Autorii atentatului din Baleare ar fi putut părăsi insula înaintea producerii exploziilor

Autorii atentatului din Baleare, soldat cu moartea a doi militari, au părăsit probabil insula Mallorca înaintea producerii exploziei, afirmă presa spaniolă de sâmbătă, pe baza analizei tipului de bombă folosit în atac.

8 afişări
Imaginea articolului Autorii atentatului din Baleare ar fi putut părăsi insula înaintea producerii exploziilor

Autorii atentatului din Baleare ar fi putut părăsi insula înaintea producerii exploziilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

El Pais şi ABC afirmă că bomba plasată sub maşina celor doi militari şi cea neutralizată în apropiere erau echipate cu sisteme de declanşare cu întârziere şi senzori de mişcare.

Bombele erau programate să explodeze la pornirea maşinilor, dar numai după un anumit interval de timp, precizează cele două ziare spaniole, citând surse apropiate anchetatorilor.

Această ipoteză poate explica faptul că una dintre maşinile sub care erau amplastate bombele a circulat câteva ore, joi dimineaţă, fără ca dispozitivul să se declanşeze.

În acest caz, bombele ar fi putut fi amplasate cu o zi înaintea producerii atentatului, ceea ce le-ar fi permis autorilor acestuia să părăsească insula înainte de alertarea poliţiei.

Forţele de ordine continuă însă urmărirea autorilor atacului în insula turistică, unde urma să-şi înceapă vacanţa sâmbătă regele Juan Carlos.

Presa de la Madrid a afirmat că 1.600 de agenţi participă la operaţiunile de căutare şi controlează sistematic toţi pasagerii pe aeroport şi în porturi, dar şi hotelurile unde s-ar fi putut caza membrii comandoului ETA.

Organizaţia separatistă ETA, bănuită de comiterea atentatului de joi, a marcat în această săptămână împlinirea a 50 de ani de la înfiinţare. Considerată organizaţie teroristă de către UE şi SUA, ETA, care luptă pentru independenţa Ţării Bascilor, este acuzată pentru moartea a 828 de persoane.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici