Condoleezza Rice, preferată de alegătorii republicani pentru a candida la postul de vicepreşedinte

Alegătorii republicani o preferă pe Condoleezza Rice pentru a fi candidată la postul de vicepreşedinte american, în cadrul alegerilor prezidenţiale din noiembrie, potrivit unui sondaj CNN, citat de cotidianul The Independent în ediţia electronică de vineri.

47 afișări
Imaginea articolului Condoleezza Rice, preferată de alegătorii republicani pentru a candida la postul de vicepreşedinte

Condoleezza Rice (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Rice, care a deţinut funcţiile de consilier pentru Securitate Naţională şi secretar de Stat în timpul preşedinţiei lui George W. Bush, a fost votată pentru candidatura la postul de vicepreşedinte de 26 la sută dintre participanţii la sondaj. Ea este urmată de Rick Santorum (21 de procente), care a abandonat recent cursa pentru desemnarea candidatului republican la funcţia de preşedinte.

Pe locul al treilea s-au clasat, la egalitate, senatorul de Florida Marco Rubio şi guvernatorul statului New Jersey, Chris Christie, cu 14 procente fiecare.

Rubio a afirmat însă recent că ar refuza să candideze la postul de vicepreşedinte, deşi el ar aduce un avantaj candidatului la preşedinţie, datorită originilor sale cubaneze, care ar atrage electoratul hispanic.

Condoleezza Rice ar atrage la rândul său electoratul feminin şi afroamerican, însă numele său nu a fost menţionat prea des pentru o candidatură. Mai des sunt menţionaţi Paul Ryan, preşedintele Comisiei de Buget din Camera Reprezentanţilor, cotat cu 8 procente în sondajul CNN, şi guvernatorul de Louisiana, Bobby Jindal (5 la sută).

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici