Aurescu a avut o discuţie la nivel înalt despre războiul din Ucraina şi despre Republica Moldova

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu şi secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, au avut luni o convorbire telefonică.

814 afișări
Imaginea articolului Aurescu a avut o discuţie la nivel înalt despre războiul din Ucraina şi despre Republica Moldova

Aurescu a avut o discuţie la nivel înalt despre războiul din Ucraina şi despre Republica Moldova

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu şi secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, au avut luni o convorbire telefonică pe teme de interes prioritar pentru Parteneriatul Strategic bilateral, respectiv în contextul războiului Rusiei contra Ucrainei şi al eforturilor de combatere a efectelor acestuia.

Convorbirea are loc în continuarea consultărilor politice consistente pe care cei doi şefi ai diplomaţiilor română şi americană le-au avut în noiembrie 2022, cu ocazia prezenţei la Bucureşti a secretarului de stat american, în contextul găzduirii de către ministrul Bogdan Aurescu a reuniunii miniştrilor de externe ai NATO, precum şi în continuarea interacţiunii recente a şefilor celor două diplomaţii din marja evenimentelor de la New York, pentru marcarea unui an de la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, în februarie 2023.

Convorbirea a avut loc şi în pregătirea celei de-a opta runde a Dialogului Strategic între România-SUA, care va fi găzduită de România la mijlocul lunii martie 2023, la Bucureşti.

Ambii demnitari au apreciat frecvenţa întâlnirilor româno-americane din ultimul an, acestea reflectând nivelul şi profunzimea relaţiilor de parteneriat strategic România-SUA, precum şi angajamentul pentru îndeplinirea obiectivelor comune.

„În contextul împlinirii unui an de la declanşarea de către Rusia a războiului de agresiune împotriva Ucrainei, ministrul Aurescu şi secretarul de stat Blinken au discutat despre efectele globale profunde ale acestuia, precum şi demersuri comune pentru contracararea acestor efecte. Şeful diplomaţiei române a realizat o trecere în revistă a sprijinului foarte cuprinzător şi multidimensional acordat acestui stat de către România de la începutul războiului. Secretarul de stat al SUA a mulţumit în mod deosebit ministrului Aurescu pentru sprijinul concret, deosebit de substanţial şi esenţial acordat de ţara noastră Ucrainei. În planul securităţii regionale, cei doi oficiali au evidenţiat miza continuării consolidării coerente şi consistente a Flancului Estic al NATO, iar ministrul Bogdan Aurescu a transmis aprecierea pentru angajamentul SUA pentru apărarea întregului teritoriu Aliat, inclusiv în regiunea Mării Negre şi în România, exprimat inclusiv cu ocazia reuniunii Bucureşti 9 de la Varşovia.Cei doi şefi ai diplomaţiilor au abordat, totodată, posibilităţi de consolidare a rezilienţei în regiunea Mării Negre printr-o abordare strategică care să asigure, de o manieră durabilă, caracterul liber, sigur şi prosper al Mării Negre şi să îi consolideze statutul de rută comercială şi energetică majoră”, transmite MAE.

În acest context, ministrul Bogdan Aurescu s-a referit la importanţa viitoarei Strategii a SUA pentru Marea Neagră şi necesitatea asigurării sinergiei acesteia cu strategiile regionale ale UE şi NATO, evocând evaluările şi ideile României în acest sens, care au fost transmise secretarului de stat Blinken printr-un document de reflecţie consistent, cu prilejul vizitei din noiembrie 2022 de la Bucureşti.

La rândul său, secretarul de stat american a apreciat contribuţia României transmisă la întâlnirea din noiembrie de la Bucureşti de ministrul Aurescu. În acest cadru, ministrul român de externe l-a informat pe omologul american despre propunerea sa, agreată cu omologul turc în decembrie 2022, de creare a unui grup de lucru bilateral româno-turc privind securitatea la Marea Neagră, aflat în proces de operaţionalizare, iniţiativă apreciată de partea americană.

Totodată, ministrul Aurescu şi secretarul de stat Blinken au salutat valoarea adăugată a participării SUA la reuniunile formatului Bucureşti 9, care contribuie în mod eficient la coordonarea şi unitatea transatlantică, implicarea SUA în acest format fiind un semnal puternic privind angajamentul pentru Articolul 5 al Tratatului Nord-Atlantic şi securitatea aliaţilor din regiune. În acest sens, s-au referit la recenta reuniune de la Varşovia, co-prezidată de Preşedintele Iohannis şi de omologul polon, la care a participat şi Preşedintele SUA, Joe Biden.

Ministrul Aurescu a subliniat, totodată, relevanţa strategică a proiectelor de infrastructură promovate în cadrul Iniţiativei celor Trei Mări şi a evidenţiat că România va găzdui, în luna septembrie 2023, la Bucureşti, Summitul şi Forumul de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări, moment foarte important pentru dezvoltarea pe mai departe a Iniţiativei.

„Ministrul de externe a subliniat impactul major pe care războiul de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei îl are şi asupra Republicii Moldova şi a reafirmat sprijinul ferm al României, continuu şi necondiţionat, pentru Republica Moldova, pentru consolidarea rezilienţei şi securităţii acesteia şi pentru parcursul său european. În acest context, ministrul Bogdan Aurescu a reafirmat condamnarea fermă a retoricii ameninţătoare şi provocatoare a Rusiei, precum şi încercările recente de destabilizare, punctând faptul că sprijinul SUA rămâne esenţial pe acest palier. La rândul său, secretarul de stat american a subliniat determinarea SUA de a sprijini Republica Moldova în contextul actual dificil şi a apreciat vizitele şi întâlnirile recente ale părţii americane cu Preşedintele Maia Sandu, precum şi vizitele recente la Bucureşti ale Preşedintelui şi Prim-ministrului Republicii Moldova şi sprijinul puternic acordat de România. De asemenea, a amintit decizia SUA de a aloca 300 de milioane de dolari pentru susţinerea securităţii energetice a Republicii Moldova, inclusiv a infrastructurii energetice şi de interconectare transfrontalieră. În egală măsură, cei doi oficiali au abordat relaţiile China-Rusia şi Iran-Rusia în contextul războiului ilegal al Rusiei contra Ucrainei şi au evidenţiat necesitatea descurajării de către comunitatea internaţională a oricărui sprijin acordat efortului de război al Rusiei. În acest cadru, ministrul român de externe a amintit recentele pachete de sancţiuni ale UE pentru Iran, susţinute şi de România. Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat importanţa prioritară a includerii României în Programul Visa Waiver al SUA şi interesul părţii române de a lucra îndeaproape cu SUA pentru accederea ţării noastre în Program, secretarul de stat american reiterând angajamentul puternic şi concret al SUA pentru acest obiectiv comun româno-american”, adaugă sursa citată.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
aurescu,
blinken,

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici