Avertismentele lui Sarkozy vizează România, Bulgaria şi Grecia, reforma Schengen fiind deja lansată

Reforma acordurilor Schengen cerută de Nicolas Sarkozy este în realitate deja lansată la Bruxelles, iar ameninţările preşedintelui francez reprezintă de fapt "un mesaj de avertisment adresat în special Greciei, Bulgariei şi României", au apreciat diplomaţi europeni.

5447 afișări
Imaginea articolului Avertismentele lui Sarkozy vizează România, Bulgaria şi Grecia, reforma Schengen fiind deja lansată

Nicolas Sarkozy (Imagine: Mediafax foto/AFP)

Nicolas Sarkozy a ameninţat duminică cu ieşirea Franţei din spaţiul european fără frontiere Schengen dacă nu va obţine o reformă de fond, care în realitate este deja în curs la Bruxelles şi vizează să permită consolidarea controalelor în caz de imigraţie masivă.

Această reformă este realizată în tăcere la nivel european, după ce a fost angajată la cererea mai multor ţări, în principal Franţa, Italia şi Germania, în primăvara lui 2011, din cauza afluxului de imigranţi clandestini cu ocazia Primăverii Arabe, în particular tunisieni care veneau în Franţa via Italia.

De atunci, acest dosar complex a fost preluat de Guverne, în detrimentul Comisiei Europene, ale cărei prerogative erau deja limitate în acest domeniu.

Reforma în curs a acestui imens spaţiu de circulaţie fără paşaport - care include 22 dintre statele UE (cu excepţia Marii Britanii, Irlandei, Bulgariei, României şi Ciprului), plus patru ţări asociate, între care Elveţia - conţine două propunei legislative.

"Ceea ce spune Sarkozy este de fapt ceea ce negociem de mai multe luni", a apreciat un diplomat european.

Principala reformă studiată prevede ca, pe viitor şi ca ultim resort, statele Schengen să poată restabili temporar controalele la frontiera cu un alt stat Schengen în cazul unui aflux de imigranţi masiv şi necontrolat. Şi dacă ţara respectivă nu reuşeşte să facă faţă.

La ora actuală, statele pot introduce controale numai în caz de ameninţări teroriste sau în cazul unor mari evenimente, cum sunt summituri ale şefilor de stat sau competiţii sportive.

Noua clauză de restabilire avută în vedere ar fi temporară, pentru o perioadă de şase luni care poate fi prelungită, potrivit ultimelor discuţii.

Pentru a evita recurgerea la această măsură extremă, sunt prevăzute "mecanisme de alertă" şi sunt luate în considerare proceduri de ajutor, pentru a asista ţara europeană care nu îşi poate controla frontiera, înainte de a fi decisă restabilirea controalelor la frontiere.

Cazul cel mai sensibil în prezent este cel al Greciei, criticată pentru incapacitatea sa de a-şi controla frontiera terestră cu Turcia, un punct de intrare pentru circa 200 de imigranţi ilegali pe zi, care încearcă apoi să ajungă în alte state UE. "Această frontieră este deschisă ca poarta unui hambar", a apreciat ministrul austriac de Interne, Johanna Mikl-Leitner, în cursul unei reuniuni cu omologii săi europeni joia trecută.

UE încearcă în particular să convingă Turcia să semneze un acord de readmisie a clandestinilor, dar Ankara cere în schimb facilităţi de viză pentru cetăţenii săi.

Reforma spaţiului Schengen vizează de asemenea să ofere asigurări unor state care, după exemplul Olandei sau Austriei, sunt reticente în ceea ce priveşte aderarea României şi Bulgariei, pe care le consideră insuficient pregătite.

Afirmaţiile lui Sarkozy "sunt un mesaj de avertisment adresat în special Greciei, Bulgariei şi României", pentru ca aceste ţări să acţioneze cu mai multă determinare, a apreciat un diplomat european.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici