Avertisment de călătorie: Furtuna Ciara poate perturba traficul aerian în Marea Britanie

Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află sau vor să călătorească în Marea Britanie că este posibil ca traficul aerian să fie perturbat din cauza furtunii Ciara şi să se înregistreze întârzieri sau anulări ale zborurilor de pe aeroporturile londoneze Heathrow, Gatwick şi City.

5007 afișări
Imaginea articolului Avertisment de călătorie: Furtuna Ciara poate perturba traficul aerian în Marea Britanie

Sursa: Profimedia Images

„Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord că, în conformitate cu datele transmise de autorităţile locale, în cursul zilei de duminică, 9 februarie 2020, teritoriul Marii Britanii va fi afectat de furtuna Ciara. Conform prognozelor, sunt aşteptate precipitaţii şi rafale de vânt cu viteze de până la 96 km/ oră în interiorul insulei şi 128 km/oră în zonele de coastă”, au transmis reprezentanţii MAE, într-un comunicat de presă remis, duminică, MEDIAFAX.

De asemenea, un cod galben de vânt a fost anunţat pentru Scoţia, Irlanda de Nord, nordul Angliei şi nordul Ţării Galilor.

„Din cauza vântului puternic, sunt posibile perturbări ale traficului aerian - întârzieri şi anulări de zboruri pe Aeroporturile londoneze Heathrow, Gatwick şi City. De asemenea, sunt posibile perturbări ale circulaţiei rutiere şi feroviare datorită rafalelor de vânt puternice şi ploilor torenţiale. Se recomandă evitarea transportului feroviar duminică. Informaţii suplimentare, oferite de Biroul meteorologic britanic, sunt disponibile la adresa web: https:/www.metoffice.gov.uk”, potrivit sursei citate.

Românii pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord: +44 20 7602 7328; +44 20 7602 9833; +44 20 7603 6694; +44 20 7602 5193; +44 20 7603 0572; +44 20 7602 2065; ale Consulatului General la Manchester: +44 (0) 161 236 0478; +44 (0) 161 237 5513; +44 (0) 161 236 9687; +44 (0) 161 236 8995; ale Consulatului General la Edinburgh: +44 (0) 131 524 9491, +44 (0) 131 524 9492, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

Totodată, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefoanele de permanenţă ale Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord: + 44 (0) 77 387 16 335; Consulatului General la Manchester: +44 (0) 75 35 604 342; Consulatului General la Edinburgh: +44 (0) 7951 858 445.

MAE mai recomandă consultarea paginilor de Internet http://londra.mae.ro, http://edinburgh.mae.ro, http://manchester.mae.ro, www.meteoalarm.eu, www.mae.ro şi reaminteşte că cetăţenii românii care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (http://www.mae.ro/app_cs) care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici