Agenţie ONU: Iranul are destul uraniu îmbogăţit pentru a crea bombe nucleare

Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a declarat că, în urma anchetelor la situri de cercetare nucleară din Iran, anchetatorii cred acum că guvernul iranian a produs suficient uraniu puternic îmbogăţit pentru a construi mai multe focoase nucleare cu randament scăzut şi mediu, arată Bloomberg.

326 afișări
Imaginea articolului Agenţie ONU: Iranul are destul uraniu îmbogăţit pentru a crea bombe nucleare

Iranul îngreunează intenţionat eforturile internaţionale de inspecţie a programului nuclear, deoarece accelerează producţia de uraniu îmbogăţit aproape de nivelul necesar pentru arme, potrivit www.monitorulapararii.ro, care citează Bloomberg.

Inspectorii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică consideră că Iranul are acum cantităţi suficiente de uraniu puternic îmbogăţit pentru a construi mai multe focoase atomice, a declarat joi directorul general Rafael Mariano Grossi pentru Bloomberg News într-un interviu acordat la Davos, Elveţia.

„Este un ciclu foarte frustrant. (...) Nu înţelegem de ce nu oferă transparenţa necesară”, a spus Grossi.

Israelul şi Statele Unite au declarat că nu vor permite Iranului să dezvolte arme nucleare, dar acest lucru nu a împiedicat Teheranul să meargă mai departe cu acest proiect, care pune ţara pe un curs de război cu Israelul.

În iunie 2023, Secretarul de Stat american Antony Blinken preciza, la Washington, că administraţia Biden consideră Iranul principala ameninţare la adresa Israelului şi că nu-i va permite niciodată să se doteze cu arma nucleară: „Dacă Iranul respinge calea diplomaţiei, atunci, aşa cum preşedintele Biden a spus clar în multe rînduri, nu îndepărtăm nicio posibilitate pentru a ne asigura că Iranul nu va obţine arme nucleare”, transmitea Hotnews.

Teheranul merge pe acelaşi drum cu Phenianul, care nu a luat în considerare ameninţările verbale şi sancţiunile economice pentru a deveni o putere nucleară. Iranul s-a folosit de concentrarea Statelor Unite pe războiul declanşat de Rusia în Ucraina şi pe acţiunile grupurilor extremiste pe care le controlează în Orientul Mijlociu, Hamas, Hezbollah, Houthi, Jihadul Islamic etc, pentru a-şi accelera programul nuclear.

În acest moment, Statele Unite şi Uniunea Europeană se află într-un conflict hibrid cu aşa-zisa axă a răului, formată din Rusia, China, Coreea de Nord şi Iran şi mulţi analişti consideră că agresiunea Rusiei în Ucraina, atacul Hamas asupra Israelului, accelerarea programului nuclear iranian şi în viitor atacarea Taiwanului de către China sunt toate conectate şi fac parte dintr-un plan al statelor totalitare de a ieşi de sub umbrela actualei ordini mondiale garantate de Carta ONU.

Putin vorbeşte cu Xi despre noua ordine mondială, multipolară, în care nu trebuie să mai dea socoteală nimănui pentru acţiunile agresive şi totalitare în plan intern sau extern.

Acest concept a fost pregătit din timp de Rusia şi China, ultima oară cei doi lideri au discutat despre implementarea lui în 2023, pe timpul vizitei lui Xi la Moscova: „Schimbările care au loc acum nu s-au întâmplat în 100 de ani; când suntem împreună suntem motorul acestor schimbări,” i-a spus Xi lui Putin după întâlnire, arata la momentul respectiv TVR.

Puterea militară a acestor ţări deţinătoare de arme nucleare fac ca orice intervenţie militară limitată din partea Occidentului să fie exclusă, iar puterea economică a Chinei asigură rezistenţă la sancţiunile occidentale.

În aceste condiţii, dacă eforturile diplomatice de a găsi o soluţie de compromis eşuează, lumea civilizată va avea două opţiuni: izolarea acestor state printr-un nou război rece sau cea a unui conflict mondial.

În ambele cazuri, cel mai mult vor suferi ţările de graniţă, care vor fi, cel mai probabil, atacate de Rusia, aşa cum Putin ameninţă mereu că va reface URSS.

Scenariul de coşmar este un atac coordonat al celor patru, al Rusiei împotriva statelor baltice, Chinei împotriva Taiwanului, Coreei de Nord asupra Sudului şi Iranului asupra Israelului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici