Răsvan Popescu: Campionii eşecului

Nu învăţăm nimic sub presiune. Nu apreciem corect gravitatea momentului. Improvizăm, încercăm să ne strecurăm cumva, convinşi că răul va trece de la sine. Suntem în eroare şi rămânem acolo.

Noul guvern s-a născut ca un copil zbârcit. Veşnica tânguială între partidele clasice a adus schimbări minore. Noua coaliţie e tot cea veche, dreasă puţin cu UDMR şi minorităţi. Abia adună cu zece voturi peste majoritatea necesară.

Premier e tot Ciolacu, după ce a adus PSD la cel mai mic scor înregistrat vreodată. Doar că acum îl cheamă Ciolacu 2. Cu cine şi cu ce vom inversa trendul, vom recâştiga încrederea alegătorilor? Cu îngheţarea pensiilor şi salariilor ? Cu taxe introduse peste noapte şi tăieri de venituri?!

De gâtul coaliţiei mai atârnă şi Klaus Iohannis cu uriaşul său procent de neîncredere.

Miniştrii au depus jurământul în faţa aceluiaşi preşedinte expirat, înţepenit în jilţ. Totuşi Iohannis va mai avea câteva luni de vacanţă plătită, prea s-a întrebuinţat.

Nu mai contează o aroganţă.

Noua speranţă a coaliţiei pro-europene, candidatul deocamdată a fost şi el scos de la naftalină. Crin Antonescu îşi redescoperă vocaţia politică după un abandon dubios şi zece ani de şomaj fără ajutor. A trăit bine la Bruxelles pe banii soţiei, comisar european. A avut program lejer. Poate a dus şi copilul la şcoală, aşa că n-are cine ce-i reproşa.

Numele lui e legat de USL, alături de Victor Ponta, a pus bazele primei coabitări PNL-PSD.

Confuzia ideologică născută atunci o desăvârşeşte azi Ciolacu. Principala calitate a lui Crin Antonescu este că ”are papagal”, cum a zis Andrei Pleşu. Va vrăjii electoratul ? În opinia mea este chiar mai leneş decât Iohannis şi mai gol de conţinut. Şi imprevizibil, pe deasupra. Şi-a autosuspendat candidatura înainte să fie validată, acuzând partidele de neseriozitate şi non-combat.

De partea cealaltă este un fel de neant în care levitează elemente de populism, legionarism şi delir mistic, printre nostalgii comuniste. Peste tot acest bulion politic indigest tronează Călin Georgescu, candidatul providenţial care creşte fără să facă nimic.

Cu îngrămădirea lui de vorbe goale, rostite cu emfază : ţara, poporul, pacea, familia, credinţa, iar pacea... Putin e patriot, Occidentul decăzut, SUA ne va pune cipuri pe creier... Nici un argument, miza e pe emoţie.

Dar nu contează, valul frustrărilor de toate felurile se va aglutina în jurul lui.

Oricum, ceilalţi lucrează pentru el. Iată acestă întâlnire pripită Ciolacu – Orban, când tocmai s-a aflat de o tranzacţie cu gaz românesc în favoarea unei companii ungureşti. Georgescu punctează : iată trădarea! Plata pentru Schengen!

Pericolul extremist e iminent şi nu doar la noi. Din fericire ai noştrii sunt suveranişti şi între ei, fiecare cu fiecare. Când se întâlnesc se înjură.

Dar cu figuri uzate, obosite, scăzute nu facem faţă, doar amânăm decontul. Dar până când?

Mergem cu capul în zid şi sperăm să se dea singur la o parte...