Cazul celor 39 de cadavre găsite într-un camion în Marea Britanie: Ultimul mesaj trimis de una dintre victime, o tânără de 26 de ani, familiei sale - FOTO

Jurnaliştii de la CNN susţin că au fost contactaţi de o sursă din Guvernul vietnamez, care ar fi fost contactată la rândul său de un bărbat care crede că fiica sa ar fi una dintre cele 39 de persoane decedate, găsite într-un camion din Marea Britanie.

40481 afișări
Imaginea articolului Cazul celor 39 de cadavre găsite într-un camion în Marea Britanie: Ultimul mesaj trimis de una dintre victime, o tânără de 26 de ani, familiei sale - FOTO

Cazul celor 39 de cadavre găsite într-un camion în Marea Britanie

Pham Thi Tra My, în vârstă de 26 de ani, ar putea fi una dintre cele 39 de persoane decedate, găsite într-un camion din Essex, Marea Britanie. Tatăl tinerei a contactat Guvernul vietnamez, după ce ar fi primit mesaje suspecte pe telefon de la fiica sa, scrie CNN

Bărbatul a trimis o cerere urgentă către autorităţile locale din provincia vietnameză Ha Tinh, aflată la o distanţă de peste 300 de kilometri de Hanoi, susţinând că Pham a dispărut după ce a plecat spre Marea Britanie la începutul lunii octombrie, tânără călătorind prin China şi Franţa.

Pham ar fi trimis mesaje pe telefon către mama sa, potrivit lui Hoa Nghiem, un coordonator al unei organizaţii pentru drepturile omului din Hanoi. Pham i-ar fi scris mamei sale că nu poate respira, conform unei capturi de ecran, oferită presei de Nghiem. 

Ambasada Vietnamului în Londra cooperează cu autorităţile din Marea Britanie, după ce mai multe solicitări au fost primite din partea unor „familii vietnameze care cer ajutorul Ambasadei”, pentru a afla dacă rudele lor se numără printre cele 39 de victime, au transmis oficialii printr-un comunicat de presă. 

Forţele de ordine din comitatul britanic Essex au anunţat miercuri descoperirea a 39 de cadavre umane în interiorul unui container al unui camion aflat în parcul industrial Waterglade din Grays, la ora locală 1:40 a.m. (3:40, ora României).

Încă două persoane au fost reţinute

O femeie şi un bărbat au fost reţinuţi în Warrington, nordul Angliei, sub acuzaţiile de trafic de persoane şi omucidere, în cazul celor 39 de cadavre găsite într-un camion din comitatul britanic Essex, relatează site-ul postului CNN.

Citeşte continuarea... 

Conform aceleiaşi surse, autopsiile cadavrelor celor 39 de victime au început vineri, după ce acestea au fost transportate din Portul Tilbury către o morgă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici