Al zecelea vaccin împotriva Covid-19 începe testele pe oameni

Compania de biotehnologie din Maryland, SUA, Novavax, a anunţat luni că a început înscrierile pentru voluntari pentru a efectua teste ale vaccinului împotriva Covid-19 pe care îl dezvoltă, scrie CNN.

1974 afișări
Imaginea articolului Al zecelea vaccin împotriva Covid-19 începe testele pe oameni

Al zecelea vaccin împotriva Covid-19 începe testele pe oameni

Novavax are nevoie de 130 de persoane pentru a le administra vaccin experimental împotriva noului coronavirus.

Este cea de-a zecea companie din întreaga lume care a început studiile pe oameni pentru potenţiale vaccinuri împotriva Covid-19.

Primul voluntar urmează să fie vaccinat luni seara în Australia, unde se desfăşoară prima fază a procesului de testare.

Vaccinul, numit NVX CoV2373, a reuşit să producă un nivel ridicat de anticorpi de neutralizare în testarea pre-clinică.

„Aceste rezultate oferă dovezi puternice că acest vaccin va creşte sistemul imunitar al oamenilor, ceea ce va duce la protecţie împotriva COVID 19 şi contribuie astfel la controlul răspândirii acestei boli”, se arată într-un comunicat transmis de compania producătoare.

Novavax spune că se aşteaptă să aibă primele rezultate preliminare în ceea ce priveşte siguranţa şi eficacitatea noului vaccin până în luna iulie. Dacă rezultatele sunt promiţătoare, studiul va intra în cea de-a doua etapă, în care un grup mai mare de participanţi din mai multe ţări va fi testat pentru a evalua siguranţa, eficacitatea şi capacitatea de reducere a bolii Covid-19.

Între timp, Laboratorul care îl produce a anunţat că intenţionează să producă vaccinul înainte de a obţine rezultatele finale ale testelor, astfel încât, dacă se dovedeşte a funcţiona, atunci când va putea fi lansat, să existe deja un stoc.

Pentru producţia acestui vaccin, compania are 388 de milioane de dolari de la CEPI, o coaliţie realizată printr-un parteneriat global între organizaţiile publice, private şi filantropice.

Un purtător de cuvânt al companiei a declarat că Novavax se aşteaptă să aibă pregătite 100 de milioane de doze de vaccin până la sfârşitul anului şi un miliard de doze în 2021.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici