Ambasadori ai unor ţări occidentale au vizitat-o la spital pe jurnalista agresată la Kiev

Ambasadorii Franţei, Germaniei, Finlandei, Belgiei, Statelor Unite şi Canadei au vizitat-o la spital pe jurnalista Tetiana Ceornovol, o activistă a opoziţiei ucrainene agresată la Kiev, relatează site-ul ziarului Kyiv Post.

943 afișări
Imaginea articolului Ambasadori ai unor ţări occidentale au vizitat-o la spital pe jurnalista agresată la Kiev

Ambasadori ai unor ţări occidentale au vizitat-o la spital pe jurnalista agresată la Kiev (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Ambasadorii au discutat câteva minute cu jurnalista ucraineană şi i-au urat însănătoşire grabnică.

După vizită, ambasadorii s-au declarat şocaţi de starea jurnalistei, care a fost desfigurată în agresiunea din 25 decembrie. "Am fost şocaţi. Cred că este foarte important să arătăm susţinerea noastră", a declarat ambasadorul Suediei în Ucraina, Andreas von Beckerath.

Autorităţile ucrainene au plasat în arest preventiv cinci bărbaţi suspectaţi în cazul agresării jurnalistei de opoziţie Tetiana Ceornovol. Cei cinci suspecţi au fost reţinuţi vineri, fiind plasaţi în arest preventiv duminică. Unul dintre ei a recunoscut implicarea în atacarea jurnalistei de opoziţie.

O cunoscută jurnalistă ucraineană, Tetiana Ceornovol, activistă a opoziţiei, a fost agresată la Kiev, miercuri dimineaţă. Tetiana Ceornovol, în vârstă de 34 de ani, ziaristă la publicaţia Ukrainska Pravda, s-a prezentat la poliţie şi a spus că a fost blocată în trafic, la periferia Kievului, de indivizi necunoscuţi. A fost bătută şi lăsată pe marginea drumului. Jurnalista tocmai publicase un material despre averea ministrului ucrainean de Interne, Vitali Zaharcenko. Ea investighează averile mai multor membri ai regimului ucrainean.

Incidentul intervine în contextul crizei politice izbucnite în Ucraina după refuzul Administraţiei Viktor Ianukovici de semnare a acordului de asociere cu Uniunea Europeană. Preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, a cerut ministrului de Interne, Vitali Zaharcenko, şi procurorului general, Viktor Pchonka, să ancheteze acest caz. Zeci de mii de manifestanţi proeuropeni s-au adunat duminică, în centrul Kievului, la începutul unei manifestaţii pentru a denunţa agresarea jurnalistei de opoziţie. Un protest separat are loc în faţa reşedinţei preşedintelui Viktor Ianukovici, la periferia Kievului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici