Aliaţii lui Putin îl ameninţă pe Macron: trupele franceze pe care vrea să le trimită în Ucraina ar avea soarta armatei lui Napoleon

  • Aliaţii lui Vladimir Putin l-au avertizat miercuri pe Emmanuel Macron că dacă va trimite trupe în Ucraina acestea vor avea acelaşi sfârşit ca Grande Armee a lui Napoleon Bonaparte.
  • Invazia lui Napoleon în Rusia în anul 1812 a fost o greşeală fatală pentru împăratul Franţei, având să piardă în această campanie sute de mii de soldaţi.
4551 afișări
Imaginea articolului Aliaţii lui Putin îl ameninţă pe Macron: trupele franceze pe care vrea să le trimită în Ucraina ar avea soarta armatei lui Napoleon

Macron a declarat luni că nu exclude ca naţiunile europene să trimită trupe în Ucraina, deşi a avertizat că nu există un consens în acest stadiu.

Comentariile sale au determinat o serie de ţări occidentale, inclusiv Statele Unite şi Marea Britanie, să spună că nu au astfel de planuri, în timp ce Kremlinul a avertizat că un conflict între Rusia şi NATO ar fi inevitabil dacă ar trimite trupe pentru a lupta în Ucraina.

Macron este comparat cu Napoleon

Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus şi un aliat apropiat al lui Putin, a declarat că Macron pare să se vadă pe sine ca Napoleon şi l-a avertizat să nu calce pe urmele împăratului francez, relatează Reuters.

"Pentru a-şi menţine puterea personală, Macron nu s-a putut gândi la ceva mai bun decât să declanşeze un al treilea război mondial. Iniţiativele sale devin periculoase pentru cetăţenii Franţei", a declarat Volodin pe pagina sa de socializare.

"Înainte de a face astfel de declaraţii, ar fi corect ca Macron să-şi amintească cum s-a terminat pentru Napoleon şi soldaţii săi, dintre care peste 600.000 au fost lăsaţi să zacă în pământul umed".

Invazia lui Napoleon din 1812 în Rusia a făcut progrese rapide iniţial, iar Grande Armée (marea armată) a capturat Moscova. Dar tacticile ruseşti i-au forţat pe francezi într-o lungă retragere, iar sute de mii dintre soldaţii lui Napoleon au murit din cauza bolilor, a foametei şi a frigului.

Şi Dmitri Medvedev l-a criticat pe preşedintele Franţei

Fostul preşedinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a sugerat că Macron are iluzii periculoase de grandoare şi a spus că declaraţia sa este un exemplu al modului defectuos în care a devenit gândirea politică occidentală.

"Moştenitorii meschini şi tragici ai lui Bonaparte, încercând să îmbrace epoleţii de aur smulşi acum 200 de ani, sunt dornici de răzbunare cu magnitudine napoleoniană şi debitează prostii feroce şi extrem de periculoase", a spus el.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici