Bucuria a durat doar un moment pentru un bărbat din Canada, după ce o loterie locală de tip 50/50 din Calgary s-a transformat într-un exemplu extrem de scump despre cât de crucial poate fi respectarea termenelor limită, potrit Blic.
Acesta cumpărase biletul de extragere pe data de 11 iulie, însă nu și-a verificat numerele imediat, decizie pe care avea să o regrete amarnic mai târziu.
Abia după aproximativ o lună a decis să scoată biletul pentru a-i verifica cifrele. Atunci a avut parte de o veste excelentă: biletul său era cel câștigător, iar premiul depășea valoarea de 860.000 de coroane.
Fericirea bărbatului s-a risipit însă rapid. În cadrul loteriei, regulamentul prevede că persoana câștigătoare are la dispoziție doar 48 de ore pentru a își revendica banii. Când bărbatul s-a prezentat în cele din urmă pentru a intra în posesia premiului, termenul limită expirase de mult.
Câștigătorul ghinionist susține că această regulă strictă nu a fost comunicată suficient de clar de către organizatori. Într-un interviu acordat publicației CBC, bărbatul a explicat că pe biletul fizic cumpărat nu exista nicio mențiune referitoare la fereastra de doar 48 de ore pentru ridicarea premiului.
Deși pe site-ul competiției se precizează că banii pot fi preluați în termen de 48 de ore, bărbatul consideră că formularea respectivă nu explică în mod explicit faptul că dreptul la premiu dispare definitiv odată cu trecerea acestui interval. De cealaltă parte, organizatorii loteriei susțin că extragerea s-a desfășurat în deplină conformitate cu normele aprobate de autorități și că plata nu mai poate fi efectuată legal după depășirea termenului.
Cazul ar putea ajunge totuși pe masa judecătorilor. Avocatul Farhad Shekib a declarat pentru CBC că bărbatul are motive întemeiate să acționeze loteria în instanță, subliniind că miza juridică principală va fi stabilirea faptului dacă termenul neobișnuit de scurt a fost prezentat într-un mod clar și transparent pentru participanți.