Ameninţarea lui Nicolas Sarkozy cu retragerea Franţei din spaţiul Schengen, criticată de Parlamentul European

Liderii principalelor grupuri politice din Parlamentul European (PE) au criticat marţi ameninţarea preşedintelui Nicolas Sarkozy cu retragerea Franţei din spaţiul Schengen, liderul grupului liberalilor Guy Verhofstadt denunţând un limbaj destinat electoratului de extremă dreapta.

240 afișări
Imaginea articolului Ameninţarea lui Nicolas Sarkozy cu retragerea Franţei din spaţiul Schengen, criticată de Parlamentul European

Ameninţarea lui Nicolas Sarkozy cu retragerea Franţei din spaţiul Schengen, criticată de Parlamentul European (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Cine este candidatul extremei drepte în Franţa, Le Pen sau Sarkozy?", a declarat fostul premier belgian în cursul unei dezbateri asupra rezultatelor ultimului summit european.

Guy Verhofstadt a subliniat că afirmaţiile şefului statului francez sunt ale unui candidat în alegerile prezidenţiale. "Nu s-a mai văzut niciodată ca un preşedinte în exerciţiu să utilizeze un asemenea limbaj", a continuat el.

Austriacul Hannes Swoboda, liderul grupului Socialist şi Democrat, şi-a agitat paşaportul şi a ironizat necesitatea ca aleşii europeni să fie nevoiţi, din nou, să treacă prin controale vamale pentru a veni la Strasbourg, la sediul Parlamentului.

Într-un efect colateral, ameninţarea cu retragerea Franţei din Schengen le-a redat tonusul opozanţilor faţă de sediul din Strasbourg. Un număr de "700 de deputaţi sunt obligaţi lunar să vină în Franţa, un lucru de care le-ar plăcea să scape", a spus conservatorul britanic Martin Callanan.

Doar liderul grupului Verzilor, Daniel Cohn-Bendit, a pus declaraţiile preşedintelui francez în contextul lor, adică dificultatea Greciei de a controla o parte din frontiera sa cu Turcia, devenită ţară de tranzit pentru cei care doresc să imigreze în Uniunea Europeană (UE).

"Trebuie oprită provocarea Turciei prin rezoluţii idioate, în vederea obţinerii unui acord pentru ca ei să poată să îşi securizeze frontiera", a declarat Daniel Cohn-Bendit.

Pentru a-şi justifica voinţa de a reforma Schengen, Sarkozy a evocat luni "frontiera dintre Grecia şi Turcia", care "nu este apărată", "nu este controlată, nu este ţinută".

Angajat într-o campanie dificilă cu scopul de a fi reales împotriva favoritului socialist în sondaje, şeful statului francez a deschis duminică două fronturi europene: controlul imigraţiei clandestine şi protecţia industriei de pe continent.

El a ameninţat cu retragerea Franţei din spaţiul Schengen, în cazul în care nu este creată posibilitatea sancţionării şi chiar excluderii unei ţări deficitare.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici