Chişinău: Curtea de Apel anulează mandatele de arestare pentru fraţii Mocanu

Curtea de Apel Chişinău a anulat mandatele de arestare emise pe numele fraţilor Roman şi Adrian Mocanu şi a decis punerea lor în libertate, relatează site-ul Unimedia.md.

36 afișări
Imaginea articolului Chişinău: Curtea de Apel anulează mandatele de arestare pentru fraţii Mocanu

Chişinău: Curtea de Apel anulează mandatele de arestare pentru fraţii Mocanu (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Roman şi Adrian Mocanu s-au aflat timp de un an sub protecţia statului român, refugiindu-se pe teritoriul Ambasadei României de la Chişinău.

În urma protestelor de la 7 aprilie, tatăl celor doi fraţi, politicianul Sergiu Mocanu, a fost arestat şi privat de libertate timp de aproape patru luni, fiind învinuit de organizarea şi coordonarea revoltelor de la Chişinău şi tentativă de lovitură de stat.

Fiii lui Sergiu Mocanu, Roman şi Adrian Mocanu, sunt acuzaţi că ar fi bătut un alt tânăr la o discotecă din Chişinău la 10 august.

Ei au fost arestaţi la 20 septembrie şi apoi eliberaţi, urmând să fie plasaţi în arest la domiciliu.

În 25 septembrie, ei au sărit gardul Ambasadei României, solicitând protecţia statului român. Toată familia Mocanu are cetăţenie română din 2005. Sergiu Mocanu susţine că în cazul fiilor săi este vorba despre un dosar politic, făcut la comanda preşedintelui Vladimir Voronin.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici