Bill Clinton nu a prezentat semne de criză cardiacă - VIDEO

Fostul preşedinte american Bill Clinton, care a suferit joi o intervenţie chirurgicalã pe inimă la New York, nu prezenta "semne de criză cardiacă", iar operaţia s-a desfăşurat "fără nicio o problemă", a declarat cardiologul acestuia, Allan Schwartz.

33 afișări
Imaginea articolului Bill Clinton nu a prezentat semne de criză cardiacă - VIDEO

Bill Clinton (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Operaţia s-a desfăşurat fără nicio problemă", a declarat Schwartz într-o conferinţă de presă, în faţa spitalului presbiterian al Universităţii Columbia, unde este tratat Clinton, adăugând că "prognosticul este excelent".

Potrivit lui Schwartz, Clinton "nu a avut o criză cardiacă sau altă afecţiune cardiacă".

Fostul preşedinte american s-a prezentat pentru dureri în piept, dar acestea nu au nimic de a face cu modul de viaţă sau cu regimul său, a precizat medicul, care a declarat că după operaţie, Clinton "s-a ridicat şi a primit vizite din partea familiei sale".

"Este în stare bună şi sperăm că se va putea întoarce acasă mâine", a declarat acesta.

Fostul preşedinte, în vârstă de 63 de ani, a suferit o operaţie de implantare a două stenturi la o arteră coronară, a anunţat joi Douglas Band, un consilier apropiat al acestuia, într-un comunicat.

Această intervenţie îl va face mai puţin vulnerabil în faţa unei crize cardiace în viitor, a insistat Schwartz.

În 2004, Bill Clinton, care a fost cel de al 42-lea preşedinte al Statelor Unite timp de două mandate, între 1993 şi 2001, a suferit un cvadruplu pontaj coronarian pentru eliberarea a patru artere blocate.

Hillary Clinton şi-a amânat plecarea în Arabia Saudită

Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, soţia fostului preşedinte, a părăsit Washingtonul, joi, pentru a-şi vizita soţul în spital la New York.

Hillary Clinton, aşteptată la sfârşitul acestei săptămâni în Qatar şi în Arabia Saudită, unde va participa, duminică, la Doha, la Forumul mondial Islam-Statele Unite, şi-a amânat plecarea cu o zi, până sâmbătă.

Obama l-a sunat pe Bill Clinton

Preşedintele Barack Obama l-a sunat el însuşi pe Bill Clinton după operaţia la care a fost supus pentru a-i ura o refacere rapidă, potrivit unui responsabil al Casei Albe, care a precizat că fostul preşedinte a afirmat că se simte "foarte bine".

Bill Clinton are o viaţă foarte activă în fruntea Fundaţiei care îi poartă numele şi al cărei sediu se află nu departe de Universitatea Columbia, pe strada 125 în cartierul Harlem, la nord-vest de Manhattan.

Emisar al ONU pentru Haiti, fostul preşedinte s-a deplasat în această ţară săptămâna trecută pentru a inventaria situaţia la peste trei săptămâni după seismul puternic de la 12 ianuarie, soldat cu peste 217.000 de morţi şi aproape un milion de persoane rămase fără adăpost.

George W. Bush s-a interesat de sănătatea lui Bill Clinton

Fostul preşedinte George W. Bush, care a fost însărcinat de Barack Obama să coordoneze împreună cu Bill Clinton ajutorul acordat Haiti după seism, "a vorbit cu Chelsea Clinton în această după-amiază şi a fost mulţumit să afle că tatăl său se simte bine şi are moralul ridicat", a anunţat purtătorul său de cuvânt, într-un comunicat, adăugând: "preşedintele Bush aşteaptă cu nerăbdare să îşi reia activitatea alături de prietenul său pentru acordarea de ajutor şi reconstrucţia Haiti".

De când a părăsit Casa Albă în 2001, Bill Clinton a călătorit în întreaga lume pentru a participa la conferinţe foarte bine remunerate şi pentru a multiplica iniţiativele internaţionale în cadrul "Clinton Global Initiative", un forum anual pe care îl organizează la New York, în momentul când are loc Adunarea Generală a Naţiunilor Unite.

Fundaţia sa a încheiat acorduri cu întreprinderi farmaceutice pentru a reduce costurile analizelor medicale şi ale medicamentelor, cu precădere în cadrul tratamentului pentru paludism şi SIDA în ţările aflate în curs de dezvoltare.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici