Bill Clinton îl critică dur pe Romney şi îl ajută pe Obama să colecteze fonduri de campanie

Fostul preşedinte al Statelor Unite Bill Clinton l-a criticat dur, luni, pe republicanul Mitt Romney, afirmând, în cursul unui eveniment de strângere de fonduri, că politica sa va fi "catastrofală pentru ţara noastră şi pentru lume" dacă îl înfrânge în noiembrie pe Barack Obama.

178 afișări
Imaginea articolului Bill Clinton îl critică dur pe Romney şi îl ajută pe Obama să colecteze fonduri de campanie

Bill Clinton (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Într-o intervenţie în faţa a aproximativ 50 de persoane, care au plătit câte 40.000 de dolari pentru a veni să îi întâlnească pe cei doi preşedinţi la domiciliul unui investitor bogat, în apropiere de Central Park, Clinton l-a salutat pe succesorul său, care are "o politică bună, un bilanţ bun şi a gestionat cât a putut de bine o situaţie dificlă". În opinia sa, "el merită să fie reales".

În schimb, "alternativa ar fi, în opinia mea, catastrofală pentru ţara noastră şi pentru lume", a apreciat Clinton, singurul democrat care a deţinut două mandate consecutive întregi la Casa Albă după al Doilea Război Mondial.

Obama şi Clinton, ale căror relaţii s-au ameliorat de când preşedintele a înfrânt-o pe "Prima Doamnă" Hillary Clinton în alegerile primare democrate din 2008, au participat împreună, luni seara, la o serie de trei reuniuni de colectare de fonduri, cu obiectivul de a colecta cel puţin 3,6 milioane de dolari pentru echipa de campanie a lui Obama şi Partidul Democrat.

La rândul său, Obama, care s-a confruntat vineri cu un revers, cu doar cinci luni înainte de alegeri, odată cu publicarea datelor despre şomaj, a declarat că pe când era Clinton la putere, între 1993 şi 2001, "toată lumea o ducea bine, chiar şi (cei din) clasele superioare, pentru că preşedintele (William) Clinton (...) ştia de ce are nevoie economia".

Criticându-l pe Mitt Romney şi pe liderii Partidului Republican, Obama a apreciat că proiectele lor bugetare sunt "fundamental diferite de experienţa noastră cu privire la creşterea econimiei şi crearea de locuri de muncă" şi i-a acuzat de "absolutism" în materie de respectare a legilor pieţei.

Un loc la spectacolul de gală dat de Bon Jovi a costat 2.500 de dolari.

Obama şi Clinton erau aşteptaţi luni seara la hotelul Waldorf Astoria, pentru a participa la un spectacol de gală susţinut de Bon Jovi pentru 500 de persoane, biletul de intrare costând cel puţin 2.500 de dolari. Celebrul star rock a călătorit la bordul Air Force One împreună cu Obama, de la Washington la New York, potrivit Casei Albe.

Cei doi preşedinţi urmau să meargă ulterior la o sală de spectacole de pe Broadway, pentru un concert la care erau aşteptaţi aproximativ 1.700 de spectatori, care au achitat cel puţin 250 de dolari, potrivit unui oficial din cadrul echipei de campanie a lui Obama, care a făcut această declaraţie sub protecţia anonimatului.

Încasările obţinute în urma acestor evenimente urmau să depăşească 3,6 milioane de dolari. De asemenea, o tragere la sorţi urma să permită unui număr de trei persoane să asiste la spectacolul de gală, la concert şi să îi întâlnească pe Obama şi Clinton în mod gratuit.

Un eveniment similar a permis aproape o dublare a sumelor încasate în mai, la o serată cu Obama acasă la George Clooney, lângă Los Angeles.

Relaţiile dintre Obama şi Clinton au fost marcate de o serie de confruntări în 2007 şi 2008, când Obama a pus-o în dificultate pe Hillary Clinton, în timpul cursei pentru obţinerea învestiturii democrate, înainte să o învingă la un scor strâns, în urmă cu patru ani, pe 3 iunie 2008.

Clinton şi-a asumat de curând un rol sporit în campania de realegere a lui Obama, lăudându-l într-o înregistrare video pentru hotărârea de care a dat dovadă în cursul raidului împotriva lui Osama ben Laden. De asemenea, i-a deschis cercul influenţilor săi donatori.

Colectarea de fonduri se dovedeşte crucială, în Statele Unite, în desfăşurarea campaniilor electorale, ale căror costuri se vor ridica la sute de milioane de dolari, iar Obama a participat la asemenea reuniuni într-un ritm accelerat. Romney pare, până acum, să beneficieze mai mult de pe urma noilor reguli privind finanţarea campaniilor electorale, care au permis unor afaceri să contribuie nelimitat.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici