ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Totalitarismul s-a hrănit din democraţie: un raport al serviciile secrete occidentale din 1961 furat de Securitate arăta că lagărul comunist se prăbuşeşte, fără ajutorul economic occidental: ”Lumea capitalistă vrea oare să-i furnizeze arma adversarului comunist, care i-a declarat o luptă de moarte?”

În 26 decembrie 1961, de la Ministerul Afacerilor Interne, (Cabinetul Ministrului), pleca spre ”conducerea superioară de partid”, deci către Gheorghe Gheorghiu-Dej o ”Notă Strict secretă de importanţă excepţională”, semnată de Alexandru Drăghici, pe atunci vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi Ministru al Afacerilor Interne. Documentul prezintă o analiză a serviciilor secrete din ţările NATO, cu privire la situaţia economică dezastruoasă a ţărilor Pactului de la Varşovia, sustrasă de ”reţeaua Caraman”. El prezintă intenţia occidentală de a împiedica livrarea spre acestea de echipamente tehnologice avansate. Documentul a pus bazele intensificării ”spionajului industrial” îndreptat de Securitate spre ţările occidentale, supuse ulterior unei ofensive de ”furt tehnologic”. E şi o primă acţiune de ”sancţiuni economice”, pe care ţările occidentale le-au conceput împotriva Uniunii Sovietice şi a aliaţilor săi din blocul răsăritean. Concluzia liderilor NATO a fost că ”expansiunea economică este o armă. Lumea capitalistă şi liberală vrea oare să-i furnizeze arma adversarului comunist implacabil, care i-a declarat o luptă de moarte? Toată problema constă în aceasta". Problema e valabilă pînă în prezent…

1544 afișări
Imaginea articolului ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Totalitarismul s-a hrănit din democraţie: un raport al serviciile secrete occidentale din 1961 furat de Securitate arăta că lagărul comunist se prăbuşeşte, fără ajutorul economic occidental: ”Lumea capitalistă vrea oare să-i furnizeze arma adversarului comunist, care i-a declarat o luptă de moarte?”

”Producţia sovietică pe cap de locuitor în 1965, va fi tot mai mică de jumătate, decît cea obţinută în 1957 de Statele Unite”

Alexandru Drăghici arăta că ”în luna noiembrie 1960 a avut loc în R.F.Germania o conferinţă a serviciilor de informaţii a ţărilor ce fac parte din NATO. Organele noastre (spionul Mihail Caraman – n.n.) au intrat în posesia unui document, care a fost prezentat în cadrul acestei conferinţe, intitulat Evoluţiile economice ale blocului sovietic, nevoile sale de ajutorul occidental şi eforturile pentru a-l obţine. În prima parte, documentul încearcă să dovedească faptul că în economia URSS şi a celorlalte ţări socialiste există foarte multe probleme serioase care pun la îndoială posibilitatea de a se putea realiza la timp obiectivele prevăzute, fără un ajutor efectiv din partea statelor capitaliste. În mod deosebit se insistă asupra unor probleme privind agricultura, forţa de lucru, transporturile.

În capitolul referitor la agricultură, printre altele, se afirma următoarele: în Uniunea Sovietică creşterea producţiei agricole este mai dificilă decît cea prevăzută în planurile anuale, constatîndu-se o rămînere în urmă în privinţa productivităţii; 50 de milioane de cultivatori sovietici obţin pe o suprafaţă echivalentă cu cea cultivată în S.U.A. cu 20 de milioane tone cereale mai puţin. În afară de producţia de plante care va fi realizată, Uniunea Sovietică şi celelalte ţări socialiste sînt deficitare în privinţa producţiei de cereale, cartofi şi a dezvoltării şeptelului. Unele din aceste producţii nu ating nici cifrele de producţie antebelice. Din această cauză, atît în U.R.S.S. cît şi în Polonia, nu s-a ajuns la o alimentare normală. Pentru suplinirea lipsei de alimente, unele ţări de democraţie populară fac importuri masive de produse alimentare, iar U.R.S.S. recurge la extinderea suprafeţelor cultivate, prin desţelenirea de pămînturi virgine, a căror productivitate este mică şi nesigură. După autorii materialului, cauzele acestei stări de lucruri ar fi de două categorii: materiale şi psihologice.

Cauzele de ordin material: Întîetatea absolută acordată industriei, în detrimentul agriculturii; lipsa acută de îngrăşăminte, care face ca producţia la hectar a  ţărilor socialiste să fie, în medie, de cca 55% fată de cea a unor ţări din apusul Europei, dotarea necorespunzătoare a parcului de maşini agricole, dar mai ales lipsa pieselor de schimb, care atrage după sine paralizarea unei părţi a maşinilor existente şi duce la o mecanizare insuficientă. Cauzele psihologice: în primul rînd, lipsa spiritului socialist al masei ţărănesti, care nu mai lucrează cu aceeaşi tragere de inimă în colectiv, ca atunci cînd avea proprietatea personală. Ţărănimea începe să adopte o mentalitate funcţionărească şi cere un regim de 8 ore de muncă, cu repaos duminical, chiar în perioadele de vîrf ale muncilor agricole. Se susţine că, faţă de creşterea industrială, care, în cele din urmă, se traduce prin creşterea fondului de salarii, insuficienţa producţiei agricole creează pericolul unei inflaţii.

După ce se subliniază că în ţările socialiste, sectorul industrial este mult mai bine organizat decît agricultura, în materialul respectiv se pretinde că şi industria cunoaşte o serie de neajunsuri, din care cauză dezvoltarea ei întîmpină serioase dificultăţi şi obiectivele prevăzute în planuri nu se pot realiza. Între principalele neajunsuri din sectorul industrial, sînt menţionate următoarele: vîrsta înaintată a parcului de maşini-unelte şi gradul slab de mecanizare şi automatizare. Un aspect caracteristic al potenţialului industrial, aflat în prezent în serviciu în ţările de est - se afirmă în document -  este vîrsta înaintată şi supunerea la exploatare intensivă. În U.R.S.S., majoritatea parcului de maşini - unelte este mai vechi de 25 de ani, iar pentru înlocuirea lui, cu posibilităţile existente, Uniunea Sovietică va avea nevoie de aproximativ 30 de ani. Datorită vechiului nivel tehnic al echipamentului industrial, al unui slab grad de mecanizare şi automatizare (în UR.S.S. 60% din totalul maşinilor-unelte sînt automate sau semiautomate), toate ramurile industriale nu pot produce în ritmul prevăzut de plan”.

Citînd sinteza serviciilor secrete din NATO, Drăghici arată că acestea au ajuns la concluzia că ţările ”lagărului socialist” se confruntă cu ”lipsa acută de mînă de lucru”: ”Se arată că dezvoltarea prevăzută în planuri necesită un surplus de braţe de muncă, care, în actualele condiţii demografice. nu se poate realiza decît cu mare greutate. Numai în Uniunea Sovietică se vor crea, în actualul plan şeptenal, 23.500.000 posturi noi, dintre care în condiţii normale, se vor putea acoperi 16.500.000. iar restul de 70.000 ar urma să fie acoperite prin măsuri excepţionale: transferarea de colhoznici şi de femei din sectorul casnic în industrie. Celelalte ţări socialiste, pentru a acoperi nevoia de braţe de muncă în industrie, recurg de obicei la soluţii improvizate, ca: folosirea intensivă a mîinii de lucru feminine (se dă, ca exemplu. că în R.D.G. 62% din femei ar fi în cîmpul muncii), folosirea de studenţi şi militari pentru lucrul în mine (se dă, ca exemplu, Cehoslovacia) etc. Vorbind de situaţia transporturilor din ţările lagărului socialist, autorii materialului susţin că, în acest domeniu, ţările socialiste nu numai că sunt inferioare faţă de cele capitaliste, dar nici nu pot face faţă dezvoltării economice proiectate”. Situaţia era critică din acest punct de vedere în U.R.S.S. ”În celelalte ţări socialiste, deşi au o situaţie mai bună în această privinţă, nu depăşesc totuşi 320.000 km şosea carosabilă pentru un milion kmp., adică o densitate egală cu jumătate din cea a Franţei. Lagărul socialist ar avea numai 1.600.000 vagoane de cale ferată, faţa de cele 2 milioane vagoane ale S.U.A., în timp ce flota comercială a întregului lagăr socialist ar reprezenta numai 4.800.000 tone, în timp ce Anglia şi S.U.A., luate la un loc, dispun de 55 milioane tone; în anul 1959, numărul de călători transportaţi cu avionul în U.R.S.S. ar fi fost de 9 milioane, faţă de 45 milioane în S.U.A.

În afară de aceste comparaţii cantitative, se mai susţine şi faptul că echipamentul şi utilajul de transport feroviar şi rutier folosit în lagărul socialist este învechit şi inferior celui din lagărul capitalist.

”Ajutorul occidental reprezintă un aport indispensabil pentru realizarea planurilor economice comuniste”

Ca încheiere Ia cele arătate mai sus, s-a formulat concluzia că realizarea obiectivelor fixate în planurile economice ale U.R.S.S. şi ale celorlalte state socialiste impun o nouă mare încordare, care ar accentua simptomele de strangulare a economiei, apărute în ultimii ani. Trebuie bine precizat - se spune în continuare - că blocul sovietic ar reuşi, fără doar şi poate, să treacă peste aceste obstacole, prin propriile sale mijloace, însă într-un timp îndelungat şi cu preţul unei comprimări continue a consumului. Spre a le înlătura, însă, şi a îndeplini în timp limitat (1965) obiectivele de bază de care condiţionează victoria asupra capitalismului, este nevoie neapărată de un ajutor substanţial din Occident. Mai întîi, pentru a putea realiza extinderea bazei de producţie, adică construirea de noi uzine şi de noi unităţi energetice, trebuie să se poată conta pe o producţie suficientă de materiale de construcţie. Ori, la ora actuală, capacitatea de producţie a industriei constructoare de maşini, din toate ţările blocului nu este capabilă să facă faţă nevoilor şi acest lucru face imposibilă îndeplinirea programului de investiţii.

Numai pentru Uniunea Sovietică, planul şeptenal prevede construirea a 500 de întreprinderi de materiale de construcţii, din care 122 ar trebui să intre în lucru în anii 1959-1960, dar, în primul semestru al anului 1960, numai 20 de întreprinderi se aflau în stare de funcţionare. De aici se deduce că importurile din Occident reprezintă o necesitate imperioasă şi că U.R.S.S. se adresează Franţei, Angliei, Italiei şi Suediei pentru a-şi procura un echipament modern, care îi lipseşte . Sateliţii întîmpină şi ei aceleaşi greutăţi în această ramură a producţiei şi se adresează tot Occidentului pentru a-şi procura materialele, în special cimentul, care lipseşte foarte mult şi frînează considerabil investiţiile.

Blocul sovietic, dacă va reuşi să-şi construiască clădirile noilor uzine, va trebui să le şi echipeze. Ori noi ştim deja că producţia sa de utilaj este insuficientă şi că majoritatea modelelor construite sînt de un nivel tehnic perimat. U.R.S.S. este discretă şi nu recunoaşte deschis că are nevoie de ajutor occidental, însă sateliţii nu ascund faptul că blocul sovietic nu poate face faţă singur cerinţelor. Presa poloneză nu ascunde faptul că vor fi nevoiţi să importe instalaţii de tablă galvanizată din ţările capitaliste. România s-a orientat spre Franţa, pentru a obţine un ajutor tehnic, iar preşedintele Consiliului de Miniştri i-a spus însărcinatului nostru cu afaceri că acordă o mare atenţie dezvoltării schimburilor economice şi tehnice cu ţara noastră.

În documentul aflat în posesia organelor Ministerului Afacerilor Interne se apreciază că, mai ales în industria chimică şi cea electronică, livrările ţărilor capitaliste au un caracter vital pentru îndeplinirea planurilor economice ale ţărilor lagărului socialist. Această părere se încearcă a fi dovedită cu o serie de argumente, din care cităm următoarele: ...Planul sovietic de 7 ani a pus accentul pe dezvoltarea industriei chimice, a cărei producţie ar trebui să se tripleze. O sută cinci miliarde ruble investiţii: adică de cinci ori mai mult decît în ultimii 7 ani se prevăd în acest sens. Cu toate acestea, presupunînd că acest ambiţios program s-ar realiza, producţia sovietică pe cap
de locuitor, în 1965, va fi tot mai mică de jumătate decît cea obţinută în 1957 de Statele Unite.

Însă, se poate încă de pe acum afirma că, capacitatea de producţie a U.R.S.S. şi gradul său tehnic nu-i vor permite să-şi atingă obiectivele fixate prin planul şeptenal, dacă nu va recurge la un important ajutor din afară. O delegaţie tehnică occidentală, care a vizitat în 1958 întreprinderile de cercetări petrochimice sovietice, a constat grave lacune şi consideră că planul de producţie nu va putea fi îndeplinit. Situaţia industriei chimice nu este cea mai bună nici în ţările satelite. În afară de R. D. Germană, Cehoslovacia şi Polonia, celelalte ţări au rămas foarte înapoiate şi nu vor aduce o contribuţie decît după 1965, presupunînd că obiectivele vor fi atinse”. Se preconiza că jumătate din tehnologii, în extragerea, transportul şi prelucrarea ţiţeiului şi a gazelor, resursele principale pe care se baza U.R.S.S.-ul, ar trebui importate din occident. – ca şi produsele necesare industriei electrice, ”deoarece producţia de echipament electronic este insuficientă, atît cantitativ, cît şi calitativ. În ceea ce priveşte electronica, dacă U.R.S.S. nu poate invidia nimic în Occident în domeniul cercetării fundamentale, nivelul producţiei sale industriale în domeniu lasă încă mult de dorit. Presa sovietică a citat că producţia anuală nu reprezintă decît 1/10 din total.

Ultimul capitol al documentului, după cum rezultă şi din titulatura care i-a fost dată se referă la eforturile făcute de ţările socialiste pentru obţinerea ajutorului occidental si în acelaşi timp, atrage atenţia asupra riscului pe care şi-l asumă blocul statelor occidentale, răspunzînd acestor eforturi”. Cităm mai ios cîteva (scrie Alexandru Drăghici), care redau ideile principale ale acestui capitol: "Faptele pe care le-am trecut în revistă  dovedesc destul de bine cît de mult au nevoie U.R.S.S. şi sateliţii de importuri substanţiale de provenienţă occidentală. De aceeea, aceste ţări se străduiesc să-şi intensifice cumpărările şi vom vedea acum eforturile făcute de blocul sovietic pentru obţinerea ajutorului occidental. În acest domeniu, el trebuie să treacă peste două obstacole, şi anume: prima dificultate rezultă din aceea că  comuniştii şi capitaliştii sînt două lumi complet diferite, iar comerţul dintre ele se bazează pe principiul schimburilor echilibrate. Evident, eforturile făcute de blocul sovietic, pentru a obţine echipamentul necesar, fără a compromite echilibrul balanţei sale de cont cu Occidentul, au fost camuflate printr-o propagandă pentru dezvoltarea schimburilor comerciale, care ar contribui la micşorarea decalajului. Într-adevăr, eforturile făcute de U.R.S.S. pentru a obţine tehnologii şi credite americane nu au fost încununate de succes, dar am putut constata însă că, în Europa, blocul sovietic a reuşit să-şi întărească considerabil schimburile comerciale cu lumea capitalistă. Cu toate acestea, creşterea nu poate rezolva problema devizelor. Sînt necesare credite.

Cifrele următoare dovedesc că nevoile ţărilor din est nu pot fi satisfăcute de Tezaurul lor: creditele acordate de ţările N.A.T.O atingeau 289 milioane dolari în iulie 1959, iar în ianuarie 1960 crescuseră la 405 milioane. Menţionăm, că U.R.S.S., care detestă vînzările de aur, şi-a procurat pe această cale 260 milioane dolari în 1959. Blocul sovietic mai trebuie să treacă peste un obstacol: măsurile de interzicere aplicate exportării unor materiale occidentale. Pentru aceasta, el a recurs la intermediari. Am putut constata că, departe de a fi unul minor, ajutorul occidental reprezintă un aport absolut indispensabil pentru realizarea planurilor economice comuniste. E un ajutor economic necesar blocului sovietic să-şi continue în ritmul fixat dezvoltarea potenţialului său economic şi, ca urmare a acestui lucru, şi a potenţialului militar. În timp ce primeşte echipament industrial modem, de un înalt randament, pe care nu-l poate produce în prezent, blocul livrează ţărilor slab dezvoltate, sub aparenţe dezinteresate, materialul perimat pe care continuă să-l producă, dar cu care acestea se mulţumesc, continuîndu-şi în felul acesta infiltrarea economică în ţările neutre şi poziţiile pe o serie de zone de pe care le sustrage cu dibăcie de la ţările capitaliste.

În felul acesta, industriile occidentale, care îşi vor fi garnisit carnetele de comandă timp de 4-5 ani, necesari extinderii şi modernizării bazelor de producţie ale blocului sovietic, se vor afla, după 1965, lipsite de acest acces temporar la pieţe şi vor avea atunci de întîmpinat serioase dificultfjţi de plasare, în ţările slab dezvoltate. Pe plan economic, deci, riscul e mare, iar industriaşii occidentali duc o politică fără a privi în viitor, uitînd că, comerţul exterior al blocului de răsărit este un comerţ strict planificat, în funcţie de nevoi, şi că principala idee a lumii comuniste este de a nu se lega definitiv şi profund de economia capitalistă, de ale cărei fluctuaţii se teme. Pe plan politic, riscul nu este de loc mai mic, ajutorul occidental permiţînd lumii comuniste să-şi continue expansiunea economică în ţările slab dezvoltate.

Dacă ţările occidentale ar face efortul de a se reorienta şi uzinele lor de echipament ar lucra numai pentru ţările neutre, suprimînd radical livrările pentru ţările comuniste şi dacă s-ar acorda ţărilor slab dezvoltate creditele pe care le acordă Moscovei şi sateliţilor ei, s-ar putea ca beneficiul de moment să fie mai mic, însă perspectivele economice viitoare ar compensa din plin acest sacrificiu. În lumea comunistă, expansiunea economică este o armă. Lumea capitalistă şi liberală vrea oare să-i furnizeze arma adversarului comunist implacabil, care i-a declarat o luptă de moarte? Toată problema constă în aceasta”.

Lumea capitalistă a perceput de pe atunci problema, dar n-a răspuns la ea, decît la finele anilor ’80. Lecţia a fost învăţată însă şi e aplicată, iată, la şase decenii de la ”predarea” ei – politica de sancţiuni impuse acum Federaţiei Ruse îşi află originea în sinteza elaborată de serviciile secrete ale ţărilor N.A.T.O., în anul 1961, care arăta că, de fapt, totalitarismul se hrăneşte economic din democraţia liberală a occidentului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici