Cercetătorii francezi spun că primele cazuri de Covid-19 din Franţa ar putea data din luna noiembrie

Medicii francezi încearcă să identifice „pacientul zero”, iar în studiile lor au identificat cazuri posibile de Covid-19 încă din luna noiembrie a anului trecut, cu două luni înainte de primul caz oficial, scrie NBC News.

5400 afișări
Imaginea articolului Cercetătorii francezi spun că primele cazuri de Covid-19 din Franţa ar putea data din luna noiembrie

Cercetătorii francezi spun că primele cazuri de Covid-19 din Franţa ar putea data din luna noiembrie

O echipă de cercetători din oraşul Colmar din nord-estul Franţei a anunţat săptămâna trecută că a identificat două radiografii pulmonare din 16 şi 18 noiembrie, care prezentau simptome similare cu cele provocate de noul coronavirus.

Dacă această informaţie se confirmă, aceasta este o dovadă că virusul s-a răspândit în Europa cu două luni înainte ca Franţa să declare primele cazuri la 24 ianuarie şi cu mult înainte boala cauzată de noul coronavirus, să fie identificată oficial în China.

Informaţia privind cazurile din noiembrie, vine la o săptămână după ce o echipă separată de oameni de ştiinţă din Paris a stabilit că un pacient a avut coronavirus pe 27 decembrie, acesta fiind până acum cel mai timpuriu caz cunoscut în Europa.

Echipa de cercetători care a identificat cazurile din noiembrie, spune că este extrem de important să avem o cartografiere completă a răspândirii bolii în stadiile iniţiale, pentru a înţelege cum poate fi evitată izbucnirea unui al doilea focar.

Medicii coordonaţi de dr. Michel Schmitt de la Spitalul Albert Schweitzer din oraşul francez Colmar, şi-au petrecut ultimele săptămâni analizând mii de radiografii toracice de la sfârşitul anului 2019.

Oficiali, medicii din oraşul Wuhan au confirmat existenţa unei boli necunoscute, cu simptome asemănătoare cu cele ale pneumoniei, pe data de 31 decembrie 2019, iar pe 7 ianuarie s-a stabilit că aceasta era cauzată de un nou coronavirus.

Serviciile de informaţii americane au obţinut informaţii privind izbucnirea unei crize de sănătate publică în Wuhan în luna noiembrie.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici