Cei 33 de mineri chilieni vor fi aduşi la suprafaţă în a doua jumătate a lui octombrie

Cei 33 de mineri blocaţi de aproape două luni într-o mină din Chile vor fi aduşi la suprafaţă "în a doua jumătate a lui octombrie", mai devreme decât se estimase iniţial, a anunţat vineri ministrul chilian al Minelor, Laurence Golborne.

22 afișări
Imaginea articolului Cei 33 de mineri chilieni vor fi aduşi la suprafaţă în a doua jumătate a lui octombrie

Cei 33 de mineri chilieni vor fi aduşi la suprafaţă în a doua jumătate a lui octombrie

Minerii vor fi aduşi la suprafaţă "în a doua jumătate a lui octombrie", a declarat ministrul în faţa minei San Jose din nordul statului Chile.

"Este un element pozitiv care înseamnă că unele lucruri avansează mai rapid decât era prevăzut", a precizat el.

Inginerii şi autorităţile au susţinut în ultimele săptămâni termenul de "primele zile ale lui noiembrie" pentru aducerea la suprafaţă a celor 33 de mineri - 32 de chilieni şi un bolivian - blocaţi într-o galerie la 700 de metri sub pământ, după accidentul produs la 5 august.

Minerii vor fi aduşi la suprafaţă unul câte unul, într-o nacelă metalică, printr-unul dintre cele trei puţuri de evacuare forate în prezent.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici