Acuzaţii de prietenie prea strânsă între SUA şi Rusia: Joe Biden nu va sancţiona Nord Stream 2

  • Administraţia Biden nu va sancţiona compania din spatele Nord Stream 2
  • Ted Cruz: Administraţia Biden e cea mai pro-rusă administraţie modernă
  • Nord Stream 2 scoate aproape de tot Ucraina din drumul gazelor ruseşti
1140 afișări
Imaginea articolului Acuzaţii de prietenie prea strânsă între SUA şi Rusia: Joe Biden nu va sancţiona Nord Stream 2

Joe Biden nu mai sancţionează Nord Stream 2

CITEŞTE AICI: Rusia salută eventualitatea relaxării unor sancţiuni ale SUA asupra proiectului Nord Stream 2

Au trecut alegerile în Statele Unite, s-a întors roata. Joe Biden e acuzat acum că e cel mai bun prieten al lui Vladimir Putin.

Administraţia Biden va propune Congresului să nu sancţioneze compania responsabilă pentru construcţia gazoductului Nord Stream 2. Asta deşi Statele Unite se opun acestui proiect, despre care spun că va creşte dependenţa Europei de Rusia. Preşedintele american nu vrea să strice şi mai rău relaţia cu Berlinul.

O decizie şocantă, acuză senatorul republican Ted Cruz: „Vorbind obiectiv, administraţia Biden se prefigurează a fi cea mai pro-rusă administraţie a erei moderne”, a acuzat el pe Twitter.

În Germania, doar candidata Partidului verzilor la funcţia de cancelar se mai opune proiectului. Annalena Baerbock ar putea bloca gazoductul dacă va câştiga alegerile din toamnă. Până atunci, Nord Stream a primit avizul de mediu, după ce Angela Merkel şi-a declarat deschis sprijinul pentru gazoduct.

„Aş vrea să subliniez că gazul livrat prin Nord Stream 2, care nu curge încă, nu este mai rău decât gazul transportat prin Nord Stream 1, care curge prin Ucraina, sau cel care vine din Rusia prin Turcia”, a declarat Angela Merkel, cancelarul Germaniei. 

Dacă e pus în funcţiune, Nord Stream îi scoate însă aproape de tot pe ucraineni de pe ruta gazelor ruseşti. Până în 2011, volumul care tranzita Ucraina era de două treimi. După apariţia Nord Stream 1, doar 40% din cantitatea de gaze mai avea aceeaşi rută.

Şi România va fi afectată. Dacă va exploata gazul din Marea Neagră, ţara noastră nu va avea unde să îl vândă.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici