Dreptate pentru Daphne Caruana Galizia, la trei ani de la moarte. Unul dintre bărbaţii acuzaţi de asasinarea jurnalistei a pledat vinovat

  • Marţi, unul dintre cei trei bărbaţi acuzaţi de asasinarea jurnalistei Daphne Caruana Galizia a pledat vinovat.
  • Daphne Caruana Galizia, în vârstă de 53 de ani, a fost ucisă în Malta, în octombrie 2017.
  • Există suspiciuni potrivit cărora atacul ar fi fost comandat de personalităţi de top din Malta.
1188 afișări
Imaginea articolului Dreptate pentru Daphne Caruana Galizia, la trei ani de la moarte. Unul dintre bărbaţii acuzaţi de asasinarea jurnalistei a pledat vinovat

FOTO: Profimedia

Începe să se facă lumină în cazul jurnalistei de investigaţie Daphne Caruana Galizia, ucisă în Malta, în anul 2017.
 
Marţi, unul dintre cei trei bărbaţi acuzaţi de asasinarea acesteia a pledat vinovat, recunoscând implicarea în bombardamentul maşinii care a dus la moartea lui Daphne Caruana Galizia. Vincent Muscat a fost condamnat la 15 ani de închisoare şi a acceptat să colaboreze cu autorităţile, cărora le va oferi informaţii despre crimă. Bărbatul trebuie să plătească şi suma de 42.000 de euro, cheltuieli de judecată.
 
Ceilalţi doi inculpaţi, fraţii George şi Alfred Degiorgio, în vârstă de aproximativ 50 de ani, s-au aflat şi ei în sala de judecată marţi, dar nu au luat cuvântul.
 
Cei trei bărbaţi au fost acuzaţi că au planificat asasinarea jurnalistei, declanşând şi bomba care a pus capăt vieţii lui Caruana Galizia în octombrie 2017. Aceştia au fost arestaţi în luna decembrie a aceluiaşi an.
 
Omul de afaceri maltez Yorgen Fenech a fost, de asemenea, acuzat de complicitate la crimă. Acesta neagă orice implicare, dar va trebui să îşi dovedească nevinovăţia la proces. Fenech a fost arestat în noiembrie 2019, în timp ce încerca să fugă din Malta la bordul unui iaht.
 
Există suspiciuni potrivit cărora atacul ar fi fost comandat de personalităţi de top din Malta. Potrivit BBC, ipoteza este una plauzibilă, cu atât mai mult cu cât Caruana Galizia a descoperit reţele de corupţie din ţară şi din străinătate.
 
Caruana Galizia, care avea 53 de ani în momentul morţii, şi-a petrecut 30 de ani ca jurnalist de investigaţii. Dezvăluirile făcute de-a lungul timpului pe blogul său, Running Commentary, i-au pus pe mulţi oficiali maltezi într-o poziţie inconfortabilă. Mai mult, criticile sale la adresa guvernului au contribuit la alegerile anticipate din 2017.
 
După asasinarea lui Daphne Caruana Galizia, fiul ei, Paul, a afirmat că în spatele morţii mamei sale se află „mafia de stat”.
 
Evenimentele de marţi potolesc parţial setea de justiţie a familiei jurnalistei, care cere dreptate pentru Caruana Galizia.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici