Coronavirusul şi ce mai rămâne din raporturile internaţionale de putere

  • Cine sunt protagoniştii şi oportuniştii crizei?
  • Concluziile unui exerciţiu desfăşurat recent în SUA despre cum influenţează epidemiile relaţiile internaţionale şi raporturile de forţe.
  • COVID-19 va influenţa structurile de securitate.
710 afişări
Imaginea articolului Coronavirusul şi ce mai rămâne din raporturile internaţionale de putere

Coronavirusul şi ce mai rămâne din raporturile internaţionale de putere

Crizele pot fi şi oportunităţi, cum spune un dicton, chinez desigur. Dar nu pentru toată lumea şi nu în egală măsură. Unele societăţi reacţionează mai bine, altele mai puţin. Unele beneficiază de autorităţi mai competente, altele sunt la mâna norocului. Unele economii rămân funcţionale, altele se scufundă. Crizele creează solidarităţi neaşteptate, dar nu pun stop conflictelor sau diferendelor internaţionale decât în măsura în care e nevoie de o pauză pentru reevaluări.
Criza curentă a coronavirusului este şi ea în această logică, a creării unui nou cadru al raporturilor internaţionale. Globalizarea e un motiv invocat pentru răspândirea pandemiei. Dar nu e singurul. Lupta pentru influenţă, pentru primatul modelului economic şi politic este un alt argument. SUA, China sau Rusia? Pe cine favorizează criza coronavirusului?

Pot influenţa epidemiile relaţiile internaţionale şi raporturile de forţe? Ce spun concluziile unui exerciţiu desfăşurat recent în SUA?

Desigur. Crizele produc pierderi inegale care, exploatate, pot crea avantaje uneia sau alteia dintre părţi. Uneori aceste pierderi sunt cuantificabile direct economic sau financiar, alteori este vorba doar de o percepţie că lumea se schimbă.

Exerciţiile privind gestionarea unei epidemii majore au avut loc periodic, dar pentru prima dată s-a făcut, la sfârşitul anului trecut, o legătură directă între o criză medicală şi o reaşezare geo-strategică. Ea a fost realizată printr-un exerciţiu destinat înalţilor oficiali americani, organizat de către specialişti din cadrul Programului de Studii pentru Sănătatea Globală din Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale / Center for Strategic and International Studies Global Health Security program şi cercetători de la Johns Hopkins Center for Health Security.

Deşi a urmărit, mai ales, modul de gestionare a crizei din punct de vedere medical, câteva învăţăminte au fost revelatoare şi pentru un cadru mai larg, al relaţiilor internaţionale:

● Globalizarea are un efect neaşteptat în problematica gestionării epidemiilor. E mai uşor de declanşat şi de răspândit o pandemie şi mult mai greu de oprit;

● Epidemiile din perioada prezentului sunt cele din familia coronavirus (SARS, MERS), de aceea scenariul s-a bazat pe un virus de acest tip (alegere ce s-a dovedit exactă), pe o eliberare accidentală din laborator (din nefericire, în realitate, s-a întâmplat diferit, ceea ce a amânat luarea măsurilor), pe o rată a mortalităţii de 3,125%  (prognoză foarte apropiată cu cea înregistrată în actuala criză) şi pe o rată mare de transmisibilitate;

● S-a presupus (corect) că primele măsuri pe care le vor lua statele vor fi cele de limitare a răspândirii virusului, prin alerte de călătorie şi blocarea graniţelor;

● S-a demonstrat, pe timpul exerciţiului, că acestea vor fi tardive, virusul deja fiind transmis pe coridoarele aeriene rămase deschise sau prin contacte directe între oameni (ceea ce s-a şi întâmplat);

● S-a presupus, iarăşi corect, că blocajele infrastructurii vor afecta cooperarea internaţională şi comerţul. Sunt măsuri care se iau uşor, dar se implementează şi se menţin greu, creează fricţiuni între state, cu consecinţe ulterioare;

● Printre măsurile de răspuns ale statelor, s-au propus şi simulat decizii de stimulare fiscală şi monetară pentru calmarea tranzacţiilor financiare şi menţinerea funcţionării sistemului bancar. Micşorarea dobânzilor a fost una dintre ele, ceea ce se întâmplă şi în criza reală;

● S-a presupus că durata crizei propriu-zise va fi de trei luni, perioadă în care se va obţine vaccinul şi se vor elabora tratamentele necesare. Coroborat cu ceea ce se întâmplă în realitate, o concluzie a fost că ea va fi extinsă până la un an de zile, datorită nevoilor de testare şi implementare. Termenul a fost asumat şi în plan real de către oficialii SUA din domeniul sănătăţii;

● Făcând o paralelă între concluziile exerciţiului şi primele lecţii învăţate din criza în curs, au rezultat următoarele:

1. Măsurile timpurii şi preventive sunt critice. La fel şi cooperarea internă şi internaţională între cetăţeni, companii, state, guverne. Sănătatea ar trebui să fie prioritate fără graniţe politice, nici în interiorul, nici în exteriorul statelor;

2. Comunicarea publică este extrem de importantă. Dar şi încrederea în comunicatori, în state, în executive. Ea permite menţinerea ordinii publice, a respectării măsurilor. Dar ea poate fi fragilizată de dezinformare, de amestecuri externe, de mesajele incomplete, politizate, stângace, ale autorităţilor. În perioade de criză, încrederea în autorităţi este extrem de importantă, dar şi fragilă în acelaşi timp. Campaniile de dezinformare, gen promovarea anti-vaccinării, pot provoca foarte mult rău. Desfăşurarea crizei, suprapusă pe perioade electorale, poate permite inducerea de mesaje politice contradictorii care frânează gestionarea ei;

3. Cooperarea internaţională este fundamentală. Virusul nu ţine cont de graniţe şi nu poate fi blocat la punctele de frontieră. Dar măsurile care se iau încearcă acest lucru. Şi au consecinţe în relaţiile dintre state, contribuie la mărirea neîncrederii internaţionale. Statele îşi trimit acuze reciproce, se ameninţă. În acest proces, organizaţiile internaţionale sunt captive în încercarea lor de neutralitate. Cum este Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Şi incapabile de a se face ascultate. Alte organizaţii, cum este Uniunea Europeană, încep să fie acuzate că măsurile luate favorizează pe unii sau pe alţii dintre membri. Sensibilităţile naţionale devin evidente. Acuzele se extind în domeniul cooperării privind de schimbul de informaţii.

Şi toată lumea pierde. Şi scena politică internaţională se reaşază.

Concluziile finale ale exerciţiului au fost:

●  pe plan intern, în SUA - liderii politici din ambele partide, dar în special actuala Administraţie, nu au considerat problemele sănătăţii ca o prioritatea de securitate naţională, iar, treptat, oficialii şi specialiştii domeniului şi-au pierdut locurile de reprezentare în structurile de consiliere în comitetele de apărare şi securitate;

● pe plan extern – deşi sunt organisme internaţionale pe domeniu, deşi există structuri comune economice şi de securitate, statele tind să ia preponderent decizii naţionale în caz de criză, cooperarea revenind de-abia după ce se dă de greu şi apar blocaje.

Ulterior, realizatorii exerciţiului au concluzionat, după primele săptămâni ale crizei europene şi din SUA, că, paradoxal, faptul că aceasta a debutat în China a reprezentat un mare avantaj pentru gestionarea ei ulterioară. Beijingul a avut mijloacele ştiinţifice, tehnologice şi umane de a interveni în forţă, chiar dacă a avut frâna trasă la început, modelând modul în care criza poate fi gestionată şi de către celelalte ţări. Intervenţia dură a limitat şi extinderea virusului în această etapă.

Ce s-a întâmplat ulterior, însă, demonstrează că s-au ignorat o parte din aceste lecţii. Europenii au acţionat neunitar, în SUA criza a fost considerată ca fiind adusă de „străini”, Trump a omis să informeze UE şi statele din Spaţiul Schengen că SUA vor lua măsuri de izolare şi pentru blocarea traficului aerian dinspre Europa, virusul COVID-19 a devenit „virusul chinezesc” sau „virusul Wuhan”.

Iar Rusia şi China şi-au adus aminte că au ceva de împărţit cu SUA şi NATO, iar situaţia curentă oferă oportunităţi.

Cine sunt protagoniştii şi oportuniştii crizei?

Epidemia deja schimbă unele din raporturile internaţionale de putere. Incapacitatea unor instituţii naţionale financiare importante din SUA şi Europa de a calma pieţele a dus la cea mai mare scădere a burselor de după 1987.

În general, SUA erau motorul care oferea energie lumii occidentale pentru a trece peste acest gen de încercări periodice. Abordarea actualei administraţii a fost însă una izolaţionistă, chiar faţă de partenerii europeni. Virusul nu respectă, însă, graniţele sau barierele naturale, iar specialiştii consideră că nici răspunsurile pentru rezolvarea crizei nu ar trebui închise în interiorul statelor individuale.

Blamarea celorlalţi, cum se întâmplă în discursurile unor politicieni, inclusiv occidentali, nu ajută nici ea. Ignorarea parteneriatelor la vremea acestei crize ar putea avea consecinţe la următoarea.

Criza este în curs, dar nu e deloc clar cum va arăta lumea după ce pandemia va fi declarată învinsă. Aproape cert, nu va mai fi aceeaşi. Schimbările vor fi profunde, chiar dacă multe vor fi doar la nivelul percepţiilor. Dar, aşa cum arată gestionarea acestei crize, în care percepţia de pericol este infinit mai mare decât pericolul propriu-zis, e de ajuns ca să se schimbe şi echilibrele fizice, economice, politice, chiar şi militare. Tranşeele din războaiele clasice au fost înlocuite cu competiţia după remedii farmaceutice, capacitatea de a funcţiona online, menţinerea echilibrelor financiare, păstrarea tonusului comun, încurajarea inovaţiei sociale. După cum acţionează în prezent, guvernul chinez pare a fi conştientizat faptul că dictonul privind sămânţa de oportunitate dintr-o criză provine din această ţară.

China se află deja cu o etapă în faţă în gestionarea crizei. Aceasta îi oferă avantajul de a putea profita de orice măsură greşită făcută de statele care încă se luptă cu coronavirusul. Pentru preşedintele Xi Jinping, criza poate fi o oportunitate. Pentru consolidarea puterii sale interne, unde, teoretic, în anul 2022 ar fi trebuit să se producă transferul de putere, pentru consolidarea influenţei Chinei pe plan internaţional. O carte publicată la sfârşitul lunii februarie, în mai multe limbi internaţionale, arată cum a învins China în „războiul popular” împotriva epidemiei, „sub conducerea Partidului Comunist Chinez şi a tovarăşului Xi Jinping”. Vizita preşedintelui chinez în Wuhan marchează începutul utilizării oportunităţilor create de criză.

În Rusia, preşedintele Vladimir Putin a părut decis să utilizeze criza pentru a obţine o mai bună poziţionare naţională pe piaţa petrolului, sau pentru a întări varianta rămânerii sale la putere şi după încheierea actualului mandat. Cele două paliere de acţiune au fost unite în „Lunea cea Neagră” / „Black Monday”, ziua în care OPEC nu a putut convinge Rusia asupra măsurilor de limitare a vânzărilor de petrol, dar şi ziua în care Putin a anunţat că e posibil să rămână la putere şi după 2024. Mult, mult după această dată, până în 2036.

Motivele lipsei un acord cu OPEC nu rezidă doar din nevoia Rusiei de valută, ci şi din presiunea financiară suplimentară pusă pe SUA, ale cărei exporturi petroliere sunt descurajate datorită preţului mare de exploatare. Preţul scăzut al resurselor energetice reprezintă şi un cadou oferit aliatului chinez.

În ceea ce priveşte schimbările constituţionale din Rusia, acestea au părut, iniţial, a oferi, o platformă pentru un echilibru mai mare al puterilor în stat, cu un parlament întărit, cu un  preşedinte cu puteri reduse întrucâtva, cu un preşedinte al Consiliului de Stat în căutarea spaţiului de autoritate.

Criza actuală pare a fi oferit ocazia de a se renunţa la scrupulele anterioare, oricum scenariul era pentru o conducere cu un lider puternic, ce rost mai are să căutăm un înlocuitor când există originalul.

Iar în Rusia, criza pare să nu existe. Numărul de cazuri este foarte scăzut, ţinând cont de diversitatea etnică şi socială, de porozitatea graniţelor. Chiar dacă scenariile care circulă privind sub-raportarea acestor cazuri sunt adevărate, realitatea cu care se lucrează este una în care statul gestionează foarte bine situaţia şi nu apelează la măsurile luate de statele europene şi SUA, cu efecte atât de dure în plan financiar sau economic.

Această abordare pune Rusia tot într-o etapă defazată faţă de ceea ce se întâmplă în restul lumii în gestionarea epidemiei. Oferindu-i spaţiu de manevră pentru specularea oportunităţilor create de situaţie.

Deja se discută despre faptul că un membru al G7, Italia, va ieşi slăbit din această criză şi îşi va justifica mai greu prezenţa în acest club unde, oricum, era la nivelul „cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă”. Moscova, exclusă din G8 acum câţiva ani, după anexarea Crimeei, nu a ascuns niciodată că locul său este printre cei mari şi va revendica revenirea. Poate chiar cu votul Italiei, care i-a fost suporter şi în perioada pre-criză.

Criza de coronavirus este, în primul rând, despre milioane de oameni care îşi văd tulburat şi ameninţat echilibrul familial şi individual. Dar este şi despre reaşezări geopolitice, despre interese naţionale, despre spaţii de influenţă. Primii au nevoie de medicamente şi vaccinuri, celelalte, de oportunităţi. Speranţa este ca pierderile din prima categorie să nu fie utilizate pentru a potenţa cea de-a doua.

Efecte pentru structurile de securitate?

Deocamdată este hazardat de făcut prognoze. Este, însă destul de clar faptul că va fi nevoie de bani, de foarte mulţi bani. Pe care numai statul / statele îi poate / pot oferi în cantităţile necesare. Şi de o bună utilizare a acestora. În vremuri de criză, nevoile se multiplică şi priorităţile sunt extrem de importante.

Economia va trebui să funcţioneze, de aceea alte sectoare ar putea fi înregistrate la capitolul „victime”. Una din acestea ar putea fi bugetele militare naţionale sau ale structurilor de securitate. În funcţie de poziţionarea geostrategică, mai aproape sau mai departe faţă de potenţialele ameninţări, o serie de state ar putea decide să transfere bani din această zonă către nevoi mai presante.

Refacerea economică va necesita luni, poate chiar ani. La acel moment, probabil, se va vedea cum funcţionează unitatea la nivelul alianţelor internaţionale de securitate. Dacă statele care vor trece prin criză în condiţii mai bune, beneficiind de rezerve financiare pentru etapa de reconstrucţie a economiei, vor fi dornice să le sprijine şi pe celelalte. Inclusiv în  bugetele militare comune, sau în angajamentele bilaterale de securitate.

Să sperăm că acest lucru se va întâmpla.

Articolul este scris de Laurenţiu Sfinteş, fost diplomat militar, cu  misiuni externe în Canada, Bosnia şi Herţegovina, Danemarca, Federaţia Rusă şi Iordania. Autorul este membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti

Sursă foto: Hepta

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici