CIJ respinge un proces pentru genocid intentat de Serbia Croaţiei

Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) a respins marţi un proces pentru genocid intentat de Serbia Croaţiei, apreciind că nu există dovezi că scopul forţelor croate a fost să distrugă fizic populaţia sârbă, relatează postul B92 în pagina electronică.

173 afișări
Imaginea articolului CIJ respinge un proces pentru genocid intentat de Serbia Croaţiei

CIJ respinge un proces pentru genocid intentat de Serbia Croaţiei (Imagine: AFP/ Mediafax foto)

"Chiar dacă s-ar fi dovedit că liderii Croaţiei au avut intenţia de a înlătura populaţia sârbă de pe teritoriul croat, nu există dovezi că scopul lor era distrugerea fizică a acesteia", a subliniat CIJ.

Anterior, Curtea a respins procesul Croaţiei care acuza Serbia că a comis genocid pe teritoriul său în perioada 1991-1995, apreciind că statul croat nu şi-a dovedit acuzaţiile.

Curtea Internaţională de Justiţie, cu sediul la Haga, a apreciat că Zagrebul nu a dovedit că a fost comis genocid, a anunţat preşedintele CIJ, Petr Tomka. El a precizat că CIJ este de acord cu concluziile Tribunalului Haga, care a apreciat că scopul unităţilor sârbe era "să îi îndepărteze cu forţa pe croaţi din părţi ale teritoriului, dar nu să îi distrugă fizic".

Tomak a subliniat de asemenea că Serbia nu poate fi trasă la răspundere pentru acţiuni comise înainte de 27 aprilie 1992, când Republica Federală Iugoslavia, din care făcea parte, a aderat la ONU şi a semnat Convenţia privind prevenirea genocidului. Această prevedere exclude partea procesului croat care se referea la crime de război comise la Vukovar în 1991.

Decizia de marţi, care este finală şi nu poate fi atacată în apel, reprezintă finalul unui proces care datează de 16 ani. Croaţia a dat în judecată Serbia în 1999, iar Serbia a răspuns zece ani mai târziu acuzând Croaţia că a comis genocid împotriva etnicilor sârbi, în timpul şi după Operaţiunea Furtuna din 1995.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici