Alerte false şi evacuări în Franţa, pe fondul temerilor legate de terorism. Tineri cu cagule şi arme false au determinat intervenţia unui elicopter al jandarmeriei

Franţa s-a confruntat sâmbătă cu mai multe alerte false care au condus la evacuarea unui hotel de lângă Disneyland Paris şi a unor centre comerciale, pe fondul temerilor legate de terorism, relatează Le Parisien în ediţia electronică.

1153 afișări
Imaginea articolului Alerte false şi evacuări în Franţa, pe fondul temerilor legate de terorism. Tineri cu cagule şi arme false au determinat intervenţia unui elicopter al jandarmeriei

Alerte false şi evacuări în Franţa, pe fondul temerilor legate de terorism (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

UPDATE 22:34 - Tineri cu cagule şi arme false, care turnau un film, au declanşat o alertă în Franţa

Şase tineri cu cagule şi arme false au declanşat o alertă sâmbătă în zona montană Saleve, în Alpi, provocând intervenţia unui elicopter al jandarmeriei în timp ce turnau un "film umoristic" pentru site-ul YouTube, relatează AFP.

Sâmbătă dimineaţă, jandarmii din Saint-Julien-en-Genevois, în apropiere de frontiera elveţiană, au primit apeluri de la persoane care semnalau prezenţa unor indivizi cu cagule şi înarmaţi, în zona montană Saleve, potrivit unui comunicat.

În condiţiile în care Franţa a fost marcată de trei atacuri jihadiste soldate cu 17 morţi, apelul a fost luat în serios, determinând deplasarea mai multor jandarmi şi a unui elicopter.

Cei şase tineri, care au fost reţinuţi, au explicat că turnau un film umoristic pentru YouTube, potrivit comunicatului jandarmeriei.

"Ei au declarat că nu s-au gândit la consecinţele faptelor lor, într-un context naţional tensionat", a adăugat jandarmeria, precizând că tinerii nu au fost puşi sub acuzare.

O femeie de aproximativ 30 de ani a strigat de la fereastra camerei sale din Sequoia Lodge că ea este Hayat Boumeddiene, soţia atacatorului de la Montrouge şi de la magazinul evreiesc din Paris. Ea a ameninţat că va arunca în aer hotelul, iar agenţii de securitate au alertat forţele de ordine. Poliţia a evacuat zona hotelului şi o parte a parcului de distracţii Disneyland Paris, situat în apropiere.

Poliţia, aflată în alertă maximă, a arestat-o pe femeia originară din Marsilia, care era în vacanţă în regiunea pariziană. Ea a fost plasată în arest preventiv şi va fi prezentată luni tribunalului din Meaux.

O alertă falsă cu bombă s-a înregistrat în cursul dimineţii la centrul comercial Carrefour din Villiers-en-Biere. O geantă suspectă a fost semnalată forţelor de ordine, care au intervenit în zonă şi au instaurat un dispozitiv de securitate. În urma verificărilor, s-a constatat că era vorba despre o geantă lăsată nesupravegheată de un client care îşi făcea cumpărăturile.

Un centru comercial Auchan a fost evacuat din cauza unui colet suspect, sâmbătă după-amiază, la Beauvais, în departamentul Oise, unde nivelul planului antiterorist Vigipirate a fost ridicat în urma atacului de la redacţia Charlie Hebdo. Clienţii au fost rugaţi să părăsească magazinul în calm, în aşteptarea geniştilor. "Cu siguranţă nu este nimic, dar am ales un maximum de precauţie, aşa că am evacuat şi aşteptăm geniştii", a declarat un reprezentant.

În timp ce magazinul Auchan era evacuat, prefectul departamentului Oise, Emmanuel Berthier, detalia în faţa presei măsurile planului Vigipirate, la centrul comercial Cora din Saint-Maximin.

Franţa a trăit 53 de ore de coşmar, de la atentatul comis miercuri la redacţia Charlie Hebdo, soldat cu 12 morţi, până la luarea de ostatici sângeroasă de vineri, dintr-un magazin evreiesc din Paris.

În total, 17 persoane au murit în această serie de atacuri comise de trei jihadişti francezi, care au afirmat că s-au coordonat şi care au fost ucişi de forţele de ordine vineri seara.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici