate anti-KGB din Securitate. 
 
Trecut de partea celor pe care îi urmărea, ofiţerul, aşa cum s-a întîmplat şi cu Vasile Lupu la SRI, a ajuns cu gradul de colonel în Serviciul de Informaţii Externe. Mai mult, a devenit şeful cadrelor instituţiei, fiind cel care a făcut noua schemă organizatorică împreună cu generalul Caraman (şeful SIE), ca şef de cadre, implantînd în toate posturile de conducere (de la şef de birou în sus) oameni cunoscuţi de fostul spion, aserviţi lui, cu care acesta lucrase înainte de 1979, an în care a fost trecut în rezervă. Şi, în genere, oameni din ”vechea gardă” a Securităţii, precum generalii Silinescu, Tănăsescu, Nănescu etc. Ştefan Costică, sub bagheta lui Caraman, i a adus în noua structură de informaţii tocmai pe cei suspectaţi (pe drept sau nu) de legături cu KGB ul. Nici unul dintre cei aidoma lui Ştefan Costică nu a fost uitat şi lăsat pe margine, cu toţii găsindu şi un loc în nou createle servicii secrete din România tranziţiei.
 
Nici Vasile Lupu n-a fost uitat, la rîndul lui. Dimpotrivă, a avut o carieră spectaculoasă după 1989, fiind cooptat în structurile SRI. A ajuns în 27 martie 1994 şef al Diviziunii de contraspionaj. În două legislaturi a fost prim adjunct al directorului SRI, sub mandatele lui Virgil Măgureanu şi Costin Georgescu. În tot acest timp, se susţine în raportul Armagedon 7, lista securiştilor din serviciile secrete difuzată în 2001 pe internet, Vasile Lupu „a depus eforturi considerabile pentru întărirea influenţei foştilor ofiţeri de Securitate în toate domeniile vieţii politice, economice şi sociale”. În 30 noiembrie 1999 a fost înaintat la gradul de general de corp de armată. Ascensiunea sa a fost curmată brusc, după ce o comisie parlamentară de anchetă a constatat implicarea sa în lansarea unor informaţii cu privire la o presupusă racolare a lui Radu Timofte, director al SRI, de către KGB înainte de 1989. A fost trecut în rezervă în 2001, cu gradul de general de corp de armată.
 
Solidaritatea de breaslă a stat şi la temelia bunăstării tuturor. Colonelul Costică Ştefan şi a făcut vilă în cei şase ani de şefie la Cadre în SIE, fiind ajutat cu un teren de un coleg, tot din noua „reţea Caraman”, colonelul Nicolae Gafiţa, şeful logisticii din SIE, care l a sprijinit să facă un transfer de titlu de proprietate pentru pămînt tocmai din Moldova lîngă Bucureşti, prin intervenţia ministrului Agriculturii de atunci, Ioan Oancea. Nu mă întreb care era natura relaţiilor dintre acesta din urmă şi ofiţerul SIE – e inutil. De fapt, astfel de „operaţiuni” au desfăşurat toţi oamenii lui Caraman la începutul anilor 1990, pe aceeaşi filieră. Generalul Silinescu şi a făcut vilă la Mihăileşti, generalii Tănăsescu şi Angheluţă în pădurea Tunari, Gafiţa la Afumaţi, iar Ciobanu la Cheia, în Prahova, în vecinătatea şefului celui mare al SIE. 
 
Un singur lucru n-am reuşit să aflu, de la generalul Neculicioiu, veşnic surîzător şi împăcat cu soarta sa, desi a traversat după 1989 cel puţin cinci ani, în care nimeni n-ar fi dat doi bani pe viaţa sa, ca fost şef al UM 0110. ”Trădările” lui Lupu şi Ştefan Costică au fost planificate sau nu, de către el? Şi, mai ales, cîte găuri a mai dat comandantul UM 0110, în pereţii clădirii din strada Roma, ca să supravieţuiască venirii la putere a celor pe care-I urmărise, cît şi să scape de mîna şi mai lungă a Moscovei? Ca, atunci cînd se schimbă roata, să rămînă neatinse spiţele ei? Cum-necum, jocul s-a încheiat şi generalul Neculicioiu a cîştigat prima rundă: a murit liniştit, cu gradul de general de brigadă, pensionar SRI, iar subalternii săi au avut cariere frumoase. Jocul final îl va cîştiga generalul de la Braşov cînd vor ieşi la iveală dosarele agenţilor sovietici din România socialistă, ”dispărute” în decembrie 1989 – printre ele, cel al lui Ion Iliescu. E timpul ca ele să reapară şi meciul să ia sfîrşit
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici