Cine a fost Evgheni Prigojin. Toate detaliile despre liderul Grupului Wagner, care a ameninţat regimul lui Vladimir Putin

  • Şeful Grupului Wagner a murit într-un accident aviatic în Rusia.
  • Evgheni Prigojin a declarat război conducerii militare a Rusiei în luna iunie, dar rebeliunea a eşuat după doar o zi.
  • Dar cine este Prigojin şi cum a ajuns să conducă o armată privată?
2331 afișări
Imaginea articolului Cine a fost Evgheni Prigojin. Toate detaliile despre liderul Grupului Wagner, care a ameninţat regimul lui Vladimir Putin

Sursa foto: AP / Mediafax Foto

Un avion despre care se spune că îl avea la bord pe Evgheni Prigojin, al cărui grup Wagner a lansat o lovitură de stat eşuată împotriva preşedintelui Vladimir Putin în iunie, s-a prăbuşit în timpul unui zbor de la Moscova la Sankt Petersburg, potrivit oficialilor ruşi.

Cine a fost Evgheni Prigojin

Născut la Sankt Petersburg la data de 1 iunie 1961, Prigojin a petrecut nouă ani în închisorile sovietice pentru infracţiuni precum jaf şi fraudă. A fost eliberat în 1990 şi şi-a lansat o carieră ca furnizor de mâncare în oraşul său natal. A început cu un stand de hotdogi. Se crede că l-a întâlnit în această perioadă pe Putin, pe atunci consilier de top al primarului din Sankt Petersburg.

Prigojin a început rapid să acumuleze influenţă în industria ospitalităţii înainte de a atrage atenţia lui Putin. În momentul în care Putin a ajuns la cele mai înalte niveluri ale guvernului rus, Prigojin a ajutat la servirea dineelor de stat, cum ar fi cel organizat în 2006 cu preşedintele de atunci George W. Bush, ceea ce i-a adus porecla de "bucătarul lui Putin". Mai recent, el a glumit că "măcelarul lui Putin" ar fi mai potrivit.

În 2014, Prigojin a fondat Grupul Wagner, o companie militară privată ai cărei luptători au fost trimişi în sprijinul aliaţilor Moscovei în ţări precum Siria, Libia şi Republica Centrafricană. Statele Unite au sancţionat gruparea şi au acuzat-o de atrocităţi, ceea ce Prigojin a negat.

PrigoJin a recunoscut că a fondat şi a finanţat Internet Research Agency, o companie despre care Washingtonul spune că este o "fermă de troli" care s-a amestecat în alegerile prezidenţiale americane din 2016. În noiembrie 2022, el a declarat că a intervenit în alegerile din SUA şi că va face acest lucru din nou.

Ce este Grupul Wagner

Grupul Wagner este o organizaţie de mercenari militanţi care au lucrat alături de armata rusă în timpul invaziei ţării în Ucraina. Originile Grupului Wagner par să fie din 2014, când a izbucnit conflictul dintre Ucraina şi Rusia cu privire la Peninsula Crimeea şi zona Donbasului. Prigojin a declarat pe reţelele de socializare că a căutat să construiască un grup de luptători care să apere interesele ruse în regiune. Grupul a fost legat de conflictele din Libia, Siria şi alte câteva ţări africane.

Forţa paramilitară a cunoscut o creştere explozivă în timpul războiului din Ucraina, având zeci de mii de luptători sub control. În calitate de şef al Grupului Wagner pe tot parcursul conflictului, Prigojin s-a confruntat frecvent cu liderii militari ruşi. El a publicat videoclipuri care contrazic naraţiunea rusă privind o operaţiune militară fără probleme. El susţine adesea că forţele sale au condus lupta în Ucraina, punând în acelaşi timp la îndoială competenţa armatei ruse. În luna mai, el a înregistrat un videoclip alături de cadavre în uniformă, înjurând liderii pentru lipsa de pregătire.

Rebeliunea lui Prigojin împotriva lui Putin

Evgheni Prigojin şi Grupul Wagner au provocat unde de şoc în întreaga lume atunci când au încercat prima lovitură de stat în Rusia după trei decenii.

După ce a acuzat conducerea militară a ţării sale de "uciderea a zeci de mii de soldaţi ruşi" ca urmare a invaziei dezastruoase din Ucraina, Prigojin a lansat, pe 23 iunie, un marş îndrăzneţ asupra Moscovei pentru a-i "pedepsi" pe ministrul Apărării şi pe şefii armatei.

Însă, după ce a preluat controlul asupra sediilor guvernului şi al armatei din Rostov şi a fost atacat la Voronej, insurecţia a fost oprită la 200 km de Moscova, Prigojin fiind aparent de acord să plece în exil în Belarus, iar luptătorii săi s-au retras.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici