Austeritatea afectează servicii publice elementare în Grecia

Grecii resimt măsurile de austeritate fără precedent, traduse prin lipsa unor servicii publice elementare, la doi ani de la punerea ţării lor sub tutela Uniunii Europene şi a FMI, comentează Le Figaro în ediţia electronică.

685 afișări
Imaginea articolului Austeritatea afectează servicii publice elementare în Grecia

Austeritatea afectează servicii publice elementare în Grecia (Imagine: Mediafax foto/AFP)

Lipsa medicamentelor

Într-un stat copleşit de datorii, Securitata Socială nu mai poate plăti sumele datorate companiilor farmaceutice, care ajung la miliarde de euro, astfel încât spitalele şi farmaciile nu se mai pot aproviziona şi asigura necesarul de medicamente bolnavilor de cancer şi SIDA sau antibiotice. Pe de altă parte, farmaciile refuză să elibereze reţete compensate de teamă că nu îşi vor mai recupera banii. Cei mai vulnerabili în acest caz sunt pensionarii care nu îşi pot cumpăra medicamentele necesare.

Întârzieri la plata utilităţilor

Ca urmare a scăderii veniturilor, mulţi dintre greci îşi plătesc cu întârziere sau nu îşi plătesc deloc facturile la apă şi electricitate. Cu toate acestea sancţiunile se amână, furnizorii neîndrăznind să sisteze aceste utilităţi compatrioţilor lor, deşi această situaţie nelinişteşte companiile care livrează gaze Greciei, printre care Gazprom din Rusia, care ameninţă cu sistarea livrărilor.

Greva gunoierilor

Neplata salariilor timp de mai multe luni i-a determinat pe lucrătorii din salubritate din Salonic (nord) să nu mai strângă gunoaiele, punând în pericol sănătatea publică.

Închiderea muzeelor şi a siturilor arheologice

În lipsa personalului care să le păzească, zonele arheologice şi muzeele îşi reduc activitatea la minim. Fiind nevoite să asigure securitatea a 1.900 de muzee şi zone arheologice cu 200 de paznici în toată ţara, unele închid două zile pe săptămână în loc de una, altele îşi reduc intervalul orar pentru vizitare, iar altele s-au închis de tot până la noi ordine, printre care Muzeul Bizantin din Atena sau situl arheologic Nemea din nordul ţării. După furturile de tablouri şi vestigii din Pinacoteca din Atena şi de la Muzeul din Olympia, arheologii sunt mai vigilenţi, dar avertizează cu privire la acest pericol în cazul menţinerii măsurilor de austeritate.

Universităţile în pericol, lipsa manualelor în şcoli

Universităţile şi şcolile sunt obligate să facă economii şi ar putea fi de asemenea închise din cauza datoriilor, în timp ce elevii sunt obligaţi să îşi cumpere singuri manuale, până acum asigurate de stat, în timp ce unele familii au optat pentru fotocopii ale acestora. Dar şcolile anunţă că nu mai pot asigura nici acest serviciu.

Lipsa cadastrului

În pofida insistenţelor creditorilor săi, Grecia nu dispune încă de un cadastru, iar trimiterea la Atena a unei echipe de experţi olandezi nu a schimbat nimic. Totodată este imposibil de privatizat bunurile statului, întrucât terenurile nu sunt delimitate. De exemplu, aeroportul din Atena, a cărui suprafaţă nu se cunoaşte exact, nu poate fi vândut, iar lipsa cadastrului explică îngheţarea întregului program de privatizare, care ar putea aduce circa 15 miliarde de euro până în 2017.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici