Clotilde Reiss a fost eliberată condiţionat

Tânăra de naţionalitate franceză Clotilde Reiss, arestată în Iran pentru că ar fi participat la manifestaţiile postelectorale, a fost reliberată condiţionat duminică seara, după mai mult de şase săptămâni de detenţie la Teheran.

34 afișări
Imaginea articolului Clotilde Reiss a fost eliberată condiţionat

Clotilde Reiss a fost eliberată condiţionat (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Franţa a acceptat să plătească o cauţiune şi condiţia ca tânăra în vârstă de 24 de ani să fie "găzduită" la ambasada Franţei la Teheran, pe perioada în care justiţia iraniană se va pronunţa privind acuzaţiile împotriva sa. Clotilde Reiss "rămâne sub control judiciar", a declarat ministrul Afacerilor Externe, Bernard Kouchner.

Eliberarea sa devenise o prioritate pentru diplomaţia franceză, în contextul deja dificil al relaţiilor dintre Franţa şi Iran. Acesta este marcat de dosarul nuclear iranian şi de îndoielile exprimate de Paris privind realegerea preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad la 12 iunie.

Şeful statului francez, Nicolas Sarkozy, a cerut din nou, duminică, "să se pună capăt cât mai repede procedurilor judiciare împotriva lui Clotilde Reiss", întrucât Parisul apreciază că tânăra femeie este nevinovată şi că împotriva ei nu poate fi formulată nici o acuzaţie.

Parisul recunoaşte că a cerut ajutorul statelor care ar fi putut avea o "influenţă" asupra Iranului pentru a obţine această eliberare, şi menţionează în special sprijinul Siriei, principalul aliat al Teheranului în lumea arabă.

Nicolas Sarkozy "mulţumeşte statelor Uniunii Europene şi altor state prietene, precum Siria, pentru solitaritatea şi sprijinul pe care ni l-au adus şi vor continua să ni-l aducă", a declarat preşedinţia franceză.

Siria a fost menţionată în mod special în acest context, după ce Franţa a obţinut marţi eliberarea lui Nazak Afshar, o angajată franco-iraniană a ambasadei sale, arestată tot pentru participarea la manifestanţiile postelectorale.

Nazak Afshar

Potrivit autorităţilor franceze şi apropiaţilor lui Clotilde Reiss, tânăra este în stare bună de sănătate. "Este sănătoasă şi are moralul ridicat", a declarat preşedinţia franceză. "Am găsit-o în stare bună, era foarte fericită", a declarat tatăl acesteia, Remi Reiss, care a vorbit cu fiica sa la telefon, la scurt timp după eliberarea acesteia.

"Este un moment important pentru noi, după o lună şi jumătate de absenţă. Acum vom putea acţiona în vederea eliberării sale definitive", a adăugat Remi Reiss.

Tânăra, lector de limba franceză la universitatea din Ispahan, în centrul Iranului, este acuzată că ar fi participat la manifestaţiile care au urmat alegerilor de la 12 iunie şi că ar fi strâns informaţii şi ar fi "încurajat revoltele", potrivit justiţiei iraniene.

Şeful diplomaţiei a confirmat duminică achitarea unei cauţiuni de către autorităţile franceze, fără a dezvălui suma. Aceasta se ridică la "câteva sute de mii de euro", a declarat la sfârşitul săptămânii tatăl tinerei.

Nazak Afshar a plătit la rândul său o garanţie financiară pentru a fi pusă în libertate, garantând cu apartamentul său din Teheran.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici