Aerul din 44 de oraşe britanice este prea periculos pentru a fi respirat - raport ONU

Milioane de persoane ce locuiesc în zeci de oraşe britanice inhalează aer ce este considerat a fi prea periculos pentru a fi respirat, fonorm unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), informează The Independent.

2117 afișări
Imaginea articolului Aerul din 44 de oraşe britanice este prea periculos pentru a fi respirat - raport ONU

În cel puţin 44 de oraşe britanice testate de OMS au fost descoperite particule de funingine mai mici de 2,5 microni, despre care se presupune că ar avea legătură cu decese premature şi boli de inimă.

Expunerea la aceste particule, numite şi PM 2,5 nu ar trebui să depăşească 10 micrograme pe metru cub de aer, conform organizaţiei de sănătate. Însă în numeroase oraşe britanice nivelul mediu al acestora este mult mai mare.

Glasgow este considerat a fi unul dintre cele mai poluate oraşe, cu o concentraţie de 16 micrograme de PM 2,5 pe metru cub de aer, urmat de Londra şi Birmingham.

Aerul poluat produce peste 40.000 de decese premature în fiecare an, în Marea Britanie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici