Decizia luată de Moscova după ce Bulgaria a cerut retragerea unui presupus spion rus

Administraţia de la Moscova a expulzat un diplomat bulgar, acţiune luată în replică la cererea Sofiei de retragere din Bulgaria a unui diplomat rus suspectat de spionaj, a anunţat Ministerul bulgar de Externe, potrivit agenţiei de ştiri Reuters.

2690 afişări
Imaginea articolului Decizia luată de Moscova după ce Bulgaria a cerut retragerea unui presupus spion rus

Decizia luată de Moscova după ce Sofia a cerut retragerea unui presupus spion rus

Ambasadorul bulgar la Moscova, Atanas Krastin, a fost informat că unul dintre membrii reprezentanţei diplomatice va trebui să părăsească Rusia în termen de 24 de ore, în conformitate cu protocolul diplomatic, a transmis MAE de la Sofia, precizând că Moscova a citat "principiul reciprocităţii" în privinţa acestei acţiuni.

Sofia a cerut Moscovei în luna octombrie să retragă un diplomat rus, după ce procurorii bulgari au indicat că acesta ar fi fost implicat în acţiuni de spionaj. De asemenea, Bulgaria a refuzat să acorde viză de intrare noului ataşat militar rus.

Bulgaria, un aliat fidel al Moscovei în perioada comunistă, este stat membru al NATO şi al Uniunii Europene, dar păstrează legături culturale şi istorice strânse cu Rusia, care rămâne cel mai mare furnizor al său de energie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici