Creşte îngrijorarea la nivel mondial. Iranul dezinstalează 27 de camere de supraveghere de pe siturile nucleare din ţară

Şeful agenţiei ONU pentru controlul nuclear a declarat joi că Iranul îndepărtează 27 de camere de supraveghere de pe siturile nucleare din ţară, crescând astfel riscul ca inspectorii săi să nu poată urmări progresele Teheranului, care se apropie mai mult ca oricând de nivelul de îmbogăţire a uraniului pentru arme.

1036 afișări
Imaginea articolului Creşte îngrijorarea la nivel mondial. Iranul dezinstalează 27 de camere de supraveghere de pe siturile nucleare din ţară

Rafael Mariano Grossi, directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, a făcut aceste comentarii în cadrul unei conferinţe de presă convocate brusc la Viena, scrie AP.

Grossi a declarat că această mişcare reprezintă o "provocare serioasă" pentru eforturile agenţiei, avertizând că în trei-patru săptămâni nu va putea menţine o "continuitate a informaţiilor" despre programul iranian.

"Aceasta ar fi o lovitură fatală" pentru negocierile privind acordul nuclear al Iranului cu puterile mondiale, a declarat Grossi.

Iranul nu a recunoscut imediat că a îndepărtat camerele de luat vederi, deşi a ameninţat miercuri că va lua mai multe măsuri în contextul unei crize care durează de un an şi care ameninţă să se extindă în noi atacuri în Orientul Mijlociu.

Grossi a declarat că astfel ar mai rămâne "vreo 40 şi ceva" de camere în Iran. Printre locaţiile în care vor fi scoase din funcţiune camerele se numără instalaţia subterană de îmbogăţire nucleară Natanz, precum şi instalaţia din Isfahan, a declarat Grossi.

"Ne aflăm într-o situaţie foarte tensionată, negocierile privind acordul nuclear fiind la un nivel scăzut", a adăugat Grossi. "Acum adăugăm acest lucru la tablou; după cum puteţi vedea, nu este unul foarte frumos".

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici