Prima pagină » Știri externe » Alegerile prezidenţiale din Franţa: Jean-Luc Melenchon a calificat Statele Unite drept „putere periculoasă”

Alegerile prezidenţiale din Franţa: Jean-Luc Melenchon a calificat Statele Unite drept „putere periculoasă”

Candidatul stângii radicale la prezidenţialele din Franţa, Jean-Luc Melenchon, a calificat vineri Statele Unite drept "putere periculoasă", în cadrul unei conferinţe cu presa străină, în timpul căreia a vorbit despre NATO şi revoluţiile din America de Sud.
Alegerile prezidenţiale din Franţa: Jean-Luc Melenchon a calificat Statele Unite drept

Melenchon le-a spus celor circa 50 de jurnalişti străini şi francezi că este „ostil” NATO, care aliniază ţările în spatele „Statelor Unite ale Americii, o putere periculoasă”, care este „în declin”.

Deputatul european a vorbit apoi despre „revoluţia prin intermediul urnelor”, precizând că „procesele revoluţionare din America de Sud reprezintă o sursă de învăţăminte”.

Referitor la Venezuela, acest „martor al campaniilor de mobilizare” a denunţat faptul că preşedintele Hugo Chavez este calificat drept „dictator”, deşi „a câştigat 12 scrutine din 13”.

În ceea ce priveşte Cuba, fostul senator socialist a vorbit despre o „atitudine dublă” faţă de insulă, un amestec de „simpatie şi admiraţie pentru Revoluţia cubaneză împotriva imperiului american” şi un dezacord faţă de modul în care este organizată politica acolo.

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da