Datele cutiei negre care a înregistrat conversaţiile din cabina piloţilor MH17 sunt intacte. Experţi britanici au început să extragă datele

Cutia neagră care a înregistrat sunetele din cabina piloţilor zborului MH17, prăbuşit în Ucraina joi, nu prezintă nicio alterare, iar datele pe care le conţine sunt intacte, au anunţat miercuri anchetatorii olandezi. Experţi din cadrul Biroului britanic de anchetă AAIB au început miercuri după-amiaza să extragă datele din cele două cutii negre ale avionului.

2204 afișări
Imaginea articolului Datele cutiei negre care a înregistrat conversaţiile din cabina piloţilor MH17 sunt intacte. Experţi britanici au început să extragă datele

Datele cutiei negre care a înregistrat conversaţiile din cabina piloţilor MH17 sunt intacte

"Cutia neagră era avariată, dar memoria era intactă şi nu s-a găsit vreo dovadă sau semn că a fost alterată", a anunţat într-un comunicat Biroul olandez pentru Securitate (OVV), care va coordona ancheta asupra avionului aparţinând companiei Malaysia Airlines doborât în Ucraina.

Experţi britanici au început să extragă date din cutiile negre ale zborului MH17

Experţi din cadrul Biroului britanic de anchetă AAIB au început miercuri după-amiaza să extragă datele din cele două cutii negre ale avionului care efectua zborul MH17 şi care s-a prăbuşit joi în estul Ucrainei doborât de o rachetă, a anunţat Ministerul britanic al Transporturilor, relatează AFP.

Biroul britanic pentru anchete asupra accidentelor aeriene - AAIB - "este pe cale să extragă date care vor alimenta ancheta internaţională", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului britanic al Transporturilor.

Cele două cutii negre ale avionului malaezian au fost transferate de către anchetatori din cadrul Biroului olandez pentru Securitate (OVV) AAIB, la Farnborough, la sud-vest de Londra, a anunţat anterior ministerul într-un comunicat.

Cutiile negre, care permit înregistrarea conversaţiilor din cabina piloţilor şi datele tehnice de zbor, vor fi examinate una după cealaltă.

"Ei cred că această operaţiune ar putea să dureze 24 de ore în cazul fiecărei cutii în parte. Acest lucru ar putea necesita mai mult sau mai puţin timp în cazul în care cutiile sunt avariate", a adăugat ministerul.

AAIB anunţă pe site că rolul său este să determine cauzele accidentelor, "dar nu să stabilească responsabilităţile".

Într-o a doua fază, analizarea informaţiilor conţinute de aceste înregistrări de zbor "ar putea să necesite mai multe săptămâni", a anunţat OVV, care conduce ancheta internaţională asupra cauzelor catastrofei în care au murit 298 de persoane.

"În cazul în care ancheta dezvăluie activităţi criminale sau teroriste, aceste informaţii vor fi transmise ulterior autorităţilor vizate", a adăugat OVV.

În total 24 de persoane fac parte din echipa internaţională de anchetatori, în care sunt reprezentate Ucraina, Malaysia, Australia, Franţa, Germania, Statele Unite, Marea Britanie şi Rusia, dar şi Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (ICAO).

Cutiile negre - care au de fapt culoarea portocaliu - au fost predate de către rebeli proruşi, în noaptea de luni spre marţi, unor experţi malaezieni care le-au predat, la rândul lor, olandezilor.

Totuşi, este puţin probabil ca ele să poată furniza înregistrări ce ar permite identificarea originii tirului de rachetă care a doborât avionul malaezian.

Guvernul de la Kiev a dat asigurări că ucrainenii nu au fost implicaţi în manipularea cutiilor negre ale avionului Boeing 777. "Cutiile negre au fost prezentate ucrainenilor, dar (..) nu s-au aflat nici măcar un singur minut sub controlul ucrainenilor", potrivit unui comunicat.

 

Avionul de tip Boeing 777 malaezian care asigura o legătură Amsterdam-Kuala-Lumpur probabil a fost doborât cu o rachetă trasă dintr-o zonă controlată de către rebeli proruşi susţinuţi de Rusia, potrivit Satelor Unite.

Cutiile negre permit înregistrarea conversaţiilor din cabina piloţilor şi datele tehnice ale zborului. Însă este puţin probabil ca ele să furnizeze informaţii care să permită identificarea originii tirului care a doborât avionul malaezian.

Potrivit unor oficiali de rang înalt din cadrul serviciilor americane de informaţii, zborul MH17 ar putea să fi fost doborât "din greşeală" de către separatişti proruşi prost antrenaţi.

Biroul britanic pentru anchetarea accidentelor aeriene (AAIB) este însărcinat să determine cauzele acestei drame, analizând înregistrările sunetelor din cabină.

"Datele din cutia neagră au fost transferate şi conţin informaţii valide despre zbor", a dat asigurări OVV, subliniind că acestea urmează să fie analizate.

Echipa va începe să examineze joi cea de a doua curie neagră, care a înregistrat datele tehnice ale zborului. "Acest lucru va permite să se afle dacă această cutie neagră conţine informaţii pertinente, caz în care datele din cele două cutii negere vor fi combinate", a precizat OVV.

Echipa internaţională de anchetatori este alcătuită din 24 de persoane care provin din Ucraina, Malaezia, Australia, Franţa, Germania, Statele Unite, Marea Britanie şi Rusia, dar şi din cadrul Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale (ICAO).

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici