Autorităţile ucrainene anunţă că au descoperit o cameră de tortură în sudul Ucrainei

Autorităţile ucrainene susţin că au descoperit în sudul Ucrainei încă o cameră de tortură folosită de ruşi în perioada în care au controlat regiunea.

186 afișări
Imaginea articolului Autorităţile ucrainene anunţă că au descoperit o cameră de tortură în sudul Ucrainei

Autorităţile ucrainene anunţă că au descoperit o cameră de tortură în sudul Ucrainei

O cameră de tortură a fost descoperită în oraşul eliberat Nicolaiev din sudul Ucrainei, anunţă Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), potrivit Sky News.

În interiorul camerei, trupele ruseşti „au ţinut şi torturat cu brutalitate locuitorii care au refuzat să coopereze cu inamicul" şi au încercat să obţină prin teroare adresele patrioţilor ucraineni, a precizat SBU.

„Victimele au fost sufocate cu saci de plastic, bătute cu obiecte grele şi terorizate cu şocuri electrice. În timpul inspecţiei camerei de tortură, ofiţerii de aplicare a legii au descoperit instrumente de tortură", a anunţat SBU pe Telegram.

Nu este prima dată când forţele ruseşti sunt acuzate de comiterea de crime de război în timpul conflictului din Ucraina. Zeci de mii de presupuse incidente sunt în prezent investigate de poliţie.

În luna octombrie a anului trecut, o presupusă cameră de tortură rusească a fost descoperită în apropiere de Izyum, un oraş din regiunea estică Harkov.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici