Doi morţi în urma unei explozii, în capitala provinciei Kosovo

Două persoane au fost ucise şi alte 11 au fost rănite într-o explozie produsă luni dimineaţă într-un cartier cu magazine, din centrul capitalei provinciei separatiste sârbe, Kosovo, a declarat o sursă din cadrul poliţiei, citată de Reuters.

3 afișări

Un martor ocular a povestit că a auzit o explozie puternică, ce a spart vitrinele şi a avariat faţadele a circa zece magazine de pe bulevardul Bill Clinton. O clădire s-a prăbuşit parţial.

"Avem doi morţi", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Veton Elshani. El a adăugat că alte 11 persoane au fost transportate la spital, pentru a primi îngrijiri medicale.

Cauza exploziei rămâne, deocamdată, necunoscută, dar incidentul s-a produs pe fondul tensiunilor crescânde din rândul majorităţii albaneze din Kosovo, care doreşte independenţa provinciei faţă de Serbia.

Teritoriul provinciei este administrat de ONU şi patrulat de NATO din 1999, când Alianţa Nord-Atlantică a efectuat bombardamente menite să pună capăt atrocităţilor comise de armata sârbă împotriva etnicilor albanezi, în războiul de doi ani care a opus trupele Belgradului gherilelor separatiste.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici