CJUE a stabilit că reforma justiţiei din Polonia încalcă legislaţia europeană

Anumite prevederi ale reformei justiţiei din Polonia, realizată de Guvernul de la Varşovia în 2017, prin care vârsta de pensionare a judecătorilor a fost redusă, încalcă legislaţia europeană, a stabilit marţi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, potrivit site-ului agenţiei Reuters.

467 afișări
Imaginea articolului CJUE a stabilit că reforma justiţiei din Polonia încalcă legislaţia europeană

CJUE a stabilit că reforma justiţiei din Polonia încalcă legislaţia europeană

Hotărârea instanţei reprezintă o înfrângere usturătoare pentru formaţiunea eurosceptică Dreptate şi Justiţie, aflată la guvernare în Polonia, care este angrenată într-o dispută cu Comisia Europeană pe tema reformei justiţiei. Executivul UE susţine că reforma subminează independenţa justiţiei.

În 2017, formaţiunea Dreptate şi Justiţie a adoptat o lege prin care vârsta de pensionare a judecătorilor şi procurorilor a fost redusă, inclusiv a membrilor Curţii Supreme, în mod diferenţiat în funcţie de sex.

De asemenea, ministrul Justiţiei, un post ocupat de o persoană numită politic, a primit puterea de a prelungi durata mandatului judecatorilor dincolo de vârsta de pensionare.

"(Polonia) ... nu şi-a îndeplinit obligaţiile în temeiul legislaţiei UE, în primul rând, prin stabilirea unei vârste diferite pentru bărbaţii şi femeile care au fost judecători sau procurori publici în Polonia şi, în al doilea rând, prin reducerea vârstei de pensionare a judecătorilor, iar în acelaşi timp conferind ministrului Justiţiei puterea de a extinde perioada de activitate a acestor judecători". a explicat Curtea de Justiţie a UE.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici